Musetelul roman

Sunt o grabita, ma precipit repede, nu prea ascult, merg pe impuls, fac greseli la ordinea zilei, vad mai mult partea intunecata a lunii si rar accept sa incerc ceva nou. Chiar si cand vine vorba de uleiuri. Am intentionat sa il iau pe fratele lui neamt, pentru ca ne cunoastem bine, dar nu mi-a reusit schema si nici nu am observat ca am “gresit”. Apoi am vrut sa scriu despre ceva si m-am gandit la copaiba .. aflu ca facusem asta deja . Ma uit mai atent in cutia cu minuni si constat ca am pe stoc musetelul roman… Da, e o introducere cam lunga dar e nevoie de acest context. Am reinceput munca dupa concediul de crestere al copilului, oboseala mi-a tatuat chipul, imi e dor de fetita mea, job-ul e imposibil, hormonii razna, durerile menstruale ca in prima tinerete .. ce sa mai, petrecere cu lautari in capul meu.

Folosesc des expresia “uleiul m-a ales” dar, pe cuvantul meu ca fix asa functioneaza treaba asta. Desurubez capacelul si declar deschisa sesiunea de inhalare. Imi place de lesin! E mai fain decat neamtul rigid si e aroma din aia combinata care trebuie descifrata. Prima inspiratie ma duce cu gandul la esentele de rom, vanilie si lamaie. Miroase fix ca o prajitura! Are ceva acidulat, dulce, intens dar este si floral, si mentolat, si ierbos. Il iubesc. Anuleaza toata amaraciunea unei saptamani intense, calmeaza tensiunea musculara fix cand tanjeam dupa o sesiune de masaj. E cocktailul meu parfumat de vineri seara, roz si licoros, intr-un pahar elegant cu picior inalt, garnisit cu zahar cristalizat.

Incepe sa lucreze. Mi-a linistit tornada mentala, s-a dus pe coardele vocale, pe limba si in crestetul capului. Pesemne ca mi-a scazut usor si tensiunea fiindca imi pocneste usor in ureche. E subtil, delicat, vesel si feminin. E ca si cum ma zbateam pe patul spitalului in chinuri, frici si dureri cand intra pe usor o doamna doctor cu un zambet bland contagios si imi administreaza un anestezic: totul este in ordine, incercati sa va relaxati, sunteti in siguranta.

Dar stai …

Mintea mea se lupta cu el iar el ma pisca de varful limbii. Prin natura firii si a educatiei imi e greu sa cedez controlul. Am nevoie de parghii, de plase de siguranta, de nisip in care sa ma ascund. Simt ca ma forteaza sa am incredere si imi vine greu. Traseele mele neuronale ma duc in jos, ma gandesc prea des la ce nu a mers, la experientele grele, la alegerile total neinspirate, la persoanele nepotrivite, la neputinta, la lupi, balauri, oameni spani, capcane, incercari si greseli. Ma judec pentru toate acestea si ma lupt cu mine pentru ca nu sunt vreo Ileana Cosanzeana sau un Harap Alb… stiu, suna foarte confuz si trebuie sa ma cunoasteti personal ca toate astea sa aiba sens .. ce vreau sa spun e ca dupa ce m-a relaxat mi-a pus in fata tot uratul pe care l-am acumulat in ultima vreme in suflet. Imi dau seama ca traiesc asa ca intr-un basm in care eu, eroul principal, nu stiu pe ce cale sa merg si cu cine sa ma aliez. Mi-a scos in fata toata vulnerabilitatea, sudoarea si frica aia ancestrala care incearca sa ma guverneze de cand ma stiu. Imi face atat de bine pentru ca nu ma lasa sa interiorizez si sa explodez cand mi-e lumea mai draga. Ma trage in sus ca sa ma vad din exterior, ma cearta si ma mangaie in acelasi timp. Sunt uimita si recunoscatoare. In acelasi timp sunt socata pentru ca nu am realizat ce bagaj mi-am pus pe umeri. Acum ma intreb pentru ce, de ce ma biciuiesc si de ce sunt asa ingrijorata. Nu am un raspuns concret. Las loc relaxarii, odihnei si increderii. Este minunat si ii multumesc pentru felul magic in care m-a ales.

Sade lenes pe frunte si greutatea lui imi inchide ochii. Va tzuc.