Etichetă: meditație
Cele mai bune uleiuri esențiale pentru yoga și meditație
Yoga
Când auzim de Yoga probabil ne gândim la mişcări întortocheate ale corpului, mișcări care arată aproape imposibil de realizat, sau exercițiile fizice pentru care avem nevoie de o plajă din India sau Bali sau cel puțin un cadru intim, aproape sacru pentru a putea să le practicăm cu succes.
Yoga însă este mult mai mult de atât și poate fi practicată de către oricine. Mai mult decât un set de exerciţii fizice, respectiv de respiraţie, yoga este defapt un stil de viaţă bazat pe meditaţie, respect faţă de sine, cei din jur și natură. Are mai multe forme și aduce extrem de multe beneficii, revigorând trupul, mintea şi sufletul oricărui practicant.
Originea termenului “yoga” provine de la cuvântul “yuj”, care în sanscrită înseamnă a uni, a conecta, a alătura. Aşadar am putea spune că Yoga este o cale de a conecta corpul, mintea şi respiraţia prin intermediul mişcării.
Studiile arată că atunci când practicăm Yoga, creierul produce unde theta şi alpha (Desai et. al 2015), adică intră intr-o stare de relaxare profundă. Stările theta şi alpha crează teren propice pentru relaxare, vindecare, creativitate, odihnă şi regenerare. Atât pentru corp, cât şi pentru minte. Pentru a „plusa” acest aspect al exerciţiilor de yoga putem difuza uleiuri despre care s-a demonstrat că activează undele theta şi alpha, dar şi uleiuri care relaxează, ajută la procesul de introspecţie, calm, pace, dragoste necondiţionată şi acceptare.
Uleiurile esenţiale potrivite pentru Yoga
Lavandă, Bergamotă, Trandafir, Salvie, Muşeţel roman, Vetiver, Patchouli.
Uleiuri esenţiale care ne ajută să creăm o atmosferă de asertivitate
Santal, Busuioc, Iasomie, Cedru atlas, Chiparos, Cardamom, Ghimbir, Bergamotă, Grepfrut, Pin.
Se pot difuza singure sau le puteţi combina folosind tehnica drop by drop (picătură cu picătură). Sau puteţi face un inhalator din care să inhalaţi folosind tehnica de respiraţie Nadi Shodhana Pranayama.
Meditaţie
Când spunem meditație ne gândim la o persoană aşezată în poziţia lotus (poziţie de şezut, cu picioarele încrucişate şi palmele pe genunchi îndreptate spre cer), ascultând muzică instrumentală cu ochii închişi şi respirând controlat. Meditaţia însă este o activitate controlată prin care ne retragem preț de câteva minute din cotidian pentru a ne întoarce spre noi. Treptat ne relaxăm corpul, mintea şi revenim în prezent. Printre tipurile de meditație existente, se numără:
Meditaţia mindfulness este practica meditaţiei care presupune o stare mentală în care ne concentrăm pe prezent conştientizând, într-o stare calmă, emoţiile, gândurile, senzaţiile corpului nostru şi le lăsăm să se manifeste pentru a ne putea detaşa de ele.
Uleiurile esenţiale care pot fi folosite pentru acest tip de meditaţie sunt cele care încurajează, introspecţia, acceptarea şi calmul:
Tămâie, Portocală, Santal, Vetiver, Patchouli, Mentă, Rozmarin, Morcov, Cardamom şi Mandarină.
Meditaţia spirituală (religioasă) este practica utilizată în hinduism sau daoism, dar şi în creştinism. Aceasta presupune practicarea rugăciunii repetitive, repetarea unor mantre având ca scop conectarea cu Divinitatea, Dumnezeu sau Univers – un exemplu de meditaţie spirituală creştină este rugăciunea rozariului.
Uleiurile esenţiale care pot fi folosite pentru acest tip de meditaţie sunt uleiuri ale căror răşini au fost folosite în biserici, dar şi care favorizează conexiunea cu divinul:
Tămâie, Myrrh, Santal, Cedrul atlas, Salvie, Cuişoare, Muşeţel, Trandafir şi Iasomie.
Meditaţia în mişcare este acel tip de meditaţie în care nişte mişcări executate conştient şi cu atenţie ne conectează la emoţiile noastre sau permit minţii să „hoinărească” în imaginaţie. Plimbările conştiente în natură, exerciţiile de tai-chi, qi-gong, dar şi grădinăritul din pasiune se încadrează în acest tip de meditaţie.
Uleiurile esenţiale care pot fi folosite pentru acest tip de meditaţie sunt:
Menta, Eucalipturile (globulus, radiata şi citriodora), Litsea cubeba, Lime, Măghiran, Cimbru linalool, Salvie, Ienupăr, Bradul siberian, Bradul balsamic.
- Hidrolatul de immortelle Aromateria cunoscut și ca everlasting sau helichrysum este obținut prin distilarea cu abur a florilor de Helichrysum italicum cultivate cu drag în sudul Franței. Este un produs 100% natural și intră în categoria produselor fără conservanți. Cu toate acestea, are termen de valabilitate extins datorită conținutului de Leucidal®, un ferment antimicrobian multifuncțional de origine 100% naturală.Hidrolat Immortelle100 ml la 32 RONStoc epuizatAdaugă în coș
- sticla de 100 ml cu pompiță pulveizatoare este utilă pentru combinații de ape florale și uleiuri esențiale, spray-uri de cameră, de așternuturi, de corp, dezinfectanți de mâini sau de suprafețe, soluții pentru curățenie, etc.Sticlă 100 ml cu pompiță pulverizatoare, set 3 bucăți19 RONAdaugă în coș
Vizualizarea meditativă este o tehnică prin care ne relaxăm cu ajutorul vizualizării unor peisaje, scene, locuri, temperaturi, sunete care ne induc o stare de calm, bine, pace şi relaxare. Uneori acest tip de meditaţie este folosit pentru a ne imagina atingându-ne scopurile şi îndeplinindu-ne visele, pentru a favoriza producţia de endorfine şi speranţă.
Uleiurile esenţiale potrivite pentru vizualizarea meditativă sunt:
Neroli, Lămâie, Lime, Chiparos, Cardamom, Cedru atlas, Iasomie, Rozmarin, Mentă, Immortelle.
- Drumurile cu mașina sunt parte importantă din viața noastră, fie că ne place sau nu. Un aer curat, purificat și un mediu plăcut în mașină este o necesitate, nu un moft. Acesta este motivul pentru care am adăugat în gama noastră de produse un difuzor mic, simplu, accesibil, cu design pe placul tuturor.Difuzor din inox pentru mașinăStoc epuizatStoc epuizatAdaugă în coș
Străduiește-te să acorzi zilnic sau cel puțin săptămânal câteva minute unei activități care te obligă să atragi și să păstrezi imaginile cele mai frumoase, stările de conștiință cele mai distinse și consideră această ocupație ca pe momentul cel mai important al zilei. Momentul tău cu tine.
Namaste! ❤