Etichetă: uleiuri esențiale Back to School
Obiceiuri care aduc liniște în viața de familie după începerea școlii
Pentru că începerea școlii vine la pachet cu stres, anxietate, oboseală, atât pentru copii, cât și pentru părinți, ne-am gândit să vă propunem o serie de activități prin care să vă întăriți relaţia cu copilul și exemple de obiceiuri sănătoase de auto-liniștire pentru copii.
Obiceiurile, prin natura lor repetitivă, servesc ca mecanism de relaxare și calmare.
Copiii se auto-liniștesc în perioadele de stres prin suptul degetului, roaderea unghiilor, creioanelor, diverse ticuri cu părul, legănarea în pat pentru a adormi ș.a.m.d.
Unele obiceiuri dispar pe la vârsta de 7-9 ani, fără o intervenție prea mare din partea părinților.
Interesant e că unele obiceiuri persistă chiar și la vârsta adultă; mulți se agață de unele dintre aceste mecanisme de auto-liniștire, precum roaderea unghiilor.
Practicarea împreună cu copilul a unor obiceiuri de relaxare sănătoase oferă 2 mari avantaje:
- îți ajuți copilul să își formeze obiceiuri benefice atât pentru sănătatea fizică, cât și cea psihică,
- îți întăreşti relaţia cu copilul tău.
Activități părinte-copil care îl vor ajuta să-și formeze noi obiceiuri de relaxare și calmare
- Ascultați muzică
Seara, după o zi lungă la școală, în timp ce își face temele sau în timp ce desenează ori se joacă, pune-i muzica lui preferată din desene animate sau o muzică special creată pentru relaxare sau concentrare.
În acest timp, tu îți poți face propriile “teme” – poți citi o carte sau poți lucra la calculator. Chiar dacă faceți lucruri separat, copilul nu se va simți singur.
Adaugă 3-4 picături din uleiul esențial preferat în difuzorul de aromaterapie pentru un plus de relaxare. Uleiul esenţial de Morcov și cel de Patchouli lucrează eficient împreună pentru a reduce oboseala psihică.
Relaxarea indusă în timpul realizării temelor îți va ajuta copilul să-și mențină motivația la școală și poate funcționa ca prevenție în dezvoltarea anxietății față de testări și examene.
- Citește-i în fiecare seară, înainte de culcare
Cititul contribuie la dezvoltarea creierului copilului, dar este și un comportament puternic de auto-calmare. Când micuțul tău se pierde într-o poveste, uită de griji pentru o vreme.
În plus, această activitate va întări relația voastră.
- Desenați și pictați împreună
Dacă amândoi ați avut o zi stresantă sau obositoare, de ce să nu desenați împreună pentru a vă relaxa?
Pentru a intra mai ușor în starea de relaxare, îți recomandăm să te folosești de puterea plantelor. Cel mai simplu e să achiziționezi un difuzor sau nebulizator pentru aromaterapie în care să pui uleiurile voastre preferate.
- Baia de seară
Băile au beneficii atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mintală. Un beneficiu evident este igiena și evitarea iritațiilor, inflamațiilor.
Facilitarea somnului este un alt avantaj. Mai ales dacă adaugi în apă 2 picături de
ulei esențial de lavandă, vetiver sau Praf de Stele (diluate anterior în spumant sau gel de duș) sau hidrolat de lavandă pulverizat direct în apă. Copiii care dorm suficient învață mai bine la școală și au o sănătate mintală și fizică mai bună.
Pentru susținerea imunității poți folosi 1-2 picături de ulei esențial de vetiver, cimbru ct. linalol sau Super Erou.
- Yoga în familie
Știai că yoga este potrivită și pentru copii? Este benefică pentru dezvoltarea corpului copiilor și îi ajută să facă față mai ușor stresului. Folosirea unor fraze amuzante, precum “întinde-te ca o pisică”, le activează imaginația și le pune corpul în mișcare.
E o activitate pe care o puteți face cu ușurință împreună din confortul propriei case.
Desigur, această listă nu este una exhaustivă. Pe voi ce obiceiuri vă ajută să faceți față perioadelor stresante?
Articole
Inspiră! by Aromateria, ep 1. Back to school – oboseala la copii
Tu cum îți ajuți copiii pentru întoarcerea la școală sau grădiniță? Una dintre provocări implică stabilirea unei noi rutine sau reîntărirea celei vechi.
Rutina este esențială, deoarece copiii știu la ce să se aștepte și asta le reduce anxietatea. Începeți ușor-ușor să faceți trecerea către noua rutină: ora de trezire și cea de culcare să fie mai apropiate de viitorul program, colorați sau citiți povești împreună.
Povestește-i cum vor decurge zilele de școală: trezitul de dimineață, pregătirea ghiozdanului, întâlnirea cu colegii, noua rutină de seară cu teme și culcat devreme.
Fii întotdeauna pozitiv(ă) și entuziasmat(ă) când îi vorbești despre începerea școlii. Pune accentul pe lucrurile interesante care se vor întâmpla la școală, despre noii sau vechii prieteni cu care se vor distra.
Inspiră! by Aromateria cu Ada Guțiu, aromaterapeut, psihoterapeut în formare și coach este sursa ta de inspirație pentru un fel de-a trăi mai conștient, mai în prezent, mai autentic și mai asumat.
Discutăm despre uleiuri esențiale, emoții, provocări fizice și psihice și venim cu idei care să ne ajute să creștem din ele. Împreună.
Inspirată de plante, existența mea simplă și autentică, va atinge lumea.
Aromateria, cu drag.