Petitgrain

Mi-am “planificat” sa scriu azi despre el si am asteptat momentul oportun. Ma reped iar in stilul caracteristic desi, cum am mai spus si alta data, fuga asta nu ma duce mai departe de poarta disperarii
Incep sa il miros si foarte repede imi aduc aminte ca am citit un pasaj care incepea asa: “In vremuri dificile mergi inainte cu pasi mici”. Bun, pasesc incet si iau lucrurile pe rand.

Prima nota e joasa ca un DO apasat dar imi dau seama ca sunt doar la inceputul cararii si parca m-a lovit o crenguta inmugurita peste ochi. Este putin intepator si are ceva cu care inca nu rezonez dar continui. Probabil este doar teama de necunoscut. Incepe sa imi bolboroseasca prin abdomen si ma ademeneste cu o nota pe care o aseman cu ceva alcoolic. Simt nevoia sa deschid ochii mai larg ca si cum m-as fi trezit din somn. Cred ca asta a fost RE.

– Dar eu nu stiu sa cant la pian! Si nici nu-MI place!
– Nu conteaza, asculta-ti armonia interioara. Esti un amalgam de stari si emotii, intr-o dezordine de nedescris.
– FAls!
– Esti sigura?

Inhalez iar si iar. Ajung in punctul in care imi pare ca am un dialog cu uleiul, ceea ce este gresit si aberant. El doar a deblocat calea catre interior si ma ajuta sa vorbesc cu mine insami. SOL. Abia incep sa inteleg ceva. Acum miroase ca un condiment, parca usor a rom. Fizic imi urca LA inima si incepe sa ma intepe.

E lent si bland dar ferm. Nu am incotro si ma duc dupa el. Intra in fiecare camera, deschide larg fereastra ca sa intre aer proaspat si soare luminos. Fredoneaza o melodie si se misca incet. Orice as face nu il pot grabi. Simt cum ma lupt cu el si nu il las sa isi faca treaba. Dar am mare nevoie de linistea pe care mi-o aduce.

SI! Ii impun iar ritmul meu dar ma lovesc de un zid. Este prima data cand opun asa multa rezistenta, parca am dansa un tango furtunos in care eu sunt dansatorul ranit, furios care fuge nevrotic dar este tras inapoi, imbratisat si dezmierdat.

Este delicat si modest. Recitesc ce am scris si parca ma simt vinovata, este putin haotic si pare sa fie mai mult despre mine decat despre el. Insa cred ca asta e rolul lui in acest moment. Nu simte nevoia sa iasa in prim plan, nu ma ademeneste, nu ma loveste nicicum. Ma lasa sa stau in lumina reflectoarelor, ma incurajeaza, ma mangaie si ma vindeca. Nici macar nu stiu ce a facut dar sunt restaurata.

Ce duet! Eu am cantat vulcanic, turbat, furtunos. El m-a acompaniat lin, temperat si echilibrat. Este companionul perfect, este stabil si intelegator. Un DOmn.