Litsea cubeba

O explozie! Ma incanta numele exotic si ma cheama de mult sa il explorez dar mereu am dat prioritate altor uleiuri. Acum e momentul lui. Ma retrag intr-o camera bine aerisita si imi dau timp sa ne cunoastem reciproc.

Prima nota care sare din sticla cu multa nerabdare este lamaioasa, dulce si ademenitoare. Il asociez cu aroma unor bomboane din copilarie si asta imi aduce imediat o stare de bucurie, lipsita de griji si atemporala. Inhalez si zambesc fara motiv. Ii sade bine in sticluta cu eticheta galben-verzuie, il reprezinta culoarea asta. Incep sa ma lupt cu el, eu vreau sa ii spun ca stiu deja cum e iar el ma invita sa ma linistesc. E o parte obisnuita in proces.

Pun o picatura pe piele si aici se schimba povestea. Cand se loveste el de bariera mea, se reveleaza in note ierboase, joase. Miroase a ceva dens care imi aminteste de petrolul (?) pus in lampile cu gaz pe vremuri. Apoi devine iar vesel si exuberant. Sigur asa miroase copilaria, prospetimea si .. primavara. Am vrut sa spun liniste dar nu, e neastampar si chicoteala. Miroase ca atunci cand descoperi o gaza si vrei sa vezi unde se duce, daca are casa si ce mananca. Este o stare de bine, prima caldura de dupa iarna, cand nu mai ai nevoie de geaca pentru ca te incalzeste soarele. Inspir si simt ca stau turceste pe asfalt, desenez cu creta colorata si contemplu cerul albastru. Cu capul in soarele bland de primavara.

Imi e drag. Emana inocenta si nostalgie. E atat de simplu si direct, oarecum delicat si fragil desi persistent si puternic in acelasi timp. Recunosc ca nota aceea ierboasa de pe mana mea ma agita putin. Inca nu stiu de ce nu imi place dar e clar ceva ce vine din interior si nici nu stiu daca vreau sa aflu ce e

Parca e si usor mentolat. Parca si ciripeste daca il ascult cu atentie. Las putin telefonul jos ca nu reusesc sa vad ce imagine imi picteaza acum pe valul din creier. Imi tot urca in crestet si apoi imi coboara in obraji, asa pe lateral aproape de urechi, in jos pe cantul limbii pana in varf. E usor acid si efervescent. Ah! Nu am mai facut de mult o calatorie in necunoscut iar creierul meu refuza sa cedeze controlul. Iese adultul din mine, este serios, ocupat, intepator si nu are timp de prostii.

Control .. eu controlez situatia. Sunt? Nu sunt in control ca daca as fi nici nu m-as gandi la asta. Da, miroase ierbos pentru ca iarba e fragila si poate fi usor smulsa. Deci nu sunt in control. Primavara e schimbatoare si imediat vremea se poate schimba. La fel si vremurile. Deci inauntru miroase putin a nesiguranta si neputere. Copilul se bucura si rade cu toata inima, isi constientizeaza inocenta si veselia dar invata ca adultii schimba mereu regulile jocului. Si asta il face sa devina matur. Adica sa se astepte la necunoscut .. daca asta o fi parte din viata de adult.

Imi sapa mult in creier, deschide usi prafuite si impunge incet in inima. Il las sa lucreze in taina si ce face mai departe ramane intre mine si el. Dar ma intorc la ziua tihnita de primavara. E caldut. Ma bucur de rasul autentic al fetitei mele. Desenam pe aleea din spatele blocului, descoperim, ne bucuram in tihna. As vrea sa ii daruiesc clipa, sa o prindem cu amandoua mainile si sa nu ne mai fuga timpul printre degete. Invatam amandoua limitarea, suspinam si incercam sa tesem iubire in minute, poate chiar ore. Tristetea vine din faptul ca nu avem timp, timpul ne are pe noi si de aici lipsa de control. Ne luptam pentru vesnicie dar uneori nu stim prea bine cum. Cum sa te bucuri de ceva ce nu e al tau?

Ah, ce stare de contemplatie specifica unei zile de Aprilie. Aprilie mai pe sfarsit, spre Mai, cand stau florile gata sa explodeze de atata frumos. Fara reguli azi, doar tesatura de iubire ca doar ea nu are timp. Uneori e in zambete, alteori in lacrimi. In orice si oricum inseamna a fi impreuna, cu totul, fara oprelisti. Iubire fara controlul ratiunii.

Miroase a galben verzui si mi-a adus o bucurie autentica din vesnicie.