Dureros de delicat, imposibil de inteles incotro va zbura, nimeni nu stie ce cauta. Temator. Atat de viu colorat! Nu iti poti lua ochii de la el, e suav si fragil dar fascinant. Alege sa fie singur, cauta floarea potrivita si peisajul in care poate sa devina invizibil, dar nu il gaseste pentru ca il tradeaza culorile. Se agita, se zbate si se lupta cu timpul care pare sa fie tuturor potrivnic. Se intreaba iritat: am stat atata timp inchistat in umbra ca sa plutesc in voia sortii cateva zile? De ce se termina totul asa repede, ca o suflare? Ce caut eu aici? Doar sa ii fac pe altii fericiti? Ah, culorile ma dau de gol iar eu vreau sa trec neobservat si sa fiu lasat in pace. Vreau sa ma odihnesc .. si aromele din jur nu ma lasa ..

Un fluture. Asta simt uneori ca sunt. Doar un fluture iar cuvantul de ordine este fra gi li ta tea. Exact asa silabisit si apasat. Ca o replica trecatoare dintr-o piesa de teatru. Zba te re. Ce e dincolo de aceasta perdea de fum in care ne pierdem toti? Intrebari grele, poate chiar urate si atat de nepotrivite pentru o superba zi de august. Dar mi s-a despicat mintea dupa ce l-am mirosit si a iesit de acolo o suita de nemultumiri, care au dospit intre timp .. imi trezeste in mine acel je ne sais quoi, acea stare de lancezeala si tristete pe care mi-a adus-o mereu vara. Nu stiu de ce. Stiu doar ca toata vara eu asteptam prospetimea, culoarea si mirosul toamnei. Ca sa scap de plictis, de neputinta, de nestare.

Nu imi place, nu sunt un fan al acestei flori si am fugit de ea in toate modurile posibile. Oi fi fugind de intalnirea inevitabila cu mine dar stiu ca stau pe muchia unui roman al intalnirii si cunoasterii de sine. Se lasa cu angoasa. Din aia care ma impinge sa fac ceva creativ numai sa scap din aceasta amorteala pe care mi-o induce vacanta de vara, la tara.

E peste tot, o picatura si se duce in toata camera, intra in pereti si zgandareste sufletul. La mine a gasit neliniste, din aia existentiala cu intrebari obositoare si filosotie extenuanta. El scoate ce e si ma face sa intreb ce resping eu oare? Nu imi place ca ma identific cu un fluture, ma simt atat de vulnerabila dar daca asta a iesit inseamna ca asta a venit de undeva din trecut. E o etapa demna de psihanaliza pentru ca mi-a ramas mintea agatata acolo ca intr-un cui. Nu cred ca se intelege foarte mult dar sper sa aiba un sens.

Pus pe mana a inceput sa miroasa a piele incinsa si, culmea, dulceata lui ma irita si ma intoxica. Dar partea asta e despre mine, nu despre el. Da, face ceea ce spune si te pune fata in fata cu tine intr-un mod brutal de direct si iti poate da o reactie de “lupta, fugi sau ingheata”. Aici raspunsul variaza la fiecare. Suntem ceea ce suntem.

Sa ma vindec? Sa mai astept? Sa imi mai plang de mila? Sa mai ezit? Sa mai caut putin? Sa ma mai feresc? Sa ma las atinsa? Sa ma ascund? Sa ma expun? Sa insist? Sa ma inchid iar in cocon caci ce rost are? Sa astept toamna? Ah, iar ma iau intrebarile

Pielea mea e de mult afectata de cuperoza si as vrea sa il provoc sa ma vindece de la interior spre exterior. Il provoc sa ma cucereasca, sa ma dovedeasca si sa imi arate ce stie. A venit momentul.
Inca o intrebare: de ce ii dau jos tacticos toti spinii si il las fara armura?

#trandafirul