Ulei esențial de litsea cubeba – top 5 beneficii, combinații eficiente și studii științifice
Uleiul esențial de litsea cubeba (cunoscut și ca May chang) este obținut prin distilare cu aburi din fructele coapte ale arborelui cu același nume. Frunzele și florile acestui arbore au o aromă izbitor de asemănătoare cu cea a lemongrassului, iar acest ulei esențial, de litsea obținut din fructe poate fi asemănat cu uleiul esențial de lemongrass atât din punct de vedere al aromei, cât și a proprietăților și a posibilelor contraindicații. Iar acest lucru se explică prin chimie: ambele uleiuri esențiale au un conținut ridicat de citral (geranial + neral).
Litsea cubeba este un ulei esențial cu potențial mare în calmarea inflamațiilor de la nivelul pielii. Acțiunea lui anti-inflamatoare îl face o alegere excelentă pentru pielea inflamată și care prezintă reacții alergice. De asemenea, este de ajutor în lupta cu acneea și pentru tonifierea tenului. Litsea curăță aerul din încăperi, fiind un bun agent antiviral și antibacterian, susține intens sistemele imunitar și digestiv și poate fi folosit cu succes în caz de febră. Este și un excelent repelent pentru insecte.
Asemenea lemongrassului, litsea este un ulei calmant, tonic și proaspăt. Poate avea un efect sedativ ajutând sistemul nervos să se calmeze și are un efect tonic asupra întregului organism. Astfel, este de folosit în perioadele de convalescență și revenire după perioade solicitante sau boală. Litsea aduce o stare de bine și vitalitate.
Generalităţi
Uleiul esenţial de litsea cubeba, cunoscut şi sub numele de May chang, este obţinut din Litsea cubeba , arbust care face parte din familia Lauraceae. Frunzele şi crenguţele recoltate în perioada octombrie – iunie ale acestui arbust sunt supuse procesului de distilare cu aburi şi astfel se obţine uleiul esenţial. Pentru a obţine 1 kilogram de ulei esenţial este nevoie de 60 de kg de frunze şi crenguţe.
Compuşii chimici care se găsesc în concentraţia cea mai mare şi sunt responsabili pentru proprietățile terapeutice sunt geranial, neral, limonene.
Aroma
Litsea are o aromă proaspătă, dulce, intensă, pătrunzătoare, cu note înțepătoare de lămâie, fructată.
Top 5 beneficii
- Piele
Litsea cubeba poate fi folosit pentru piele inflamată care prezintă reacții alergice tenul afectat de acnee și în deodorante. În acest scop se utilizează în cantități mici, fiind un ulei care poate irita. Se combină cu uleiuri blânde pentru piele precum geranium, vetiver, santal, immortelle și trandafir.
- Sistemul osteo-articular şi muscular
Efectul său calmant pentru sistemul osteo-articular și muscular îl face un ulei esenţial util în cazul durerii, a inflamației și edemelor.Diluat puternic şi combinat cu uleiuri esenţiale blânde poate fi folosit în ulei de masaj local pentru astfel de probleme
3. Sistemul nervos
Litsea se mai poate difuza în combinații care promovează o stare de calm, un somn odihnitor, care reduc stresul, anxietatea și dau o stare de bine. Perioadele de epuizare sau convalescenţă cer uleiuri care ne liniştesc şi ne calmează dar în acelaşi timp ne aduc poftă de viaţă. În acest sens difuzaţi împreună cu ylang ylang sau lavandă.
4. Miros neplăcut
Folosit în pulverizator împreună cu lemongrass sau eucalipt citriodora poate elimina mirosurile neplăcute din genţile de sport, încăperi urât mirositoare, dulapuri de pantofi sau chiar în pantofi în acelaşi timp va ţine la distanţă şi insectele.
5. Repelent
Similar altor uleiuri esențiale cu aromă de lămâie, uleiul litsea cubeba este un excelent repelent natural de insecte. Poate fi diluat și folosit fie în aer, fie pe corp, pentru a vă proteja de țânțari și de alte târâtoare nedorite!
Principalele proprietăți terapeutice
Antiinflamator, analgezic. Datorită conţinutului de geranial şi neral uleiul prezintă activitate anti-nociceptivă şi poate reduce edemele induse şi inflamaţia (pag 265 Rhind 2016)
Antibacterian.. Testat în vitro uleiul esenţial de litsea cubeba a fost eficient împotriva MRSA şi a demonstrat activitate de distrugere a membranei celulare a acestora. (Hu et al 2019)
Antioxidant. Extractul metanolic de litsea cubeba (nu are aceiaşi compoziţie cu uleiul esenţial) prezintă activitate remarcabilă antioxidantă (Hwang et al. 2005)
Antiviral. Extractul metanolic din litsea cubeba (nu are aceiaşi compoziţie cu uleiul esenţial) a prezentat activitate antivirală, în vitro, împotriva virusului herpetic şi Epstein bar. (Guan et. al 2016)
Sedativ, antispasmodic, tonic. La nivelul sistemului nervos acest ulei esenţial, odată absorbit, este un bun relaxant datorită acțiuni sedative nervoase și vasodilatatoare. Ajută în afecţiuni care încălzesc corpul, crează spasme, durere şi inflamaţie inclusiv cele de ordin neuromuscular, cardiac sau digestiv. (pag 273 Holmes 2012)
Pesticid, insecticid, fungicid. Există mai multe studii(Sotelo-Boyás et al.2017, Nguyen et al 2016, Chang et al 2001, Jiang et al. 2009) care descriu efectele fungicide, insecticide ale acestui ulei. Mai precis în fungiile acvatice, în conservarea anumitor alimente şi în combaterea anumitor insecte şi plante dăunătoare culturilor de vegetale (castraveţi, porumb, varză) şi arbori.
Combinații sinergice
Litsea cubeba + lemongrass: relaxant nervos și cardiovascular pentru anxietate, insomnie, hipertensiune arterială, spasme
Litsea cubeba + lemongrass: decongestionant limfatic, diuretic și detoxifiant pentru glandele limfatice umflate, toxicoză generală metabolică sau microbiană
Litsea cubeba + lemongrass + llavandă: antipiretic, detoxifiant pentru febră în general, în special în infecții bacteriene
Litsea cubeba + eucalipt radiata: antiinflamator și analgezic pentru afecţiuni acute artritice și reumatice, pentru inflamația și durere urinară acută
Combinații complementare
Litsea cubeba + ylang ylang: relaxant cardiac pentru tahicardie, aritmie
Litsea cubeba + busuioc: relaxant intestinal și analgezic pentru colici intestinale și dureri
Litsea cubeba + muşeţel german: antiinflamator și spasmolitic în toate gazele inflamatorii și tulburări intestinale
Litsea cubeba + fenicul: stimulent digestiv și carminativ pentru flatulență, balonare, pierderea poftei de mâncare
Litsea cubeba + tămâie: analgezic pentru multe tipuri de dureri, mai ales a muschilor, articulații, abdomen
Psihic, emoțional, spiritual
Litsea cubeba are un efect tonic asupra întregului organism, inclusiv pentru psihic. Întărește și susține în mod remarcabil mintea și trupul mai ales atunci când energia și vitalitatea lipsesc.
Înveselește, aduce optimism și o stare de bine. Pentru o stare generală bună este necesară o minte sănătoasă și calmă, gânduri pozitive și optimism, iar litsea exact asta oferă. În plus, curăță nu doar aerul din încăperi, ci și mintea de gânduri negative și toată paleta de emoții care vin odată cu ele: anxietate, frică, neliniște.
Litsea răcorește și la nivel emoțional: calmând, inspirând încredere, ridicând moralul, înveselind.
Idei de folosire
- Mix pentru eliminarea mirosurilor neplăcute cu efect uplifting
- Psihoaromaterapie – stres și anxietate
- Ulei de masaj cu potențial diuretic care amelioreză furia și frustrarea
Precauții și posibile contraindicaţii
Potrivit pentru aplicare topică și inhalare. Ingestia trebuie făcută doar cu recomandarea medicului specializat în aromaterapie sau a aromaterapeutului specializat pe ingestie (ca toate uleiurile esențiale, de altfel) deoarece poate să interacționeze cu anumite medicamente. Ingestia este total interzisă în sarcină, iar aplicarea topică contraindicată.
Uleiurile esențiale bogate in citral (geranial si neral) precum litsea cubeba, lemongrass, melissa trebuie evitate (orice cale de administrare) concomitent cu antidepresive sau alte medicamente despre care se știe că inhibă enzima CYP2B6.
A nu se aplica pe piele sensibilă, deteriorată sau pe pielea copiilor sub 2 ani.
Essential Oils Safety recomandă o concentrație maximă pentru aplicare topică de 0,8%.
Toate uleiurile esențiale au nevoie de diluare atunci când sunt aplicate pe piele.
Înainte de a folosi uleiurile esențiale, asigurați-vă că ați luat la cunoștință regulile de bază pentru siguranța în aromaterapie.
Difuzarea uleiurilor esențiale se face cu precauție în preajma animalelor de companie. Asigurați-vă că ușa încăperii este deschisă astfel încât acestea să o poată părăsi în cazul în care simt disconfort, iar dacă apar reacții neobișnuite adresați-vă medicului veterinar.
Ce spun studiile științifice?
Antibacterian
Testat în vitro uleiul esenţial de litsea cubeba a fost eficient împotriva MRSA şi a demonstrat activitate de distrugere a membranei celulare a acestora. Sursă de încredere
Pesticid, insecticid, fungicid.
Există mai multe studii care descriu efectele fungicide, insecticide ale acestui ulei. Mai precis în fungiile acvatice, în conservarea anumitor alimente şi în combaterea anumitor insecte şi plante dăunătoare culturilor de vegetale (castraveţi, porumb, varză) şi arbori. Sursă de încredere
Uleiul esențial din fructe de L. cubeba a arătat toxicitate împotriva Lasioderma serricorne(gândacul de trabuc) și Liposcelis bostrychophila. Compusul citral este responsabil pentru această activitatea. Sursă de încredere
Acidul litseacubebic, izolat din extractul din fructe de L. cubeba și ulei esențial de L. cubeba au fost testate împotriva fitopatogenilor. Acidul litseacubebic și uleiul au arătat activitate antagonistă împotriva Colletotrichum gloeosporioides, Thanatephorus cucumeris, Sclerotinia sclerotiorum și Pseudocer-cospora musae. Sursă de încredere
Repelent
Amestecul de uleiuri esențiale de L. cubeba și L. salicifolia a fost folosit pentru a demonstra activitatea repelentă împotriva Aedes aegypti(ţânţarul febrei galbene) şi s-a dovedit avea o acţiune puternică. Sursă de încredere
Activitatea repelentă a uleiului esențial de L. cubeba împotriva Monomorium pharaonis (furnica faraonului) a fost testată în comparație cu uleiul de turmeric. Rezultatele au arătat că uleiul de turmeric prezintă o rezistență superioară împotriva furnicii atât în prezența, cât și în absența alimentelor. Uleiul esențial de L. cubeba a prezentat o repulsie minimă de aproximativ 70% împotriva M. pharaonis. Sursă de încredere
Agent cosmetic
Huang şi colab. (2013) au raportat potențialele proprietăți cosmetice ale uleiului esențial de L. cubeba. Componenta majoră a uleiului esențial a fost citralul. Întregul ulei a prezentat activitate inhibitoare a tirozinazei, activitate de captare a radicalilor liberi, oxidarea proteinei indusă de UV-TiO2-NO2- și activitatea de protecție a nitrației tirozinei pe baza testelor in vitro. Compușii individuali au arătat activități inferioare în toate testele, ceea ce a indicat că bioactivitatea uleiului esențial de L. cubeba a fost un efect sinergic al mai multor constituenți bioactivi. Rezultatele au susținut că uleiul de L. cubeba ar putea fi un agent natural promițător de albire a pielii. Sursă de încredere
Ajută în menţinerea unei dispoziţii bune
Un studiu a evaluat impactul inhalării de ulei esenţial de litsea cubeba asupra stărilor de dispoziție și a nivelurilor de cortizol salivar ale persoanelor sănătoase. În studiu au fost implicați 15 voluntari sănătoși. Ritmul cardiac și tensiunea arterială nu au fost afectate semnificativ în timpul expunerii la uleiul esenţial. Inhalarea de ulei esenţial de litsea cubeba a îmbunătățit semnificativ tulburarea totală a dispoziției și a redus confuzia în rândul subiecților umani sănătoși. Inhalarea uleiului a redus nivelul de cortizol salivar la un nivel notabil. Sursă de încredere
Anticancer
S-a demonstrat că uleiul esenţial extras din fructul L. cubeba are efecte citotoxice asupra celulelor canceroase pulmonare, hepatice și bucale umane. Sursă de încredere