Transport gratuit la comenzi mai mari de 350 RON. Transport gratuit prin EasyBox la comenzi mai mari de 150 RON
Transport gratuit la comenzi mai mari de 350 RON.
Transport gratuit prin EasyBox la comenzi mai mari de 150 RON

Coșul meu

Nu aveți produse in coș.

Manifest – Află totul despre culisele lumii uleiurilor esențiale și oprește risipa!

Lumea uleiurilor esențiale este mult mai complicată decât pare. În Europa sunt câteva distilerii care produc uleiuri esențiale de cea mai înaltă calitate. În lume sunt chiar mai multe. Una dintre condițiile noastre, însă este ca distileriile să aibă punct de lucru în Europa, dar și puncte de lucru în alte părți ale lumii sau să colaboreze cu agricultori din toată lumea. De ce? Pentru ca să aibă o gamă cât mai variată de uleiuri esențiale pe care să le poată comercializa în Europa. Așadar, din cele câteva, rămân și mai puține deoarece nu multe sunt atât de mari încât să își permită cultivarea plantelor în alte zone din lume. Apoi, trebuie să asigure trasabilitatea fiecărui lot de ulei și să îl și testeze chimic. Toate aceste condiții cumulate le îndeplinesc maxim cinci distilerii europene.
AUTOR:
Ada
PUBLICAT:
2019-02-18

“De ce rămâneți fără disponibilitate la uleiurile esențiale?”

“Cum vindeți voi uleiuri esențiale pure dacă doar 2% dintre uleiurile esențiale de pe piața mondială sunt pure?

Aceste întrebări le primim frecvent în mail-uri, mesaje, pe grupul de pe Facebook. Vă datorăm niște explicații și o viziune de ansamblu a ceea ce se întâmplă în culise.

Am speranța că ați observat felul în care cele două întrebări intră în antiteză. Și sunt întrebări justificate, mai ales pentru un consumator care nu are de unde să știe cum se procură uleiurile și în ce fel se desfășoară procesul de achiziție și punere pe piață.

În ceea ce privește informația cu 2% din întrebarea de mai sus, eu personal am căutat o sursă oficială pentru a-mi confirma/infirma informația, însă nu am găsit. Așadar, nu știu dacă chiar 2% dintre uleiurile de pe piața mondială sunt pure, însă pot să vă garantez că procentul este foarte mic. Iar asta o știu și o spun toți aromaterapeuții de renume. Faptul că noi avem uleiuri pure, terapeutice, de cea mai înaltă calitate este principalul motiv pentru care ne considerăm extrem de valoroși pe piața românească non-MLM.

Să vedem, deci, cum se explică lipsa prelungită a produselor de pe stoc.

Lumea uleiurilor esențiale este mult mai complicată decât pare. În Europa sunt câteva distilerii care produc uleiuri esențiale de cea mai înaltă calitate. În lume sunt chiar mai multe. Una dintre condițiile noastre, însă este ca distileriile să aibă punct de lucru în Europa, dar și puncte de lucru în alte părți ale lumii sau să colaboreze cu agricultori din toată lumea. De ce? Pentru ca să aibă o gamă cât mai variată de uleiuri esențiale pe care să le poată comercializa în Europa. Așadar, din cele câteva, rămân și mai puține deoarece nu multe sunt atât de mari încât să își permită cultivarea plantelor în alte zone din lume. Apoi, trebuie să asigure trasabilitatea fiecărui lot de ulei și să îl și testeze chimic. Toate aceste condiții cumulate le îndeplinesc maxim cinci distilerii europene.

Intrarea la aceste distilerii nu se face tocmai ușor. În primul rând e greu să le găsești, apoi durează până verifici daca îndeplinesc condițiile, apoi urmează testul suprem: calitatea uleiului. Trebuie să aibă țara de origine corectă (dacă vă trimitem un ulei de ghimbir care nu e din Madagascar, oricât de pur ar fi el, vă veți minuna de oribilitatea aromei – situație prin care am trecut după ce am cerut mostre de la o distilerie care, inițial ne îndeplinea condițiile), compușii chimici să fie între niște limite acceptabile (aici consultăm mereu Essential Oil Safety, R. Tisserand), să fie certificate organic pentru că nu ne dorim un ulei de lămâie sau portocală obținut din coji cu pesticide.

Până de curând aveam o singură distilerie cu care colaboram și care ne mulțumea. Singura noastră mică nemulțumire era legată de faptul că laboratorul în care testau uleiurile era tot al lor, nu era un laborator extern. De curând, am început colaborarea cu încă o distilerie care îndeplinește toate condițiile noastre, iar aceasta are ceva în plus: toate uleiurile sunt testate la un laborator independent.

Oricât de mari ar fi distileriile cu care lucrăm, natura are limitele ei. Uleiuri precum copaiba sau tămâia sunt obținute din rășina copacilor. Cam câtă rășină credeți că pot produce acești copaci în așa fel încât să poată acoperi nevoile noastre? 

Resursele sunt, așadar, limitate. Apoi, când lucrezi cu cei mari și tu ești mic, poți doar să fii recunoscător că ești acolo și să-ți aștepți cuminte rândul. Au existat situații în care am fost puși pe lista de așteptare pentru că o cantitate uriașă de ulei esențial era rezervată pentru un client important. Ce-am făcut noi? Am strâns din dinți, v-am mai scris câte un mesaj prin care v-am mulțumit pentru răbdare și am așteptat. Vom aștepta în continuare oricât va fi necesar. Până când vom crește suficient de mari și ne vom permite să rezervăm și noi cantități uriașe care să nu se mai termine și pe care, totuși să le putem vinde.

Pe lângă cele de mai sus, am mai și avut noi o creștere spectaculoasă în ultimele luni. O creștere care continuă și care nu ne ajută deloc la estimări. Dar acesta, dragii mei, este încă un lucru bun, care ne recomandă ca fiind o sursă excelentă pentru achiziționarea uleiurilor esențiale pure. Clienții noștri revin la noi și ne recomandă celor din jur!

Am speranța că lucrurile au devenit mai clare (și) în mintea voastră. Am speranța că atât eu, cât și echipa Aromateria vom scăpa de frica și frustrarea și vinovăția care ne urmăresc de fiecare dată când se termină câte un ulei. Pentru că suntem sinceri și transparenți. Pentru că vă explicăm exact cum stau lucrurile. Și pentru că nu există niciun motiv să ne temem că veți renunța la noi atât timp cât toate aceste lucruri care par să fie în dezavantajul nostru sunt, de fapt în avantajul vostru și-al nostru implicit. Tot ce se întâmplă, privit corect, vă arată că nu facem niciodată rabat de la calitate, nu ne uităm niciodată condițiile și nu punem niciodată pe piață un ulei care să nu ne mulțumească. Avem și-acum un lot de ulei de busuioc care nu ne-a satisfăcut și-am preferat să nu îl punem pe piață chiar în condițiile în care foarte multă lume cerea ulei esențial de busuioc.

Am rugămintea să intrați pe google și să scrieți “essential oils in bulk”. Veți fi uimiți câte surse veți găsi. Ei bine, dintre zecile de surse, vă garantez că nu veți găsi nici măcar una care să îndeplinească toate condițiile la care noi nu suntem dispuși să renunțăm.

Uleiurile noastre nu sunt doar pure, sunt vibrante, poartă în ele un mesaj, transmit ceva, nu sunt doar niște arome frumos mirositoare. Iar pentru asta, e nevoie ca tot lanțul uman, de la cel care le cultivă și până la cel care le pune cu drag în coletele voastre, să fie unul conștient, pasionat, profesionist. Vă rog să mă credeți, nu-i treabă ușoară.

 Eu am fost in doTERRA câteva luni. Am prins luna decembrie și m-am trezit în casă cu patru (da, patru!) sticle de ulei esențial de tămâie. În trei luni aveam mult mai multe uleiuri decât aș fi putut să folosesc. Pentru că un consultant trebuie să plaseze comenzi lunare consistente. Și cu toții ajung să aibă mult mai mult decât pot consuma. Dacă urmăriți puțin pe grupurile de pe Facebook veți găsi colecții imporesionante. Mulți dintre “colecționari” au și dubluri. Vorbim despre natură și respectul pentru ea. Toate acele uleiuri sunt din natură, iar natura are resurse limitate! Poate vă întrebați care au fost motivele pentru care am plecat din doTERRA, cei care știați acest lucru despre mine. Acesta este unul dintre ele.

În loc de încheiere:

  • Vă rog din suflet, nu faceți risipă de uleiuri esențiale, indiferent ce brand folosiți! Folosiți-le cu măsură, cu drag, cu respect!
  • Refuzați exclusivitatea! Vă place lavanda de la noi și manuka de la altă companie? Go for it!
  • Nu avem noi pe stoc vreun ulei? Căutați-l în altă parte dacă este urgență și dacă nu, încercați să îl înlocuiți cu ce aveți în casă sau ce avem noi pe stoc. Acordați-ne răbdare și amintiți-vă cele de mai sus!

Ne vor mai lipsi, probabil, uleiuri de pe stoc. Iar voi ne veți înțelege și vă veți aminti mereu că ne preferați pentru că nu renunțăm la calitate, iar asta, câteodată vine cu mici sacrificii. Atât din partea noastră, cât și din partea voastră.

Cu drag de voi și multă recunoștință,

Ada împreună cu toată echipa Aromateria

<3