Măreţul brad siberian: prospeţime, claritate, curaj, deschidere şi optimism. Este adesea folosit în produsele odorizante pentru potențialul antiseptic şi deodorant. Este un ulei esenţial ideal în perioadele geroase, în care virozele respiratorii şi bacteriile ne “fură” din aer. Este un decongestiv emoţional şi fizic, care sprijină funcţionarea optimă a sistemului nervos, a celui respirator dar şi digestiv. Un ulei esenţial care poate fi folosit în siguranţă și la copii, pentru a readuce zâmbetul şi curajul în perioadele de schimbare și acomodare.

brad balsamic

Candidoză

Uleiul esențial de brad siberian se numără printre produsele cu potențial de utilizare în prevenirea și tratamentul candidozei bucale. Conține aproximativ 30% acetat de Bornil, un ester care contribuie la beneficiile calmante, echilibrante și antiinflamatorii ale uleiului. Pe lângă aceasta, prezintă proprietăți antifungice, potrivite în combaterea candidozei bucale. 

Emoțional

Din punct de vedere emoțional, uleiul esențial de brad siberian este un ulei esențial înălțător, care nu este prea copleșitor sau stimulator.  Este unul dintre cele mai calmante dintre uleiurile de conifere și îl consider un ulei de echilibrare potrivit în amestecuri pentru susținerea echilibrului emoțional. Autoarea Jennifer Pressimone recomandă uleiul esențial de brad siberian în momentele de furie, acceptare, mulțumire, pentru a aprofunda legătura cu sine și pentru a merge înainte fără teamă.

brad siberian

Sistem respirator

Datorită efectului de relaxare al spasmelor bronhiilor și a faptului că este un bun decongestionant, uleiul esențial de brad siberian poate fi folosit în susținerea sistemului respirator în momentele de răceală și gripă.

Aroma

Uleiul esențial de brad siberian are o aromă balsamică, coniferoasă cu tente lemnoase. Nota sa blândă şi proaspătă oferă senzaţia de plimbare în pădure sau seară de Crăciun.

Beneficii și aplicații practice

Uleiul esenţial de brad siberian poate fi folosit pentru sistemul nervos atunci când avem stări de lenevire (procrastination), letargie, doliu, anxietate, insomnie sau stres. Aroma sa blândă şi proaspătă inhalată poate creşte activitatea lobului frontal. Combinat cu lavandă, pin sau rozmarin în inhalator sau difuzor va fi foarte util în perioade de presiune, suprasolicitare sau momente de cumpănă în viaţă.

Folosit în ulei de masaj împreună cu ienupăr, rozmarin, pin sau muşeţel roman acest ulei poate fi de ajutor în durerile şi spasmele musculo-scheletale.

Dispersat în apa de baie sau băile de şezut, împreună cu bergamotă, pin sau chiparos, va fi un tonic genito-urinar. În acelaşi timp va fi un adjuvant ideal în tratamentul antibacterian al infecţiilor urinare sau de prostată.

Uleiul esenţial de brad siberian este un sprijin al sistemului respirator datorită efectului de relaxare al spasmelor bronhiale, decongestia căilor respiratorii şi purificarea aerului. Inhalat împreună cu busuioc, ienupăr, chiparos acest ulei esenţial ajută respiraţia în perioadele de viroză respiratoare.

Combinat cu muşetel roman sau pin acest ulei esenţial poate preveni spasmele intestinului subţire şi un tonic al sistemului digestiv. Masat, diluat corespunzător cu ulei purtător de sunătoare sau arnică, este adjuvant ideal în spasmele cauzate de bolile intestinale inflamatorii.

Studii științifice

Candidoză bucală
Uleiul esențial de brad siberian (Abies sibirica Ledeb.) se numără printre produsele cu potențial de utilizare în prevenirea și tratamentul candidozei bucale. Prin urmare, s-a realizat un studiu în care  s-a formulat, preparat și evaluat un gel oral care conține 0,3% din acest ulei esențial de brad siberian. Rezulatatele au arătat că prezintă efecte antifungice și antiiflamatorii care ajută în combaterea candidozei bucale. Sursă de încredere Sursă de încredere 

Antibacterian
Matsubara et al.(2011) descriu uleiul esenţial de brad siberian ca fiind renumit pentru eficienţa sa antibacteriană în cazul bacteriilor cauzatoare de infecţii respiratorii.

Antiviral
Jennifer Peace Rhind (2019) susţine că acest brad este renumit în zona Siberiei pentru proprietăţile sale antivirale şi este folosit local în variate leacuri pentru prevenirea şi suportul în cazul infecţiilor virale din iernile reci. Mai multe studii (Boldirev et al 2000, Safatov et al. 2005) descriu efectele antivirale ale poliprenolilor (alcooli prezenţi în mod natural în plantă) din acele bradului siberian. Putem presupune că uleiul esenţial extras din aceste ace poate prelua această proprietate.

Antispasmodic, antiinflamator
Uleiul esenţial de brad siberian este util în afecţiuni caracterizate de spasme bronhiale, a muşchilor striaţi şi netezi, precum tuse spastică, afecţiuni ale bronhiilor sau spasmele intestinului subţire.(Holmes 2016). Aceste proprietăţi antiinflamatorii şi antispasmodice sunt datorate compusului bornyl acetate.(Institutul Aromahead, Holmes 2016, Rhind 2019).

Tonic
Difuzat în spaţii unde persoanele au sarcini ce presupun expunerea prelungită la ecrane, calculatoare, acest ulei esenţial a contribuit la reducerea nivelului de oboseală şi stres. Echipa de cercetători a constatat că în perioada de odihnă, după expunerea la aceste sarcini, difuzarea bradului siberian a crescut activitatea undelor cerebrale theta. (Matsubara et al. 2011)

Generalități

  • Nume latin

    Abies sibirica

  • Denumirea în engleză

    Siberian fir, Russian fir

  • Familia botanică

    Pinaceae

  • Principalii compuși chimici

    bornyl acetate, camphene, α pinene, δ 3 carene

  • Țara de origine

    Siberia

  • Metoda de extracție

    Distilare cu aburi

  • Partea plantei din care se extrage uleiul

    Ace

  • Cultura

    Conventionala

  • Nota - rata de evaporare

    Vârf

Proprietăți terapeutice

Antibacterian: Matsubara et al.(2011) descriu uleiul esenţial de brad siberian ca fiind renumit pentru eficienţa sa antibacteriană în cazul bacteriilor cauzatoare de infecţii respiratorii.

Antifungic Uleiul esenţial de brad siberian folosit în concentraţie de 0,3% într-un gel gingival a demonstrat , în vitro (Ajupova et. al 2014) şi în testele pe animale (Noreikaite 2017) o eficienţă semnificativă în combaterea infecţiilor de candidă bucală.

Antiviral Jennifer Peace Rhind (2019) susţine că acest brad este renumit în zona Siberiei pentru proprietăţile sale antivirale şi este folosit local în variate leacuri pentru prevenirea şi suportul în cazul infecţiilor virale din iernile reci. Mai multe studii (Boldirev et al 2000, Safatov et al. 2005) descriu efectele antivirale ale poliprenolilor (alcooli prezenţi în mod natural în plantă) din acele bradului siberian. Putem presupune că uleiul esenţial extras din aceste ace poate prelua această proprietate.

Antiseptic, deodorant: Bradul siberian este forte răspândit în industria produselor de curăţenie şi odorizantelor de cameră (Tisserand, Young 2014). Aromaterapeuţii(Butje, Worwood, Rhind) susţin că este un ulei esenţial antiseptic care difuzat se evaporă repede eliminând mirosurile neplăcute şi “înlocuindu-le cu o aromă proaspătă, curată” (Aromahead Institute).

Antispasmodic, antiinflamator: Uleiul esenţial de brad siberian este util în afecţiuni caracterizate de spasme bronhiale, a muşchilor striaţi şi netezi, precum tuse spastică, afecţiuni ale bronhiilor sau spasmele intestinului subţire.(Holmes 2016). Aceste proprietăţi antiinflamatorii şi antispasmodice sunt datorate compusului bornyl acetate.(Institutul Aromahead, Holmes 2016, Rhind 2019).

Decongestiv: Mai mulţi aromaterapeuţi descriu proprietăţile decongestive şi mucolitice ale uleiurilor de brad. (Butje, Rhind, Worwood). Aceste uleiuri sunt prima armă în înfecţiile respiratorii, atât difuzate, cât şi în baie de aburi sau masaj.

Tonic: Difuzat în spaţii unde persoanele au sarcini ce presupun expunerea prelungită la ecrane, calculatoare, acest ulei esenţial a contribuit la reducerea nivelului de oboseală şi stres. Echipa de cercetători a constatat că în perioada de odihnă, după expunerea la aceste sarcini, difuzarea bradului siberian a crescut activitatea undelor cerebrale theta. (Matsubara et al. 2011)

Psihic/Emoțional/Spiritual

Precum bradul siberian care se ridică măreţ, impunător în pădurile geroase, uleiul esenţial de brad siberian promovează claritatea, puterea de decizie, curajul şi anduranţa.

Este un ulei esenţial care te ajută să inspiri, să ai curajul de a merge mai departe, să respiri, să nu uiţi că respiraţia este esenţială atunci când munceşti pentru realizarea viselor tale.

Datorită aromei sale lemnoase, balsamice şi proaspete, acest ulei esenţial te ridică atunci când vrei să leneveşti, te scoate din apatie amintindu-ţi că succesul este acolo pentru fiecare dintre noi şi trebuie doar să ţintim spre el.

Proprietăţile sale de eliminare a mirosurilor neplăcute şi împrospătarea aerului ne deschid perspective, ne dau un plus de încredere. Bradul siberian ne încurajează să avem grijă de noi, pentru că atunci când ne neglijăm deschidem drumul spre frică, teamă şi chiar boală.

Idei de folosire

Vezi reţetele aromateria.

Precauții și contraindicații

Face parte din categoria uleiurilor esențiale care, dacă sunt oxidate, pot cauza sensibilitate la nivelul pielii. Astfel că, recomandăm să fie depozitat corespunzător.

Toate uleiurile esențiale au nevoie de diluare atunci când sunt aplicate pe piele.

Înainte de a folosi uleiurile esențiale, asigurați-vă că ați luat la cunoștință regulile de bază pentru siguranța în aromaterapie.

Difuzarea uleiurilor esențiale se face cu precauție în preajma animalelor de companie. Asigurați-vă că ușa încăperii este deschisă astfel încât acestea să o poată părăsi în cazul în care simt disconfort, iar daca apar reacții neobișnuite adresați-vă medicului veterinar.

Păstrare

  • A se păstra la loc uscat, rece și ferit de lumină. Recomandăm păstrarea uleiurilor esențiale în frigider, într-o cutie închisă (pentru ca mirosul lor să nu cuprindă și mâncarea).
  • A nu se păstra la îndemâna sau vederea copiilor.
  • A se păstra departe de orice sursă de foc, deoarece uleiurile esențiale sunt inflamabile.
  • A se păstra cu capacul bine închis.
  • A se păstra în ambalajul inițial. Dacă e necesar să le mutați, folosiți recipiente sterile de sticlă colorată.
  • A nu se folosi în scop terapeutic (difuzare, inhalare, aplicare cutanată) după data expirării menționată pe ambalaj. După această dată, pot fi folosite pentru curățenie.

Compoziția chimică

Întrebări frecvente

Înainte de a folosi uleiurile esențiale, asigurați-vă că ați luat la cunoștință regulile de bază pentru siguranța în aromaterapie.

Cum se folosesc uleiurile esențiale?

Pot să consum intern uleiurile esențiale Aromateria?

Pot fi aplicate pe piele?

Copiii pot folosi uleiurile esențiale?

Cât de des pot folosi uleiurile esențiale?

Sunt sigure uleiurile esențiale în timpul sarcinii sau alăptării?

Sufăr de o boală cronică, pot folosi uleiuri esențiale?

Ce precauții ar trebui să iau când folosesc uleiuri esențiale?

Care este calitatea uleiurilor Aromateria? Sunt pure și naturale?

De unde provin uleiurile Aromateria?

Cum explicați prețul atât de mic (sau mare)?

Pot folosi uleiuri în preajma animalelor?

Alte întrebări legate de comenzi, livrare și retur

Recenzii

13 reviews for Ulei esențial de Brad siberian

adaugă o recenzie

  1. lidia24is

    L-am achitzitionat recent, era cel care imi lipsea ptr problemele tractului respirator. L-am folosit la difuzat si miroase foarte bine, fresh si vindecator. Merci Aromateria!

  2. laura

    Este o aroma foarte racoritoare. De fiecare data cand il folosesc am impresia ca sunt intr-o padure de brazi.Il ador!!!

  3. conta2016mihaela

    Miroase extraordinar, potrivit in perioada asta! Și persistent. Recomand

  4. Brigita

    În această dimineață am conștientizat mirosul bradului siberian. Mă simt ca în pădure, liniștită și fericită. Mulțumesc!

  5. Claudia

    Ador energia uleiului esential de brad siberian! Dragoste de la primul miros. E foarte liniștitor, calmează mintea, te face să fi prezent, parcă timpul încetinește în jurul tău, aduce încredere, optimism asupra viitorului. Mirosul e si el plăcut, a pădure sau Crăciun.

  6. Izabela

    Deocamdată, l-am folosit doar in difuzor dar miroase extraordinar. Parca am numai brazi de Crăciun în casa. Imi place enorm.

  7. Izabela

    Deocamdată, l-am folosit doar in difuzor dar miroase extraordinar. Parca am numai brazi de Crăciun în casa. Imi place la nebunie.

  8. Izabela

    Bună ziua, l-am folosit și într-adevăr este foarte eficient difuzat în aceasta perioada.

  9. Csilla

    Ma bucur ca a aparut bradul siberian la Aromateria.

  10. Gabriela

    Este ca o plimare vara, dupa ploaie, printr-o padure la munte. Aer curat si miros de conifere… Nu credeam ca miroase atat de bine, difuzat, imediat iti schimba starea de spirit. Parca aduce voiosie si buna dispozitie.
    Este al doilea miros preferat, dupa Alinare, cu siguranta nu imi va lipsi din casa.

  11. cristinababos

    O încântare a simțurilor, miroase exact ca bradul de Crăciun sau ca o pădure de conifere.

  12. Anny

    Miroase extraordinar, potrivit in perioada asta! Și persistent.

  13. Raluca

    Sublim!

Add a review

Your email address will not be published. Required fields are marked *

31.00 lei44.00 lei
0

Your Cart is Empty

0