Etichetă: beneficii ylang ylang
Beneficiile uleiului esențial de Ylang Ylang
Uleiul esențial de Ylang Ylang este acel ulei care adaugă intensitate și strălucire amestecurilor. Este renumit pentru efectele sale anxiolitice şi antidepresive, dar are şi alte proprietăţi la fel de valoroase: sedative, hipotensive, antispasmodice, antiseboreice, decongestive.
Aroma sa este dulce, puternică, bogată, tropical-florală, cu note fructate, condimentare și medicinale.
Uleiul esenţial de Ylang Ylang complet este obținut prin distilare completă, neîntreruptă a florilor de Cananga odorata var.genuina. Este un ulei distilat în mai multe fracţii. Ce înseamnă acest lucru? Procesul de distilare se opreşte la diferite intervale de timp şi se colectează uleiul. În acest fel obţinem uleiurile esenţiale de: ylang ylang extra, după primele minute de distilare, ylang ylang I, II sau III. Uleiul complet de Ylang Ylang este extras prin distilare completă fără oprirea procesului de distilare la timpi diferiţi.
Beneficiile uleiului esenţial de Ylang Ylang complet
- este util în calmarea atacurilor de panică, are un efect anxiolitic
- poate reduce excitabilitatea sistemului nervos central: scade pulsul, tensiunea arterială şi poate avea uşoare efecte sedative
- poate reduce spasmele muşchilor netezi şi al sistemului cardiovascular
- are efect protector pentru pielea uscată, rănită, încărcată
- are efect decongestiv pentru piele
- induce o stare de euforie, plăcere, bucurie, poftă de viață, relaxare, senzualitate
Ylang Ylang complet poate fi folosit
- în produsele de igienă destinate pielii şi scalpului (şampoane, geluri de duş), pentru a decongestiona şi proteja pielea uscată, rănită sau încărcată
- ca bază sau adjuvant în amestecurile afrodiziace
- ca adjuvant în amestecurile destinate spasmelor muşchilor netezi (cardio, intestine, colon)
- folosit ca bază în parfumurile dulci pentru femei
- în inhalatoarele destinate persoanelor anxioase sau celor care prezintă atacuri de panică frecvente
Precauţii
- Nu se aplică pe piele sensibilă, inflamată sau lezată și pe pielea copiilor sub doi ani.
- Concentrație maximă admisă la aplicarea pe piele 0,8%. (1 picătură ulei esenţial în 7 militri ulei purtător)