Transport gratuit la comenzi mai mari de 350 RON. Transport gratuit prin EasyBox la comenzi mai mari de 150 RON
Transport gratuit la comenzi mai mari de 350 RON.
Transport gratuit prin EasyBox la comenzi mai mari de 150 RON

Coșul meu

Nu aveți produse in coș.

Reţete pentru îngrijire personală

Soare, căldură, praf, noxe şi multă transpiraţie - cam acestea sunt provocările pielii noastre în timpul verii. Pielea noastră nu este răsfăţată de mediul extern și are nevoie de îngrijire specială.
AUTOR:
Ada
PUBLICAT:
2019-07-08

Soare, căldură, praf, noxe şi multă transpiraţie – cam acestea sunt provocările pielii noastre în timpul verii. Pielea noastră nu este răsfăţată de mediul extern și are nevoie de îngrijire specială.

Fiecare corp reacţionează diferit la combinaţiile de uleiuri esenţiale așa că îți sugerez să reproduci rețetele în doze mici și să le testezi înainte.

Voi începe cu produsele pentru piele: gel de duş, unt de corp, cremă pentru mâini şi deodorant, apoi trecem la șampon, spray pentru ten și o combinație cu efect anticelulitic. În cazul în care uleiurile sugerate nu sunt compatibile cu voi, vă sugerez câteva uleiuri pentru piele care au efect de regenerare, hidratare, răcorire: rozmarin, ienupăr, cajeput, cimbru ct. tymol, tea tree, myrrh, mentă, spearmint. Aceste uleiuri nu sunt fotosensibilizante, iar asta le face perfecte pentru vară. Diluaţi corespunzător atât pentru copii cât și pentru adulţi, iar pentru copii folosiți mereu uleiurile esențiale marcate cu kids approved.

Gel de duş

Amestecaţi uleiurile esenţiale cu o cantitate mică de săpun de castilia sau bază de săpun sau gel de duş din comerţ. După omogenizare adăugaţi gel de duş până la umplerea sticlei de 60 ml.

Unt pentru corp

Pe baie de abur, într-un recipient de sticlă topiţi ceara de albine sau lanolină şi lăsați să se răcorească. Adăugaţi Uleiul de Cocos, iar la final Uleiul de Jojoba. După ce s-au răcorit bine adăugați uleiurile esențiale. Amestecaţi cu lingură de lemn, ceramică sau piatră în recipiente de sticlă. Nu folosiţi plastic. Păstrați într-un loc răcoros la temperaturi sub 20 de grade sau de preferat în frigider. În cazul în care aveţi pe piele erupţii micotice, înlocuiţi ceara din reţetă deoarece micozele adoră ceara şi ar putea ajuta la extinderea acestora. În cazul în care nu folosiți untul timp de 3-4 luni, folosiți-l pentru lustruirea mobilei din lemn – dacă ați adăugat ceară în compoziție. Testați în prealabil.

Cremă pentru mâini

Dacă nu rezonaţi cu uleiurile propuse le puteţi înlocui cu uleiurile esențiale de Geranium, Santal, Eucalipt Citriodora sau Petitgrain.

Deodorant

Această combinaţie are drept scop obținerea efectului de răcorire, are acțiune antibacteriană şi o aromă plăcută. Veţi obţine o pastă vâscoasă pe care o veţi aplica pe pielea subraţului. Atenție, acesta este un deodorant natural, poate să lase urme pe haine, nu oprește transpirația, doar vă protejează de mirosuri neplăcute. Efectul este de 6-10 ore, dar poate să varieze de la o persoană la alta.

Şampon

Acest șampon îngrijește scalpul, poate să prevină căderea părului şi apariţia mătreţii, are proprietăți antibacteriene şi antimicotice (Rozmarin şi Ylang Ylang). Dacă aveţi un păr moale, scoateţi din reţetă Uleiul de Cocos şi înlocuiţi cu Ulei din sâmburi de Struguri.

Spray pentru ten – loţiune tonică

Pulverizaţi pe ten cu ochii închişi, lăsaţi să acţioneze timp de 10-15 secunde, apoi ștergeţi cu o dischetă demachiantă. În cazul în care urmați vreun tratament pentru afecțiuni dermatologice aplicați loțiunea după 2-4 ore.

Masaj anticelulitic

Atenţie! Această combinație conţine Grepfrut, un ulei care fotosensibilizează pielea. Este, însă, uleiul cu cel mai mare potențial, astfel că nu poate fi ignorat. Nu expuneți la soare timp de 12-18 ore porțiunea de piele pe care aplicați!

Pielea ne protejează, este interfața noastră în relația cu ceilalți, să o onorăm și să o tratăm cu delicatețe!

Cu mult drag,
Adela.