Immortelle

Il evit de mult si nu i-am gasit loc in tumultul zilelor innorate si trase la indigo. Dar azi am acceptat provocarea si il las sa ma ghideze unde vrea. La prima inhalare ma duce cu gandul la alifia de tataneasa. Pe piele il simt usor mentolat si floral. Are un aer salbatic, o nota care il face sa iasa in evidenta, un parfum dulceag si mieros care ii da individualitate si un caracter unic.

Cuvintele, cai salbatici, erau deja acolo inainte sa deschid capacul sticlutei, dau ghes sa iasa in graba si imi e greu sa le asez in propozitii.

Dintr-o data vad o fata frumoasa, imbracata intr-o rochie de in care merge cu rufele sa le spele la rau. Paseste calm si linistit, fredoneaza o melodie si tine cosul sub brat. Pacea pe care o emana ma atrage ca un magnet si ma face sa o urmez.

Ma duce la plimbare, intr-o zi de vara calda, pe un camp de maci, albastrele, margarete si clopotei. Albinele si bondarii zumzaie si alearga in toate directiile, vantul adie atat de usor ca ma gadila la urechi si ma intreb ce o sa fac cu atata timp liber.

Immortelle este galben si miroase a fagure de miere, a balsam si medicament. Ma coboara si apoi ma urca pe o carare prafoasa si pietroasa. Las in urma toata agitatia orasului si ma afund in peisajul salbatic printre tufe de flori pe care nu stiu sa le denumesc dar vreau sa le ating cu varfurile degetelor. Ma aseaza langa o capita de paie uscate si imi spune sa ma uit la cer. Se aude o talanga si muget de vaci in departare. Totul este curat si pur. Totul straluceste in lumina soarelui si nimic nu poate strica armonia acestui colt de rai. Aici sus e liniste si nu e loc pentru griji. Timpul are o alta curgere, clipele sunt pline de bucurie si musc din ele ca dintr-o bucata de pepene rece. Ma cuprinde emotia apusului. Culorile se coboara in mine si ma infior de maretia creatiei. Nu vreau nimic decat sa respir fara graba si simt ca sunt atemporala. Mi se linisteste mintea si ma vindec de asteptari, de goana, haos si dezordine.

Linistea din creier imi coboara in pantece. Inspir din nou. Bucata de piele unsa cu ulei miroase a miriste salbatica. Imaginatia s-a dezlantuit si ma taraste prin locuri vechi si uitate. Pe plaiuri noi si nebanuite. Mi-a trezit dorinta de a trai, nevoia de caldura, armonie, simplitate, iubirea pentru natura. Imi arata iar si iar ca acolo e locul unde imi gasesc vindecarea iar parte din zbuciumul prezent este doar ruptura de creatie si traiul artificial.

Da, immortelle ma vindeca de la interior spre exterior. Da, as putea scrie un roman sub influenta lui. M-a calmat si m-a stimulat in acelasi timp dar intr-un mod foarte diferit de alte uleiuri. Mi-a atins o coarda foarte sensibila, creativitatea pe care o tin la respect si ma face sa ma intreb: ce fac cu tumultul asta interior, cu nevoia de a scrie, de a impartasi? Imi arata despre mine ca sunt ca un cazan si trebuie sa las presiunea imaginatiei sa iasa, ca nu traiesc asa cum simt si de asta sufar.

Stiam ca e bun pentru piele, am fost dezamagita cand l-am aplicat pe obraji si nu m-a scapat de rozacee. Dar acum stiu ca nu pielea avea nevoie de vindecare ci sufletul