Uleiul esenţial de geranium este aliatul pielii datorită proprietăţilor sale de protejare, îngrijire şi vindecare a acesteia. Pentru inflamaţii ale pielii, răni superficiale, roşeaţă, arsuri superficiale diluaţi corespunzător şi aplicaţi pe piele combinat cu lavandă, bergamotă sau immortelle. Pentru ulcere de piele, infecţii bacteriene şi hemoroizi puteţi combina dilua corespunzător, dispersa în apă şi face băi locale în combinaţie cu uleiul esenţial de arbore de ceai, rozmarin, salvie sau petitgrain.
În sistemul muscular poate fi de ajutor în inflamaţii şi edeme dacă este diluat corespunzător masat local poate fi util de sine stătător sau combinat cu: mentă, melissa, lemongras sau busuioc.
Datorită efectului său stimulativ blând asupra sistemului limfatic poate fi util în reducerea edemului și retenției de lichide dacă este difuzat sau inhalat. Femeile care suferă de balonare înainte sau în timpul ciclului menstrual sau care au gleznele umflate pot folosi acest ulei diluat corespunzător şi dispersat în apa de baie sau băi locale.
La nivel energetic acest ulei este asociat cu echilibru şi creativitate. Acest ulei poate fi difuzat în camerele persoanelor stresate, anxioase sau depresive deoarece poate crea o stare de comfort, îmbrăţişare şi căldură emoţională.
Este un ulei esenţial care are proprietăţi de repelent şi poate fi folosit în combinaţie cu eucalipt citriodora, lemongrass, arbore de ceai sau lavandă pentru a ţine departe insectele.
Cum păstrăm uleiurile esențiale și care este durata lor de viață?
Mod de folosire
Ulei esențial 100% pur, nediluat. Pentru aplicare pe piele diluează într-un ulei vegetal de calitate. Consultă tabelul pentru diluare.
Adaugă câteva picături în difuzorul cu ultrasunete sau în nebulizator, în inhalatorul personal sau în bijuteriile pentru aromaterapie. La nevoie, inhalează profund direct din sticluță, iar în cazuri acute, pentru un efect puternic, apelează la inhalații la abur. Consultă ghidul pentru inhalare/difuzare.
Potrivit pentru copii. Concentrație de maxim 2% pentru aplicare topică. Poate fi difuzat/inhalat. În Aromateria copiilor găsești toate informațiile de care ai nevoie pentru folosire în siguranță la copii.

Studii științifice
Antibacterian și antifungic
Studiile au raportat că uleiul esențial de Geranium are acțiune antibacteriană și antioxidantă care îl face astfel, un posibil agent conservant dacă este folosit în prepararea cosmeticelor. S-a experimentat și combinarea uleiului esențial cu medicamente contra infecțiilor cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină și au ajuns la rezultate surprinzătoare, uleiul fiind la fel de eficient ca medicamentul. Sursă de încredere.
Testat pe mai multe specii de fungii uleiul esenţial de geranium a demonstrat proprietăţi împotriva trichophyton menthagrophytes care este un dermatofit (ciupercă care atacă pielea moartă, părul şi unghiile). Sursă de încredere
Într-un experiment în vivo uleiul esenţial de geranium s-a dovedit eficient împotriva infecţiilor cu candida vaginală. Sursă de încredere
Acnee și dermatită
Un studiu efectuat de către Departamentul de Farmacie și Farmacologie din cadrul Facultății de Științe ale Sănătății Johannesburg, Africa de Sud, sugerează că uleiul esențial de Geranium poate avea efecte benefice asupra bolilor de piele și ajută la reducerea acneei, iritației și infecției pielii atunci când este diluat în ulei vegetal și aplicat topic. Sursă de încredere.
Stres, anxietate și depresie
Un studiu randomizat pe femei a arătat că uleiul esențial de Geranium inhalat are un efect calmant și reduce anxietatea. Sursă de încredere.
Alte studii sugerează că uleiul esențial de Geranium instalează relaxarea și ameliorează starea de depresie. Un studiu efectuat pe șoareci demonstrează efectul calmant și antidepresiv al aceluiași ulei. Sursă de încredere.
Unii aromaterapeuți sugerează că uleiul de Geranium este util pentru reducerea anxietății. Pentru a verifica aceste afirmații, folosind un instrument psihologic standard de măsurare al anxietății, trei grupuri de doisprezece studenți au completat Spielberger State-Anxiety Inventory (STAI) și apoi au inhalat: primul grup doar abur, al doilea abur plus ulei de Geranium, al treilea abur plus ulei de Rozmarin. Odată cu inhalarea uleiului de Geranium, scorurile de stare și de trăsături au fost semnificativ scăzute pe parcursul sesiunii. Reducerea anxietății raportate este de o amploare suficientă (18%) pentru a fi importantă din punct de vedere clinic. Sursă de încredere.
Infecțiile cu Candida albicans
Candida albicans poate da infecții la nivelul cavității bucale, mai ales în momentul în care ești nevoit să porți proteză dentară. Studiile au arătat că folosirea unui gel cu 1% ulei esențial pur de Geranium este eficientă în menținerea sub control a stomatitei. Sursă de încredere.
Infecția cu SARS-CoV-2
Studiile au demonstrat că uleiurile de Geranium și Lămâie au efecte pozitive în ameliorarea simptomelor bolii COVID-19. Compușii care sunt responsabili pentru efectele lor antivirale sunt citronellol, geraniol și acetat de neril. Sursă de încredere.
Menopauză și perimenopauză
Un studiu a arătat că tratamentul cu ulei de Geranium stimulează secreția de estrogen. Cercetările sugerează că tratamentul cu ulei esențial de Geranium ar putea fi folositor pentru femeile care suferă de secreție insuficientă de estrogen și problemele apărute în menopauză și perimenopauză. Sursă de încredere.
Diabet
În remediile tradiționale tunisiene, uleiul esențial de Geranium este folosit pentru reducerea hiperglicemiei. Studiile efectuate pe animale au arătat că administrarea orală zilnică de ulei esențial de Geranium reduce semnificativ nivelul de glucoză la șoareci. Cercetările sugerează că uleiul esențial de Geranium ar putea fi benefic în scăderea concentrației de zahăr din sânge în cazul persoanelor care suferă de diabet. Sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma aceste efecte. Evitați ingerarea uleiului esențial pur de Geranium fără sfatul unui medic specialist. Puteți obține același efect prin expunerea prin alte forme aromaterapeutice, cum ar fi inhalarea direct din sticluță sau inhalator personal, difuzarea cu ajutorul unui nebulizator sau difuzor ori aplicat sub formă diluată pe piele. Rețineți că toate uleiurile esențiale au nevoie de diluare atunci când sunt aplicate pe piele. Sursă de încredere.
Edem
Un studiu efectuat pe animale sugerează că uleiul esențial de Geranium poate avea efect antiinflamator benefic în cazul umflăturile de pe mâini și picioare provocate de edeme. Rețineți că toate uleiurile esențiale au nevoie de diluare atunci când sunt aplicate pe piele. Sursă de încredere.
Antioxidant, hipoglicemic, hepatoprotector
Administrarea uleiul esenţial de geranium la şoareci diabetici a scăzut nivelul de glucoză serică din corp, a ajutat la reducerea reacţiei de peroxidare a lipidelor şi a avut efecte hepatoprotectoare. Sursă de încredere.
Aceste efecte sunt date de protecţie împotriva radicalilor liberi şi de gradul mic de toxicitate a acestui ulei Sursă de încredere
Antiinflamator
Există mai multe studii realizate pe şoareci care dovedesc efectele antiinflamatoare ale uleiului esenţial de geranium. Unul dintre acestea studii arată că aplicarea topică a acestui ulei are efecte antiinflamatoare, datorită reducerii acumulării de neutrofile, pe edemele induse la şoareci Sursă de încredere
Insecticid
Gallardo et al. au studiat efectele insecticide ale uleiului esenţial de geranium împotriva pediculus humanus capitis numită popular păduche insectă care cauzează pediculoza. Aceştia au stabilit că efectul insecticidal al acestui ulei este dat de compuşii de geraniol şi citronellol a acestora. Sursă de încredere
Vasodilatator, hipotensiv
Unul din compuşii principali ai acestui ulei este citronellol. Acest compus are efecte vasodilatatoare şi hipotensive Sursă de încredere

Precauții și contraindicații
Înainte de a folosi uleiurile esențiale, asigurați-vă că ați luat la cunoștință regulile de bază pentru siguranța în aromaterapie.
Difuzarea uleiurilor esențiale se face cu precauție în preajma animalelor de companie. Asigurați-vă că ușa încăperii este deschisă astfel încât acestea să o poată părăsi în cazul în care simt disconfort, iar dacă apar reacții neobișnuite adresați-vă medicului veterinar.
Proprietăți principale
Geranium Bourbon, ulei esențial 100% pur



Idei de folosire
mix de uleiuri esențiale pentru nevoile tale
Uleiuri compatibile
cu Geranium Bourbon, ulei esențial 100% pur
-
Uleiul nostru esențial de immortelle sau helichrysum provine din țările balcanice, planta din care este obținut, Helichrysum italicum fiind nativă din Dalmația și Bosnia-Herțegovina. Recoltarea are loc când planta este în floare, florile sunt distilate la abur imediat după recoltare și este nevoie de aproximativ 1300 de kilograme de flori pentru a obține un kilogram de ulei esențial de immortelle. Este un ulei extraordinar pentru piele și are proprietăți antispasmodice remarcabile.Immortelle, ulei esențial 100% purHelichrysum italicum5 ml la 218 RONAdaugă în coș
-
Uleiul nostru esențial de trandafir este obținut prin distilarea cu abur a petalelor florilor proaspete de Rosa damascena. Partenerii noștri au propriile plantații de trandafiri și distilerii dedicate în Bulgaria și o istorie de decenii, astfel că procesul de obținere este unul extrem de atent controlat: tufele înfloresc o dată pe an, din mai până în iunie, florile sunt culese manual dimineața foarte devreme, iar distilarea se face în maxim 24 de ore de la recoltare. Un hectar de teren poate produce între 3,5-5 tone de flori ceea ce este suficient pentru a produce un singur kilogram de ulei esențial.Trandafir, ulei esențial 100% purRosa x damascena5 ml la 879 RONStoc epuizatAdaugă în coș
-
Uleiul nostru de bergamotă provine din sudul Italiei și este obținut prin presarea la rece a fructelor de Citrus bergamia. Pentru obținerea unui kilogram de ulei esențial este nevoie de 250 de kilograme de fructe. Este un ulei calmant, relaxant, extrem de util în lupta cu depresia, anxietatea, insomniile. Bergamota este uleiul de folosit atunci când ne confruntăm cu probleme digestive care au la bază stres emoțional. Se remarcă şi pentru efecte notabile asupra sistemului genito-urinar.Bergamotă, ulei esențial 100% purCitrus bergamia5 ml la 59 RON / 10 ml la 92 RONAdaugă în coș
-
Pentru uleiul esențial de lavandă Aromateria am ales lavandă cultivată în Alpii Francezi în defavoarea celei cultivate în Bulgaria. Chiar dacă provin din aceeași specie și se obține din ele, teoretic, același ulei esențial, mirosul lor este diferit pentru că au compoziție chimică diferită. Uleiul obținut din lavanda crescută la altitudine înaltă va contine o cantitate mai mare de esteri, compuși chimici responsabili pentru acțiunea calmantă a uleiului.Lavandă fină, ulei esențial 100% purLavandula angustifolia5 ml la 39 RON / 10 ml la 68 RONAdaugă în coș
-
Cymbopogon martini, plantă nativă și cultivată în India este planta din care este obținut prin distilare cu abur în perioada aprilie-mai, septembrie-decembrie, uleiul esențial de palmarosa Aromateria. Este un remediu extraordinar pentru îngrijirea pielii, o hrănește, poate să reducă roșeața, iritațiile și inflamațiile. Este unul dintre cele mai eficiente remedii antifungice, iar pe plan psihoemoțional poate să aibă efecte calmante și anxiolitice minunate, fiind unul dintre uleiurile acceptării de sine.Palmarosa, ulei esențial 100% purCymbopogon martini var.motia5 ml la 36 RON / 10 ml la 51 RONAdaugă în coș
Fabulos! M-am indragostit de acest ulei instantaneu. L-am pus in palme si am tras adanc in piept aroma! Parca mi-am aliniat coloana! L-am pus alaturi de vetiver, ylang ylang si am pornit in calatoria vindcarii mele.
Multumesc!
E uleiul ce ma infloreste. Ma ajuta la durerile menstruale enorm de mult si am impresia ca sunt intr-un parc de flori.
Cateva picaturi de geranium si menta diluate in unt de cocos l-a scapat pe lupul german, Bruno de căpușe.
Neasteptat… dar a functionat.
Am luat acest ulei pentru zambet si o stare de bine, nu m-a dezamagit
usor de confundat cu pretiosul trandafir
Mirosul extrem de persistent, e nevoie de maxim 4 picaturi si se difuzeaza frumos in toata casa.
Imi place mult atat mirosul, o combinatie de bujor cu trandafir suav, cat si persistenta.
L-am folosit într-un blend pt par! Miroase superb și lasă parul moale după folosire.
Prima data când îl încerc și pot afirma ca pur și simplu nu-mi vine sa cred cât de plăcut poate fi! Îmi place la nebunie!
E foarte parfumat ,e un ulei foarte bun in tratarea herpesului
Mirosul este divin, parfumul bujorilor in casa !!
Un miros extraordinar,de care devii dependent!
Dragoste la primul miros
Un ulei exceptional. Il folosesc in amestecuri pentru endometrioza, fibrom, fertilitate. Sunt indragostita de el. Poate fi folosit ca parfum.
Eram foarte curioasa de mirosul lui si citind recenziile, le dau dreptate doamnelor care spun ca e parfumul care te duce cu gândul la copilărie, la mama
Înca nu l-am incercat pe păr, urmeaza
Multumesc si pt cadoul lunii Martie; împreuna, cele doua uleiuri formeaza un parfum incredibil!
Love at first smell!
Il doream de mult, pe feeling. I-a venit randul si este cum il gandeam. Tot pe feeling am sa bag cateva picaturi in Draga mea, sa inflorez putin vanilia. Sa ne traiesti 100 de ani si sa nu renunti la iubirea ta daruita noua prin aceste miresme!
Mirosul e atât de plăcut, imi reda o stare de bine, de viață! Efectiv il ador!
un miros placut care pur si simplu te transporta intr-un camp plin cu trandafiri, bujori si multe alte flori minunate. Atunci cand l-am difuzat am simtit ca ma imbratiseaza 🙂
L am luat pentru miros, in mare parte. Am descoperit ca ajuta si la o respiratie mai usoara si ca e bun si pentru par. L am incercat si am simtit diferenta in momentul in care a atins parul, l a facut moale (eu am parul putin cam aspru, ramas asa in urma unei decolorari).
Simfonie. Așa l-a descris soțul meu. Sunt întru totul de acord.
Miroase ca trandafirul de dulceață și e foarte potent.
Un ulei ce te cucereste din prima. Aroma dulce de bujor cu trandafir te face sa evadezi din stresul cotidian . Relaxeaza si reda o stare de liniste.
Mirosul este foarte placut!
Ma întorc in copilărie…
este minunat
Inițial când am deschis sticluța mi s-a părut că mirosul mă izbește și mă înțeapă, dar știam din documentarea pre-comandă ca Geranium-ul răscolește și că unul din rolurile lui e să vindece emoțional, dar nu fără să scoată tot bagajul stagnant mai întâi. Așa că nu m-am mirat că a fost parcă “prea mult” la start. L-am diluat într-un roll-on cu ulei de cocos fracționat, ylang-ylang și bergamotă (toate de la Aromateria, toate minunate) și îi dau timp să ne împrietenim pe îndelete. Mulțumesc, Ada, pentru felul impecabil în care vin ambalate produsele, pentru bonusul cu Inspirație (ce bine că te-ai apucat și de sinergii) și nu în ultimul rând pentru că oferi produse de maximă calitate la un preț mai mult decât rezonabil. ❤️
Uleiul de geranium e tare iubit de părul și pielea mea.Miroase puternic,însă în șampon sau gelul de dus i se dezvolta așa o aromă plăcută încât mi se schimba imediat starea de spirit
Mirosul extrem de persistent, e nevoie de maxim 4 picaturi si se difuzeaza frumos in toata casa.
Imi place mult atat mirosul, o combinatie de bujor cu trandafir suav, cat si persistenta.
L-am ales dupa nume. Imi rasuna in urechi si nu m-a lasat pana nu l-am cumparat inaintea celorlalte pretioase.
Parfumul e ca si numele, are greutate si persistenta. Am pus sticluta intr-o cutie ermetica in frigider dar aroma lui florala mi-a invaluit toate alimentele. Nu m-am suparat pe el, m-am minunat si am vrut sa il descopar cu adevarat.
L-am aplicat intuitiv pe gat si am inceput sa spun clar si raspicat ce gandesc. Chiar mai mult decat introverta din mine isi doreste. L-am combinat cu vetiver si am prins radacini. Ma tine in loc si imi da curaj. Imi taie iritabilitatea cauzata lipsa somnului si contextului stresant. Imi da stabilitatea si siguranta pe care le-am cautat mereu in exterior.
L-am pus alaturi de grepfruit pentru a controla pofta de mancare. Aici inca opun rezistenta 🙂
L-am adaugat si in mixul pentru raceala si gripa.
Am citit ca este adus din Madagascar, Africa de Sud si il las sa ma poarte pana acolo. Cred ca asta e un alt rol, imi ajuta imaginatia sa zboare si sa implineasca nevoia de a calatori si de a cunoaste.
Chiar el mi-a dat ideea de a scrie, de a descoperi 🙂
Am multe uleiuri de la Aromateria, dar Geranium e singurul care mi provoacă greață. Am tot încercat sa ma apropii de el din timp în timp și deși am toată bunavointa, nu reușesc.
Geranium este BALANSUL meu…Cald cand imi este frig, puternic atunci cand ma simt slabita, atragator atunci simt ca ma indepartez de mine sau de ceilalti … As putea scrie un intreg roman despre acest ulei..si tot nu as simti ca este suficient. Nota 100000…
ADOR! Am facut un roll si l folosesc in loc de parfum! ❤
Folosesc uleiul de geranium, impreuna cu cel de Immortelle .
Tenul a devenit luminos si au dispărut cosurile. Mentionez ca nu folosesc nici o crema in afara de fiole cu acid hialuronic. Ma bucur ca am descoperit combinația perfectă pentru tenul meu.
Il folosesc impreuna cu uleiul de immortelle pentru ten. Este o combinatie extraordinară. Tenul a căpătat luminozitate, mi-au dispărut cosurile…mentionez ca nu folosesc nici o crema, doar uleiuri.
Am ales acest ulei ca pe o provocare. Inca nu am reusit sa-l simt pe deplin, inca facem cunostinta. Am zile in care imi place si-l difuzez singur si zile in care aerisesc daca a ramas mirosul lui de ieri. L-am pus intr-un blend pentru pete pigmentare, l-am inspirat direct din sticla in zilele cu PMS si a ajutat mult. Ne imprietenim… 🙂
Este minunat! Ma calmeaza si imi da o stare de bine. Il recomand.
Foarte dulce, din aceeasi poveste cu trandafirul si plamarosa. Combinat cu bergamota, piper, sau alta aroma picanta este mult mai placut si da o senzatie se comfort, caldura si siguranta
Are un miros deosebit, parcă avem trandafiri în casă. A doua zi încă se simţea mirosul plăcut, a devenit unul din uleiurile mele preferate.
Eu asociez geranium cu mirosul de drusaim (frunzulitele acela care se pot pune si la dulceata). Aduce cumva si cu trandafirul. Imi place muuuult!
Recunosc ca nu m-am inteles din prima cu mirosul sau, pentru ca nu sunt un fan al parfumurilor dulci. Apoi mi-am dorit sa recreez o aroma senzuala, sofisticata si a fost perfect in combinatie cu lamaie, bergamota si un strop de maghiran. Secretul ca sa iubesc geranium este sa il amestec cu un ulei citric, acidulat.
Mirosul este senzational, poate fi folosit pe post de parfum. Un miros floral, dulce, cald, mangaietor. O simfonie a frumusetii dedicata femeii. Toate suntem frumoase iar acest ulei pretios vine sa ne aduca aminte sa ne iubim, sa ne pretuim.
Mirosul este divin, seamănă cu parfumul bujorilor.