Comenzile plasate în perioada 20 decembrie - 2 ianuarie se vor livra începând cu data de 3 ianuarie 2025. Sărbători în tihnă! ♡
Comenzile plasate în perioada 20 decembrie - 2 ianuarie se vor livra începând cu data de 3 ianuarie 2025. Sărbători în tihnă! ♡

Coșul meu

Nu aveți produse in coș.

stars

63 recenzii

Bergamotă, ulei esențial 100% pur

Citrus bergamia
Uleiul nostru de bergamotă provine din sudul Italiei și este obținut prin presarea la rece a fructelor de Citrus bergamia. Pentru obținerea unui kilogram de ulei esențial este nevoie de 250 de kilograme de fructe. Este un ulei calmant, relaxant, extrem de util în lupta cu depresia, anxietatea, insomniile. Bergamota este uleiul de folosit atunci când ne confruntăm cu probleme digestive care au la bază stres emoțional. Se remarcă şi pentru efecte notabile asupra sistemului genito-urinar.
Autentifică-te pentru wishlist

    Bergamota este unul dintre uleiurile esențiale cele mai prețioase pentru sănătatea emoțională. Depresia și anxietatea au un inamic puternic în uleiul esențial de bergamotă. În timp ce acționează pe partea emoțională, are efecte benefice în gestionarea stresului și hipertensiunii și este și un bun susținător al sistemului imunitar. Este special pentru felul în care poate să relaxeze și să ofere bună-dispoziție în același timp. Pentru anxietate și depresie, bergamota se poate combina cu lavandă, ylang-ylang și tămâie.

    Fiind un puternic antispasmodic, poate fi de ajutor în eliminarea crampelor abdominale și pentru digestie, în general. Beneficiile amintite mai sus fac din bergamotă un real sprijin pentru persoanele care se confruntă cu probleme digestive pe fond de stres și anxietate. Combinat cu uleiurile de coriandru și mușețel (roman și german), uleiul de bergamotă alină simptomele digestive cauzate de mâncatul emoțional, în exces pe fond de stres și tensiune nervoasă.

    O altă calitate a bergamotei este felul în care poate să susțină sistemul genito-urinar, putând fi folosit în caz de infecții ale acestuia, mai ales combinată cu santal, pin, ienupăr.

    Proprietățile antispasmodice îl susțin în potențialul benefic pe care poate să îl aducă sistemului respirator, putând fi folosit pentru tuse spasmodică și infecții respiratorii. În acest sens se combină cu salvie, ienupăr, eucalipt sau cardamom.

    Pentru dureri cauzate de inflamații ale sistemului osteoarticular și muscular uleiul de bergamotă se poate combina cu cele de lavandă, salvie, geranium, piper, coriandru, cuișoare.

    Cum păstrăm uleiurile esențiale și care este durata lor de viață?

    Generalități

    Sinonime
    Bergamot orange
    Nume latin
    Citrus bergamia
    Partea plantei
    Coaja fructelor
    Familia botanică
    Rutaceae
    Metoda de obținere
    Presare la rece
    Nota/Rata de evaporare
    Vârf
    aroma
    Proaspătă, fructată, dulceagă, cu note de citrice verzi și ușor florală

    Mod de folosire

    Ulei esențial 100% pur, nediluat. Concentrație maximă admisă pentru evitarea fototoxicității: 0,4%. Vezi secțiunea Precauții. Pentru aplicare pe piele diluează într-un ulei vegetal de calitate. Consultă tabelul pentru diluare.

    Adaugă câteva picături în difuzorul cu ultrasunete sau în nebulizator, în inhalatorul personal sau în bijuteriile pentru aromaterapie. La nevoie, inhalează profund direct din sticluță, iar în cazuri acute, pentru un efect puternic, apelează la inhalații la abur. Consultă ghidul pentru inhalare/difuzare.

    Potrivit pentru copii. Concentrație de maxim 2% pentru aplicare topică dacă pielea nu este expusă la raze UV. Poate fi difuzat/inhalat. În Aromateria copiilor găsești toate informațiile de care ai nevoie pentru folosire în siguranță la copii.

    Mod de folosire

    Studii științifice

    Îngrijeşte rănile

    Uleiul de bergamotă și componentele sale active majore, și anume limonenul, acetatul de linalil și linaloolul, au demonstrat activități antiinflamatorii, imunomodulatoare și de vindecare a rănilor în diferite condiții. Sursă de încredere

    S-a demonstrat la animale că administrarea orală de Bergapten care se găseşte în uleiul esențial de bergamotă la 10 sau 20 mg/kg pe zi timp de 20 de săptămâni a fost capabilă să crească semnificativ raportul volum osos/volum trabecular. Sursă de încredere

    Psoriazis

    Studiul clinic pe subiecții cu psoriazis care au primit un tratament cu raze UVB şi ulei esenţial de bergamotă aplicat pe plăcile psoriazice cu 30 de minute înainte de proceduri, de trei ori pe săptămână, a arătat o reducere semnificativă a indicelui de severitate și arie a psoriazisului comparativ cu valoarea inițială, astfel ducând la o reducere a numărului de proceduri în comparație doar cu tratamentul UVB. Sursă de încredere

    Sistemul nervos

    Mai multe studii clinice despre aromaterapie cu ulei de bergamotă, în combinație cu alte uleiuri esențiale, au arătat rezultate promițătoare în reducerea anxietății și a stresului, depresiei, ameliorarea durerii și reducerea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace. Sursă de încredere

    Antibacterian

    S-a raportat că uleiul esenţial de bergamotă are activitate atât antibacteriană, cât și antifungică împotriva Campylobacter jejuni, Escherichia coli, Listeria monocytogenes, Bacillus cereus și, respectiv, Staphylococcus aureus și dermatophytes. Activitatea in vitro a uleiului esențial de bergamotă împotriva speciilor de Candida sugerează rolul potențial al acestuia în tratamentul topic al infecțiilor cu Candida. Uleiul esențial de bergamotă este, de asemenea, activ împotriva dermatofitelor in vitro. Mai mult, a fost investigată și eficacitatea in vitro a uleiului și vaporilor de bergamotă și a componentelor sale împotriva agenților patogeni comuni de origine alimentară, iar linaloolul s-a dovedit a fi cea mai eficientă componentă antibacteriană. Navarra et al. (2015) au revizuit cercetările legate de bergamotă. Aceştia au stabilit că bergamota are efect antibacterian asupra mai multor paraziţi, fungii, monocite, mucegaiuri şi patogeni. Sursă de încredere

    Antiiflamator

    Activitatea antiinflamatoare a uleiului esențial de bergamotă a fost demonstrată utilizând şoareci de experienţă la care li s-a aplicat caragenan pentru a le provoca un edem la nivelul lăbuţei .Cel mai înalt nivel de activitate antiinflamatoare al uleiului esențial de bergamotă a fost obținut cu o doză de 0,10 ml/kg. S-a constatat că doza medie eficientă de ulei esenţial de bergamotă este de 0,079 ml/kg. Sursă de încredere

    Cancer

    S-a descoperit că uleiul esențial de bergamotă inhibă supraviețuirea și proliferarea celulelor neuroblastomului SH-SY5Y, care este responsabil pentru apariţia cancerului la copii, prin activarea unor căi multiple care duc la moartea celulelor atât necrotice, cât și apoptotice . Mai mult, au arătat că asocierea limonenului și acetatului de linalil, dar nu și expunerea la ceilalţi compuşi din sinergie, a cauzat o citotoxicitate semnificativă, sugerând rolul major al acțiunii combinate a tuturor compuşilor din ulei în moartea celulelor canceroase. Sursă de încredere

    Activitatea neuropsihofarmacologică şi neuroprotectoare

    Efectele anxiolitice ale uleiului esenţial de bergamotă (1,0, 2,5 și 5,0% g/g) au fost studiate prin administrarea acestuia la șobolani supuși unor comportamente legate de anxietate, labirint și testele hole board și apoi măsurarea nivelurilor induse de stres în comparație cu efectele diazepamului. Uleiul esenţial de bergamotă (2,5%) a prezentat efecte de tip anxiolitic asemănător cu a diazepamului. Sursă de încredere

    Într-un studiu clinic randomizat realizat pe pacienţi în stadii preoperator (care ştiu şi se pregătesc pentru o intervenţie chirurgicală) inhalarea uleiului esenţial de bergamotă a ajutat la reducerea stării de anxietate a acestora. Sursă de încredere

    Într-un studiu clinic realizat pe bolnavii de cancer s-a testat potenţialul anxiolitic şi antidepresiv al masajului aromaterapeutic cu bergamotă. Rezultatele au arătat că masajul aromaterapeutic cu ulei esenţial de bergamotă are efecte antidepresive pe termen scurt (2 săptămâni după ultima aplicare). Sursă de încredere

    Efecte analgezice

    Răspunsurile pielii la acţiunea inflamatorie a capsaicinei au fost semnificativ reduse după administrarea sub forma injectabilă a uleiului esenţial de bergamotă la şoareci de experienţă. Experimente ulterioare au abordat importanța linaloolului în diminuarea răspunsurilor inflamatorii indusă de uleiul esenţial de bergamotă. Într-un alt studiu, injectarea în laba posterioară a ambilor compuși de linalool și acetat de linalil a arătat o reducere semnificativă a răspunsurilor nociceptive, care a fost mult mai puternică decât cea indusă de uleiul esenţial. Sursă de încredere

    Într-un experiment pe şoareci uleiul esenţial de bergamotă s-a dovedit a avea efecte antinociceptive. Ceea ce înseamnă că acest ulei, diluat corespunzător şi aplicat dermal, ar putea reduce senzaţia locală de durere. Sursă de încredere

    Antifungic

    Sanguinetti et al. (2007) au testat în vitro efectele uleiului esenţial de bergamotă asupra 92 de tipuri de dermatofiţi (fungii care se hrănesc cu keratoză, numite adesea impetigo sau tinea). Rezultatele lor au arătat că uleiul esenţial de bergamotă este eficient în vitro. Ceea ce sugerează că diluat corespunzător şi aplicat local acest ulei poate ajuta în acest sens. Sursă de încredere

    Carminativ. Digestiv

    Fructul de bergamotă este folosit ca ajutător digestiv de zeci de ani. Inclusiv renumitul ceai Earl Grey conţine ulei de bergamotă în compoziţia sa pentru a-i oferi efecte digestive. Uleiul de bergamotă este recunoscut pentru proprietăţile sale carminative. Sursă de încredere

    Studii Stiintifice

    Precauții și contraindicații

    Înainte de a folosi uleiurile esențiale, asigurați-vă că ați luat la cunoștință regulile de bază pentru siguranța în aromaterapie.

    Difuzarea uleiurilor esențiale se face cu precauție în preajma animalelor de companie. Asigurați-vă că ușa încăperii este deschisă astfel încât acestea să o poată părăsi în cazul în care simt disconfort, iar dacă apar reacții neobișnuite adresați-vă medicului veterinar.

    Atenție, ulei care poate cauza fototoxicitate atunci când este aplicat pe piele. Dacă ajunge în contact cu pielea la o concentrație mai mare decât cea admisă pentru a evita riscul fototoxic, pielea nu se expune la soare (și orice altă sursă de lumină UV, saloane de bronzat, spre exemplu) timp de minim 12 ore după aplicare. Dacă este aplicat pe o porțiune de piele care nu va fi expusă la lumină UV, nu sunt riscuri. Concentrație maximă admisă pentru evitarea fototoxicității: 0,4%.

    Face parte din categoria uleiurilor esențiale care, dacă sunt oxidate, pot cauza sensibilitate la nivelul pielii. Astfel că, recomandăm să fie depozitat corespunzător.

     

    Proprietăți principale

    Bergamotă, ulei esențial 100% pur

    Utilizare
    Este un ulei folosit adesea pentru somatizare, cum ar fi problemele digestive care au la bază stres emoţional. Susţine sistemul nervos în lupta împotriva anxietăţii, insomniei, depresie.
    digestie
    durere
    imunitate
    recuperare/refacere
    relaxare
    somn
    stres
    uplift
    wellness
    Proprietăți terapeutice
    Este un ulei foarte prețios pentru planul emoțional, dar și pentru cel fizic, având compuși cu efecte analgezice, antispasmodice și carminative demonstrate.
    analgezic
    antibacterian
    antidepresiv
    antifungic
    anxiolitic
    carminativ
    digestiv
    Psiho-emoțional
    Bergamota este uleiul esențial care aduce lumină și energie pozitivă. Uleiurile esențiale obținute din citrice aduc, în general, prospețime și au efecte antidepresive. Bergamota nu face nicio excepție, ba chiar este unul dintre cele mai potente în acest sens. Aroma lui proaspătă, floral-fructată are un subtil efect relaxant și tonic în același timp. Bergamota este uleiul esențial care aduce lumină și energie pozitivă. Uleiurile esențiale obținute din citrice aduc, în general, prospețime și au efecte antidepresive. Bergamota nu face nicio excepție, ba chiar este unul dintre cele mai potente în acest sens. Aroma lui proaspătă, floral-fructată are un subtil efect relaxant și tonic în același timp. Uleiul esențial de bergamotă se remarcă prin efectele pe plan digestiv și pe plan psihic. Astfel este recomandat atunci când apar indigestia și lipsa apetitului pe fond de stres și tensiune nervoasă. Principala calitate a acestui ulei esențial stă în capacitatea lui de a armoniza sistemul nervos, fiind anxiolitic și calmant. Bergamota are potențial în a înlătura tensiunea, iritabilitatea, frustrarea care, reprimate, în timp pot duce la depresie. Acest ulei esențial are capacitatea de a ajuta energia să circule, de a ne împiedică să reprimăm emoțiile și să acumulăm stres. Cu ajutorul bergamotei, emoțiile sunt procesate și exprimate și, astfel, evităm blocajele care pot duce la depresie, insomnie, anxietate, schimbări neașteptate de dispoziție. Îndeamnă, de asemenea, înspre redirecționarea energiei negative care stă la baza adicțiilor, ajutând la redescoperirea spontaneității și a optimismului. Uleiul esențial de bergamotă deschide inima, luminează cele mai întunecate minți, înlătură critica de sine, vina și rușinea. Are capacitatea de a debloca în caz de stagnare, de a aduce un aer proaspăt și optimist, pace și bucurie.
    Claritate
    Dragoste necondiţionată
    Echilibru
    Optimism
    pur si natural
    100% pur și natural
    Grad terapeutic. Fără substanțe sintetice și parfumuri
    analize
    gc/ms valid
    Analize chimice GC/MS pe loturi pentru a asigura calitate, siguranță și eficiență
    produs bio
    Proveniență Sustenabilă
    Angajament față de agricultura sustenabilă și parteneriate durabile etice.

    Recenzii

    5.00
    Bazat pe 62 recenzii
    Lasă un răspuns
    • Crisu-Tudorache Daniela
      Cumpărător verificat

      Bergamota este ca o soră mai mare care îți sare in ajutor atunci când ai nevoie. Te îmbrățișează, îți ascultă ofurile și te reinterpreteaza. Toată familia îl adoră, copiii îl cer mereu să îl punem în difuzor, este unul din preferatele lor.

      11-12-2024
    • Pintiliescu Sinziana
      Cumpărător verificat

      A fost uleiul de care m-am îndrăgostit de la primul miros, nu mă așteptam deloc sa fie așa floral și discret. E preferatul meu de pus în difuzor, in loc de parfum și oricând vreau să mă binedispun.

      11-12-2024
    • oana
      Cumpărător verificat

      Bergamota a fost o surpriza placuta. Ma asteptam la o aroma mai intepatoare, mai pregnanta, dar nu. Este ca o mangaiere, este acea aroma citrica si dulceaga fix cat trebuie. Imi da o stare de liniste cand o difuzez seara, si ma binedispune ziua. Masata pe tample, tot seara, imi asigura un somn mai usor. Este printre primele alegeri atunci cand fac dus, picurand catevq picaturi pe fundul cazii.

      11-04-2023
    • Marinela
      Cumpărător verificat

      Am citit despre bergamota la o postare a Adei , intr-o combinație cu grefuit și portocala. Atât de frumos a scris, încât mi-am comandat și eu bergamota. Și da, a fost alegerea perfecta. De atunci am.mereu inhalator cu bergamota , grefuit și portocala și în difuzor, aceeași combinație o folosesc foarte des. E o stare de mult bine și frumos în sufletul meu. Mulțumesc Aromateria, mulțumesc Ada.

      05-04-2023
    • Marica Alina
      Cumpărător verificat

      Este minunat acest ulei, este liniștea dintr-o zi agitata. Îmi place foarte mult în combinație cu lavanda.

      22-03-2023

    Uleiuri compatibile

    cu Bergamotă, ulei esențial 100% pur

    Bergamotă, ulei esențial 100% pur

    Citrus bergamia