Uleiul esențial de manuka – top 5 beneficii, proprietăți și studii științifice
Uleiul de manuka a fost prețuit de secole de poporul maori, indigen în Noua Zeelandă, locul de proveniență a arbustului Leptospermum scoparium. Deși planta este uneori numită “arbore de ceai”, uleiul de manuka diferă în compoziție, sursă și origine de cunoscutul ulei de arbore de ceai. La fel ca acesta, totuși, manuka este prețios pentru piele inflamată și iritată, pentru sistemul respirator în lupta cu gripa și răceala, mai ales dacă apare și congestia și pentru efectele antifungice. Uleiul de manuka este o alegere minunată pentru a ajuta la stimularea sistemului imunitar și chiar poate ajuta corpul să-și mențină reacțiile la alergeni în limite normale. Datorită efectelor sale de calmare, poate veni și în sprijinul somnului.
Pe plan psiho-emoțional manuka are un efect revigorant și dă o stare de bine, aduce bună-dispoziție. Este un ulei cu aromă caldă, inspirând creativitate, stabilitate, echilibru și claritate mentală.
Generalităţi
Uleiul esenţial de manuka este obţinut din Leptospermum scoparium, arbust care face parte din familia Myrtaceae. Frunzele şi crenguţele recoltate ale acestui arbust sunt supuse procesului de distilare cu aburi şi astfel se obţine uleiul esenţial.
Compuşii chimici care se găsesc în concentraţia cea mai mare şi sunt responsabili pentru proprietățile terapeutice sunt Leptospermone, Cis-Calaménène, Trans-Cadina-1,4-Diène-Flavésone.
Aroma
Aroma uleiului esențial de manuka seamănă cu aroma pământului, este dulce, ușor ierboasă, caldă și radiantă.
Top 5 beneficii
- Sistemul respirator.
Efectele antivirale și antibacteriene ale uleiului esențial de manuka îl fac să fie extrem de util de folosit atât în scop preventiv, în caz de epidemii, cât și în scop curativ. Efectele amintite sunt demonstrate prin studii clinice, însă există în literatura de specialitate discuții care au la bază concluziile studiilor și care sugerează că manuka poate să ajute mult în caz de alergii, rinite, astm.
- Piele.
Departamentul de microbiologie al Universității Otago din Noua Zeelandă au demonstrat acțiunea antibacteriană a uleiului de manuka. Acesta este eficient împotriva mai multor bacterii asociate cu acneea vulgară. Unele studii sugerează proprietăți de antiîmbătrânire ale acestui ulei. Conform altor studii, are o acțiune cicatrizantă, ajutând la închiderea unor răni într-un timp considerabil mai scurt față de grupul de control pe care nu s-a folosit manuka. Acțiunea lui antifungică îl face să fie eficient în lupta cu Candida și alți fungi. De asemenea, se folosește cu succes pentru ciuperca unghiei. Poate fi adăugat în șampon pentru combaterea unui scalp uscat și iritat.
- Acnee
Cel puțin în teorie, specialiștii sugerează că manuka poate ajuta în lupta cu acneea. Având în vedere că are acțiune antimicrobiană puternică, poate reduce creșterea bacteriilor P. acnes. Aceasta nu este cauza principală a acneei, însă cu siguranță înrăutățește roșeața și inflamația porilor blocați, unde bacteriile se dezvoltă în interior.
- Sănătate orală.
Uleiul de manuka este foarte eficient în susținerea sănătății orale.
- Sistemul imunitar
Este extrem de util pentru confortul pielii și scalpului, a sistemului respirator și asupra sistemului imunitar. Are acțiune antibacteriană și antifungică și poate fi extrem de prețios pentru alergici. Utilizează uleiul esențial de manuka în creme, balsamuri și unguente destinate pielii inflamate, roșii. Pentru a deodoriza, relaxa și curăța picioarele, în apa pregătită pentru o baie a acestora se adaugă câteva picături de ulei de manuka amestecate cu bicarbonat de sodiu. Se poate adăuga, de asemenea, ulei de manuka în gelul de duș sau în amestecurile pentru baie. Poate fi adăugat în șampon pentru a ajuta la combaterea scalpului uscat. Difuzează ulei de manuka pentru a ajuta la restabilirea echilibrului emoțional.
Principalele proprietăți terapeutice
Antiviral. Studii realizate de către cercetători din Germania au arătat cum uleiul esențial de manuka rezintă niveluri ridicate de activitate virucidă împotriva HSV-1 (Herpes Simplex), precum și împotriva izolatelor HSV-1 rezistente la unele medicamente.
Antioxidant. În urma unor studii, oamenii de știință consideră că uleiul esențial de manuka are potențial benefic în îngrijirea pielii, având acțiune anti-îmbătrânire atunci când este adăugat în crema sau serul de față. Atât uleiul esențial, cât și mierea de manuka au efecte notabile în lupta cu stafilococii și infecțiile cauzate de aceștia.
Antiinflamator. Rezultatele unui studiu indică faptul că proprietățile antibacteriene și anti-inflamatorii puternice ale uleiurilor de manuka și kanuka le fac candidați puternici pentru utilizarea în tratarea infecțiilor și a bolilor sistemului imunitar.
Antifungic. Același studiu menționat anterior au confirmat că ambele uleiuri esențiale au inhibat în mod semnificativ patru tipuri de ciuperci (Candida albicans, Candida tropicalis, Trichosporon mucoides, Malassezia furfur). Unele surse sugerează că uleiul esențial de manuka ar ajuta și în lupta cu ciuperca unghiei.
Antibacterian. În cercetările de laborator realizate într-o universitate din Italia, mai multe uleiuri esențiale au fost testate împotriva a 14 tulpini diferite de bacterii Staphylococcus aureus, care cauzează infecții stafilococice. După uleiul de oregano, cel care a prezentat cea mai mare activitate antibacteriană a fost uleiul de manuka.
Antispasmodic. Un anumit studiu realizat pe uleiurile de arbore de ceai, manuka și kanuka, au demonstrat activitatea spasmolitică a uleiului de manuka. S-au arătat diferențe între cele trei uleiuri esențiale în acțiunea lor asupra mușchiului neted: manuka a avut o acțiune spasmolitică, în timp ce kanuka și arborele de ceai au avut o acțiune spasmogenică inițială. Manuka și arborele de ceai au scăzut tensiunea și au provocat o contracție întârziată; kanuka nu a avut activitate în concentrația respectivă.
Psihic, emoțional, spiritual
Manuka aduce echillibru și alinare. Este un ulei esențial extraordinar pentru cei care își arată suferințele emoționale somatizând la nivelul pielii (piele sensibilă, inflamată, eczeme, dermatite). Salvatore Battaglia compară manuka cu myrrhul și cu cedrul, fiind uleiuri care protejează. Sesquiterpenele din compoziție stabilizează sistemul nervos armonizând acțiunile sistemului nervos simpatic cu al celui parasimpatic. Se creează, deci o stare de echilibru între starea de defensivă a organismului în care se apără și starea de relaxare a acestuia în care se reface.
Idei de folosire
Precauții și posibile contraindicaţii
Toate uleiurile esențiale au nevoie de diluare atunci când sunt aplicate pe piele.
Înainte de a folosi uleiurile esențiale, asigurați-vă că ați luat la cunoștință regulile de bază pentru siguranța în aromaterapie.
Difuzarea uleiurilor esențiale se face cu precauție în preajma animalelor de companie. Asigurați-vă că ușa încăperii este deschisă astfel încât acestea să o poată părăsi în cazul în care simt disconfort, iar dacă apar reacții neobișnuite adresați-vă medicului veterinar.
Ce spun studiile științifice?
Activitate antibacteriană împotriva acneei şi herpesului
Aceste studii au arătat că uleiul de manuka poate fi folosit pentru a ajuta tratamentul împotriva acneei şi herpesului şi nu numai. Difuzia uleiul de manuka poate ajuta la menţinerea unui aer proaspăt şi curat, fiind un bun protector contra bacteriilor.
Activitatea antibacteriană a uleiului de manuka este cea mai cunoscută proprietate, fiind eficientă atât împotriva bacteriilor gram-pozitive, cât și împotriva bacteriilor gram-negative. S-a demonstrat că tratamentul cu 1,5% ulei de manuka timp de 4 ore a indus modificări morfologice și liza celulară în Staphylococcus aureus rezistent la meticilină, în timp ce tratamentul cu o doză mai mare de 3% a perturbat complet celulele.
În schimb, tratamentul cu ulei de manuka împotriva bacteriilor gram negative, cum ar fi E. coli, a provocat modificări ușoare ale morfologiei la doze mici și au fost necesare concentrații mai mari (6% v/v) pentru efectele antibacteriene. Eficacitatea uleiului de manuka depinde atât de doză, cât și de timp.
Activitatea împotriva Staphylococcus epidermidis şi Propionibacterium acnes, bacterii patogene responsabile pentru acnee la oameni, a fost cercetată.
Pre-tratarea infecţiei cu herpes chiar şi cu o concentraţie mică de ulei de manuka (0,001%) s-a demonstrat că împiedica bacteria să fie rezistentă la tratament, astfel favorizând acţiunea mai eficientă a tratamentului. Sursă de încredere
Activitate repelentă pentru acarieni şi muşte
Puteţi lua în considerare liniştiţi uleiul de manuka atunci când doriţi să scăpaţi de gâzuliţele care apar la fructe sau flori. Puteţi crea o soluţie care poate fi pulverizată împreună cu alte uleiuri cu aceleaşi efect. S-au făcut cercetări pe tot felul de insecte prezente în viaţa noastră şi s-a descoperit eficacitatea uleiului de manuka asupra lor. Sursă de încredere
Efect antiinflamator
S-a cercetat efectul antiinflamator a uleiului de manuka pe 4 specii de bacterii şi 4 specii de fungi. Bacteriile şi fungii au un efect inflamator atunci când intră în contact cu pielea. S-a demonstrat că aplicarea uleiurilor inhibă activitatea lor, la anumite concentraţii. Sursă de încredere
Protecţie împotriva UV
Mai multe studii au sugerat că iradierea cu raze UV duce la inflamaţia pielii care duce mai târziu, la îmbătrânirea prematură a pielii. Studiul acesta sugerează că uleiul de manuka poate suprima reacțiile de inflamație a pielii cauzată de iradierea cu raze UV. Astfel, se poate lua în considerare uleiul de manuka ca ingredient pentru crema dumneavoastră de protecție solară.
S-au făcut cercetări pe şoareci fără păr arătând cum acţionează o concentraţie de 10% de uleiul esenţial de manuka aplicat topic, după ce au fost expuşi pentru un timp de 8 săptămâni la raze UV. La finalul experimentului s-a observat o îngroşare a pielii, dar nu exista nici o inflamaţie sau arsură prezentă, astfel demonstrând efectul antiinflamator şi protectiv împotriva radiațiilor UV.
Inhibarea răspunsurilor inflamatorii induse de iradierea UV este importantă pentru a proteja pielea de îmbătrânire. De fapt, inhibarea inflamației pielii prin aplicarea locală a agenților antiinflamatori atenuează îmbătrânirea. Prin urmare, sugerăm că activitatea inhibitorie a uleiului de manuka împotriva inflamației pielii este crucială pentru eficacitatea sa de antiîmbătrânire. Ar fi necesare studii suplimentare pentru a identifica componentele chimice din uleiul de manuka care exercită activitate antiinflamatoare. Sursă de încredere
Ajută în momentele de stres şi anxietate
În urma studiilor care arată eficacitatea asupra relaxării musculaturii netede, se recomandă folosirea uleiului de manuka, împreună cu uleiul esenţial de arbore de ceai, pentru a favoriza o stare de relaxare în momente stresante. Se creează astfel o sinergie perfectă care pusă într-un recipient roll-on, spre exemplu, puteţi să o aveţi la îndemână oricând. Sursă de încredere