
Natura este cel mai bun prieten al omului, aşa se spune! Nu ştiu câţi dintre noi pot spune acest lucru după un weekend relaxant la iarbă verde urmat de o cursă nebună la urgenţe pentru scoaterea unei căpuşe şi zece zile de antibiotic. Cred că pescarii care se întorc din Deltă plini de înţepături se gândesc serios că poate natura nu le este cel mai bun prieten. Despre persoanele care au fost la munte şi nu îşi simt mâna sau piciorul de câteva zile pentru că au fost pişcate de tăuni nici nu mai discutăm.
Dacă ne place să ieşim în natură, dar nu vrem să folosim substanţe sintetice pentru a alunga insectele periculoase, avem resursa tot în natură. Doar v-am spus că natura este cel mai bun prieten al omului :)
Pentru că eu sunt omul DIY vă spun în cele ce urmează ce puteţi face cu uleiurile pentru a lupta împotriva insectelor, iar mai jos veți găsi uleiurile pe care să le folosiți în funcție de nevoile voastre specifice.
Spray anti-insecte
Într-o Sticluţă cu pulverizator de 50 ml adăugați 10 picături de ulei esenţial (vezi mai jos uleiul potrivit în funcție de situație), 40 de picături de Solubol și completați cu apă. Soluţia astfel obţinută se poate pulveriza în încăperi pentru a ţine departe insectele nedorite – recomandăm repetarea pulverizării la un interval de 2-4 ore. Dacă vreţi să ieşiţi în natură pulverizaţi pe încheietura mâinii sau pe mâneca tricoului şi pe șosete spray-ul obţinut – repetaţi pulverizarea din oră în oră pentru eficienţă. Dacă doriți să aplicaţi direct pe piele, atunci spray-ul se dă pe ceafă, pe încheieturi şi pe gleznă – fiind vorba de un spray pentru eficienţă va trebui să repetaţi aplicarea la fiecare jumătate de oră.
Cuburi anti-insecte
Puneţi bicarbonat de sodiu în 3-5 cuburi din suportul pentru gheaţă umeziţi cu apă şi lăsaţi să se usuce pentru ca bicarbonatul să ia forma cubului de gheaţă. După ce bicarbonatul de sodiu este uscat adăugaţi câte 3-5 picături de ulei esenţial peste cubul uscat. Scoateţi cubul din formă şi plasaţi în locurile prin care intră insectele: geamuri, uşi, găurile din perete sau în dulapurile unde vin insectele.
Ulei anti-insecte
Într-o sticlă cu pulverizator de 30 ml adăugaţi 10-25 de picături de ulei esenţial (atenţie la uleiul de mentă unde 2 % este 12 picături) şi umpleţi cu Ulei de cocos fracționat restul sticlei. Aplicaţi spray-ul pe mână şi întindeţi pe corp. Recomandăm repetarea la fiecare 2-3 ore pentru a fi siguri de eficienţă.
Loţiune de corp anti-insecte
În 30 ml de cremă (unguent bază pentru crearea cremelor sau orice altă cremă de corp pe care o aveți în casă) adăugaţi 10-12 picături de ulei esenţial şi întindeţi pe corp. Recomandăm repetarea la fiecare 2-3 ore.
Mingiuţe anti-insecte
Decupaţi nişte cubuleţe dintr-o bucată de zăpadă artificială sau cumpăraţi globuri mici din zăpadă artificială din magazinele de specialitate, a căror diametru să nu depăşească 2 cm. Picuraţi pe aceste cubuleţe sau sfere câte 3-4 picături de ulei esenţial şi asezaţi la uscat. Veţi observa că unele uleiuri esenţiale vor începe să “topească” zăpada artificală – aceasta este o reacţie normală tocmai din acest motiv recomandăm să lăsaţi la “uscat” cubuleţele. După uscare puneţi cuburile în dulapurile unde aveţi insecte nepoftite.
Brăţări şi medalione pentru uleiuri esenţiale
Și accesoriile pentru aromaterapie pot fi folosite pentru a ține insectele la distanță, dacă adăugați în ele uleiurile potrivite.
Dacă preferați varianta gata preparată, vă punem la dispoziție un blend cu efect repelent ușor de folosit pentru întreaga familie. Sinergia ANTI-INSECTE creată de noi, are potențial în a ține la distanță majoritatea insectelor, iar ingredientul surprinzător este Uleiul esențial pur de Eucalipt Citriodora. Acest ulei are o poveste specială din punct de vedere chimic, iar pentru noi a fost o surpriză foarte plăcută. Citește-i povestea aici.
Cum folosești sinergia Anti-insecte?
Spray cu efect repelent, pentru adulți:
- 50 ml hidrolat (cimbru, mușețel, lavandă, mentă, hamamelis sau immortelle)
- 100 picături Anti-insecte (5 ml)
- 100 picături solubol (5 ml)
Spray cu efect repelent, pentru copii peste doi ani:
- 50 ml hidrolat (cimbru, mușețel, lavandă, mentă, hamamelis sau immortelle)
- 30 picături Anti-insecte
- 40 picături solubol
Roll-on cu efect repelent, pentru adulți:
- 10 ml ulei purtător (cocos fracționat, jojoba, migdale, etc)
- 20 picături Anti-insecte
Roll-on cu efect repelent, pentru copii peste doi ani:
- 10 ml ulei purtător (cocos fracționat, jojoba, migdale, etc)
- 6 picături Anti-insecte
Roll-on pentru copii între 6 luni- 2 ani, femei însărcinate, persoane cu piele foarte sensibilă:
- 10 ml ulei purtător hrănitor (avocado, jojoba, migdale dulci)
- 4 picături Anti-insecte
Spray cu efect repelent pentru haine, șosete, papuci, cărucior, etc – de folosit în jurul bebelușilor, femeilor însărcinate, persoane cu piele sensibilă
- 50 ml hidrolat (cimbru, mușețel, lavandă, mentă, hamamelis sau immortelle)
- 50 picături Anti-insecte
- 3 ml solubol
Pentru bebeluși și copii sub doi ani, femei însărcinate și persoane cu piele foarte sensibilă vă recomandăm să aplicați pe piele hidrolații cu efect repelent precum mentă, cimbru, mușețel, lavandă, immortelle, hamamelis, aceștia fiind extrem de blânzi cu pielea, iar pe haine, șosete, papuci, cărucior sau alte suprafețe din jurul lor să folosiți spray-ul menționat anterior.
În cele ce urmează veți găsi insectele pe categorii şi uleiurile care le țin la distanţă. Alegeţi reţeta care vi se potrivește și folosiți uleiul potrivit. Dacă vreți să acoperiți mai multe tipuri de insecte, combinați uleiurile și hidrolații în funcție de ceea ce vă doriți să țineți la distanță:
Albine
Uleiuri care le resping: Arbore de Ceai, Cedru Virginiana.
Cărăbuși
Uleiuri care le resping: Eucalipt Citriodora, Mentă, Cimbru ct. thymol (pentru copii sub 3 ani alegeți Hidrolații de Mentă și Cimbru).
Căpușe
Uleiuri care le resping: Lavandă, Geranium, Cedru virginiana.
Furnici
Uleiuri care le resping: Cimbru linalool, Spearmint, Lavandă, Eucalipt Citriodora
Molii
Uleiuri care le resping: Spearmint, Cedru Virginiana, Lavandă, Eucalipt Citriodora.
Muște
Uleiuri care le resping: Lavandă, Salvie, Eucalipt Citriodora.
Păianjeni
Uleiuri care le resping: Spearmint, Vetiver, Eucalipt Citriodora.
Păduchi
Uleiuri care le resping: Cedru Virginiana, Eucalipt Citriodora, Spearmint.
Purici
Uleiuri care le resping: Cedru Virginiana, Eucalipt Citriodora, Arbore de Ceai.
Tăuni
Uleiuri care le resping: Mentă (pentru copii sub trei ani alegeți Hidrolatul de Mentă)
Țânțari
Uleiuri care le resping: Patchouli, Lavandă, Eucalipt Citriodora.
Viespi
Uleiuri care le resping: Lavandă, Arbore de Ceai.
Această listă nu este una exhaustivă – am încercat să menţionăm uleiurile esenţiale care sunt sigure pentru a fi utilizate la copii. Dacă aveţi probleme medicale cronice, aveţi tratament medical sau luaţi antidepresive verificaţi partea de precauţii şi contraindicaţii a fiecărui ulei pe care vreţi să în adăugaţi în reţeta dumneavoastră.
Cu drag de natură,
Adela
