Uleiul de busuioc se remarcă pentru efectele sale asupra sistemelor digestiv, respirator și nervos. Poate fi folosit împreună cu alte uleiuri digestive precum mușețel roman, cardamom și mentă pentru susținerea sistemului digestiv și reducerea neplăcerilor precum vomă, balonare, gaze, crampe.
Efectele antispasmodice și expectorante îl recomandă pentru utilizare în cazul problemelor sistemului respirator precum tusea spasmodică, iar efectul tonic pentru folosire în caz de gripă și răceală.
În ceea ce privește sistemul nervos, busuiocul este excelent pentru perioade stresante, având acțiune cefalică și putând fi combinat cu uleiuri care reduc anxietatea, precum geranium sau lavandă.
În caz de oboseală mentală, busuiocul și-al lui efect tonic asupra minții și întregului corp poate să lupte cu sindromul de burn-out, mai ales combinat cu uleiuri precum bergamotă, lămâie, lime, eucalipt globulus și radiata.
Pentru dureri și inflamații ale sistemului osteo-articular și muscular combinate cu anxietate și stres, uleiul de busuioc poate fi folosit împreună cu lavandă, salvie, măghiran și geranium, dar și cu rozmarin și piper negru dacă apar și letargia și oboseala extremă.
Cum păstrăm uleiurile esențiale și care este durata lor de viață?
Mod de folosire
Ulei esențial 100% pur, nediluat. Pentru aplicare pe piele diluează într-un ulei vegetal de calitate. Consultă tabelul pentru diluare.
Adaugă câteva picături în difuzorul cu ultrasunete sau în nebulizator, în inhalatorul personal sau în bijuteriile pentru aromaterapie. La nevoie, inhalează profund direct din sticluță, iar în cazuri acute, pentru un efect puternic, apelează la inhalații la abur. Consultă ghidul pentru inhalare/difuzare.
Potrivit pentru copii, concentrație de maxim 2% pentru aplicare topică. Poate fi difuzat/inhalat. În Aromateria copiilor găsești toate informațiile de care ai nevoie pentru folosire în siguranță la copii.
Studii științifice
Antibacterian
Uleiul esențial de busuioc împreună cu uleiul esențial de rozmarin au fost supuse unui studiu în care s-au verificat proprietățile antibacteriene asupra unor tulpini bacteriene rezistente la antibiotice. Rezultatele acestor experimente indică utilizarea lor împotriva tulpinilor clinice rezistente de Escherichia coli și împotriva bacteriilor pozitive cu β-lactamaze cu spectru extins. Uleiul de busuioc testat a fost mai activ împotriva tuturor tulpinilor clinice de Escherichia coli . Sursă de încredere
Alzheimer
Boala Alzheimer, una dintre bolile neurodegenerative progresive, ar putea fi asociată cu expunerea la stres și condițiile de viață modificate. Un studiu și-a propus să evalueze eficacitatea uleiurilor esențiale de Ocimum basilicum în îmbunătățirea modificărilor de tip neurodegenerativ induse la șoareci expuși la stres cronic și imprevizibil. Uleiurile esențiale de busuioc au atenuat afectarea memoriei și modificările neurodegenerative. Sursă de încredere
Epuizare
Într-un studiu s-a determinat eficacitatea unui amestec de uleiuri esențiale (mentă, busuioc și immortelle) asupra epuizării mintale sau a epuizării moderate folosind un inhalator personal. Participanții au fost împărți’i în două grupe, una cu amestecul de uleiuri, celălalt apă de trandafiri. În timp ce ambele grupuri au avut o reducere a percepției epuizării, grupul cu amestecul de uleiuri a avut o reducere mult mai mare. Sursă de încredere
Antioxidant
Uleiul crud de busuioc a demonstrat puternice proprietăţi antioxidante care sunt aplicabile şi uleiului esenţial. Sursă de încredere
Analgezic
Studiile au demonstrat efectele antinociceptive ale compusului linalool şi potenţialul său în tratarea durerilor neuropate. Fiind compusul principal al acestui ulei esenţial putem spune că acest ulei poate avea proprietăţi analgezice. Sursă de încredere
Antispasmodic
Un experiment realizat pe şoareci a demonstrat proprietăţile anticonvulsive ale uleiului esenţial de busuioc (ct linalool). Sursă de încredere
Antifungic
Un studiu in vivo realizat pe infecţii orale cu candida a demonstrat că linaloolul are efect de inhibare a mai multor tipuri de candida. De Oliveira et al. (2017) au demonstrat în vitro eficienţa linalool-ului împotriva unui dermatofit (infecţii fungice ale pielii moarte, unghii, păr). Sursă de încredere
Antidepresiv
Linalool este un compus recunoscut pentru efectele antidepresive datorită interacţiunii acestuia cu monoaminele(dopamina, adrenalina, histamina, noradrenalina, serotonina). Sursă de încredere
Precauții și contraindicații
Înainte de a folosi uleiurile esențiale, asigurați-vă că ați luat la cunoștință regulile de bază pentru siguranța în aromaterapie.
Difuzarea uleiurilor esențiale se face cu precauție în preajma animalelor de companie. Asigurați-vă că ușa încăperii este deschisă astfel încât acestea să o poată părăsi în cazul în care simt disconfort, iar dacă apar reacții neobișnuite adresați-vă medicului veterinar.
Essential Oil Safety recomandă, pentru aplicarea topică, o concentrație de maxim 3,3%.
Proprietăți principale
Busuioc ct. linalol, ulei esențial 100% pur
Idei de folosire
mix de uleiuri esențiale pentru nevoile tale
Uleiuri compatibile
cu Busuioc ct. linalol, ulei esențial 100% pur
- Uleiul esențial de cardamom Aromateria provine din Guatemala și este obținut prin distilarea cu abur a semințelor de Elettaria cardamomum. Este unul dintre cele mai vechi uleiuri esențiale cunoscute și, holistic vorbind, influențează cel mai adesea stomacul și mintea. Pe plan fizic este benefic mai ales pentru sistemele digestiv și respirator, are efect tonic și fortifiant pentru întregul organism. Încurajează claritatea mentală și concentrarea, iar la nivel subtil inspiră entuziasm și apetit pentru viață.Cardamom, ulei esențial 100% purElettaria cardamomum5 ml la 89 RON / 10 ml la 153 RONAdaugă în coș
- Uleiul nostru esențial de rozmarin provine din Maroc și este obținut pe toată perioada anului prin distilarea cu abur a plantei înflorite de Rosmarinus officinalis ct. cineol. Este “planta aducerii aminte”, considerată încă din cele mai vechi timpuri planta sacră a loialității. Studii recente îi demonstrează potențialul ca stimulant cognitiv. De asemenea, este prețios ca remediu pentru dureri articuare și musculare, pentru mătreață și căderea părului, dar și ca decongestiv pentru sistemul respirator.Rozmarin ct cineol, ulei esențial 100% purRosmarinus officinalis ct. 1,8 cineole5 ml la 35 RON / 10 ml la 48 RONAdaugă în coș
- Uleiul esențial de salvie Aromateria provine din sudul Franței și este obținut prin distilarea cu abur a plantelor proaspete înflorite de Salvia sclarea, recoltate în perioada august-septembrie. Este un remediu excelent pentru reducerea stresului și un foarte bun susținător a sănătății femeilor, fiind adesea folosit în timpul menstruației. Mai puțin cunoscut este faptul că poate fi extrem de util în caz de acnee, pentru afte și sănătatea orală, dar și pentru tuse iritativă, astm și laringită.Salvia sclarea (Clary Sage), ulei esențial 100% purSalvia sclarea5 ml la 69 RON / 10 ml la 117 RONAdaugă în coș
- Uleiul esențial de măghiran dulce Aromateria este obținut prin distilarea cu abur a plantei înflorite de Origanum majorana. Țara de proveniență este Egipt și sunt folosite aproximativ 200 de kilograme de plantă proaspătă pentru obținerea unui singur kilogram de ulei. Este un remediu extrem de calmant, dar și tonifiant pentru sistemul nervos central. Este util pentru dureri musculare și articulare, sindrom premenstrual, hipertensiune arterială, bronhoconstricție, ameliorarea stresului și insomnii.Măghiran dulce, ulei esențial 100 % purOriganum majorana5 ml la 49 RON / 10 ml la 79 RONAdaugă în coș
- Pentru uleiul esențial de lavandă Aromateria alegem, cel mai adesea, lavandă cultivată în Alpii Francezi în defavoarea celei cultivate în Bulgaria. Chiar dacă ambele sunt terapeutice, provin din aceeași specie și se obține din ele, teoretic, același ulei esențial, mirosul lor este diferit pentru că au compoziție chimică diferită. Uleiul obținut din lavanda crescută la altitudine înaltă va conține o cantitate mai mare de esteri, compuși chimici responsabili pentru acțiunea calmantă a uleiului.Lavandă fină, ulei esențial 100% purLavandula angustifolia5 ml la 40 RON / 10 ml la 68 RONAdaugă în coș
Busuiocul imi place mult cum miroase si aplicat m-a ajutat la durerile in piept cauzate de tuse
Busuiocul ne-a fost de mare ajutor în ultima viroza care ne-a lovit pe toți. L-am folosit în difuzor alaturi de cedru și/sau salvie și topic pentru copii pe piept, bun expectorant, iar mie mi-a dizolvat rapid o durere de cap atunci când l-am masat pe tâmple. Echilibrează și detensioneaza atmosfera casei.
Inițial un miros puternic, apoi de soooper ajutor în otita.
Pentru noi e cel mai eficient ulei esential cand vine vorba de viroze cu muci, mai ales care nu curg. Ma bazez pe el ca antiviral. Este un ulei f bun!
Uleiul esențial de busuioc m-a salvat recent! Copiii au început sa tușească foarte tare și împreună cu granulele homeopate, in 2 zile nu au mai tușit deloc! Doar am difuzat de 2 ori pe zi, busuioc in amestec cu arbore de ceai și salvie.