Robert Tisserand spune că Menta are capacitatea de a crește starea de alertă și de a reduce presiunea arterială în același timp. Iar acest lucru nu este o contradicție: poate să crească o anumită activitate și să scadă intensitatea unei alte activități în același timp pentru că cele două sunt controlate de părți diferite ale sistemului nervos. Este perfectă, așadar pentru oboseală fizică și psihică.

Beneficii și aplicații practice

Uleiul esenţial de mentă poate fi folosit în problemele sistemului digestiv precum: colici, crampe, flatulenţă şi greaţă. Este uleiul esenţial care poate ajuta prin controlul simptomelor persoanele cu sindrom iritabil intestinal. Poate fi difuzat în autovehicul dacă avem persoane care suferă de rău de maşină (cu precauţie sau deloc la copii în funcţie de vârsta acestora).

Poate fi folosit în apa de gură sau în pastă de dinţi pentru a împrospăta respiraţia, ameliorarea simptomelor de halenă, inclusiv în ajutorul tratării micozelor bucale. Combinat cu rozmarin în apă de gură poate fi un antibacterian, antiinflamator şi antifungic bucal eficient.

Uleiul esenţial de mentă inhalat poate ajuta persoanele care suferă de palpitaţii, vertij, leşin şi migrene. Pentru migrene puteţi dilua corespunzător, combina cu lavandă şi masa în zona cefei sau tâmple.

Acest ulei ajută sistemul respirator în perioada virozelor respiratorii dacă este asociat cu uleiuri esenţiale ce au 1-8 cineole: eucalipt, rozmarin, măghiran dulce. Difuzat sau inhalat în combinaţie cu aceste uleiuri ajută la decongestia bronhiilor şi a sinusurilor.

Studii științifice

Aparatul digestiv

Uleiul de mentă a fost folosit de secole ca tratament pentru afecțiunile gastro-intestinale. S-a demonstrat că are mai multe efecte asupra fiziologiei gastroesofagiene relevante pentru îngrijirea și managementul clinic. Se pare că uleiul de mentă poate avea mai multe mecanisme de acțiune printre care: relaxarea mușchilor netezi; modularea sensibilității viscerale; efecte antimicrobiene; activitate antiinflamatoare; modularea distresului psihosocial. S-a descoperit că uleiul de mentă afectează esofagul, stomacul, intestinul subțire, vezica biliară și fiziologia colonului. Studiile controlate cu placebo susțin utilizarea acestuia în sindromul intestinului iritabil, dispepsie funcțională, dureri abdominale funcționale din copilărie și greață postoperatorie. Puține efecte adverse au fost raportate în studiile cu uleiul de mentă. Sursă de încredere

Anxietate

Anxietatea este un sentiment neplăcut care crește necesarul miocardic de oxigen în sindromul coronarian acut.
Într-un studiu clinic, 64 de pacienți cu sindrom coronarian acut au fost împărțiți aleatoriu în grupuri de intervenție și de control. În grupul de intervenție, o bucată de bumbac a fost înmuiat în ulei esențial de mentă 100% și a fost plasat la aproximativ 20 cm de nasul pacientului timp de 1 oră, în timp ce în grupul de control, vata a fost înmuiată în apă. Anxietatea a fost măsurată înainte și după intervenție.

Nu a fost observată nicio diferență semnificativă între cele două grupuri în ceea ce privește datele demografice ale pacienților. Scorul mediu al trăsăturii și stării de anxietate înainte de intervenție nu a fost semnificativ diferit între cele două grupuri. După intervenție, anxietatea a fost semnificativ mai mică în grupul de intervenție comparativ cu grupul de control. Rezultatele au indicat o scădere semnificativă a anxietății după intervenție în grupul de intervenție. O astfel de diferență nu a fost semnificativă în grupul de control.

Astfel, putem susține că inhalarea uleiului esențial de mentă reduce semnificativ anxietatea pacienților cu sindrom coronarian acut din departamentul de urgență. Sursă de încredere

Antibacterian

Efectele uleiurilor esențiale de mentă (Mentha piperita L.), mentă verde (Mentha spicata L.) și mentă japoneză (Mentha, arvensis L.), au fost examinate  privind proliferarea Helicobacter pylori, Salmonella enteritidis, Escherichia coli, Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA) și Staphylococcus aureus sensibil la meticilină (MSSA). Uleiurile esențiale și diferiții constituenți au inhibat proliferarea fiecărei tulpini din cultură într-o manieră dependentă de doză. În plus, au prezentat activitate bactericidă în soluția salină tamponată cu fosfat. Activitățile antibacteriene au variat între speciile bacteriene testate, dar au fost aproape aceleași împotriva tulpinilor rezistente la antibiotice și sensibile la antibiotice. Astfel, uleiurile esențiale și constituenții lor pot fi utili ca potențiali agenți antibacterieni pentru inhibarea creșterii agenților patogeni. Sursă de încredere

Studiat în vitro uleiul esenţial de mentă are efecte antibacteriene împotriva Staphylococcus aureus, Micrococcus flavus , Bacillus subtilis,Staphylococcus epidermidis şi Salmonella enteritides. Activitatea antifungică a acestuia împotriva alternaria alternaria fusarium tabacinum, penicillum spp, fusarium oxyporum şi Aspergillus fumigates. (Desam et al 2019)

Creșterea părului

Menta a fost folosită în formulările cosmetice ca și componentă de parfum și agent de condiționare a pielii. Un studiu a investigat efectul uleiului de mentă asupra creșterii părului la șoareci. Animalele au fost randomizate în 4 grupuri pe baza diferitelor aplicații topice: ser fiziologic, ulei de jojoba, 3% minoxidil și 3% ulei de mentă. Efectele de creștere a părului au fost evaluate după 4 săptămâni de aplicații topice. Grupul la care s-a aplicat ulei esențial de mentă, a arătat cele mai proeminente efecte de creștere a părului; o creștere semnificativă a grosimii dermice, a numărului de foliculi și a adâncimii foliculilor. Aceste rezultate sugerează că uleiul esențial de mentă induce o etapă anagenă(fază a creșterii părului) rapidă și ar putea fi utilizată ca agent practic pentru creșterea părului fără modificarea creșterii în greutate corporală și a eficienței alimentare. Sursă de încredere

Greață și vărsături

Un studiu a examinat greața și vărsăturile la pacienții internați în urma utilizării uleiului esențial de mentă inhalat (aromaterapie) în comparație cu aromaterapie/antiemetice combinate sau antiemetice în monoterapie.

Unui total de 103 pacienți spitalizați li s-a oferit una dintre cele trei opțiuni pentru controlul greții și vărsăturilor. Alegerea pacientului a fost luată în considerare în designul studiului holistic, astfel încât pacienților să nu li se refuze nici uleiul esențial, nici antiemetice. Pacienții au evaluat greața cu 0 până la 10 pe Scala de evaluare a simptomelor Edmonton la debutul simptomelor și în 60 de minute de la intervenție.

Doar trei subiecți s-au înrolat în lotul antiemetic; astfel acest lot a fost eliminat din analiză, rezultând 100 de pacienți evaluabili. Scorul mediu de greață s-a îmbunătățit semnificativ pentru întreaga probă în urma aromaterapiei sau aromoterapiei/antiemetice. Pacienții din lotul cu aromaterapie au avut o îmbunătățire semnificativă a stării de greață în comparație cu lotul combinat cu aromaterapie/antiemetic. Percepția pacientului că uleiul de mentă ameliorează greața și vărsăturile s-a îmbunătățit semnificativ pentru întreaga probă. De remarcat este faptul că 65% dintre pacienți au folosit numai ulei esențial de mentă. Sursă de încredere

Antiviral

Studiat în vitro pe virusurile herpetice HSV 1 si HSV 2 şi a HSV 1 ACV res (rezistent la aciclovir) uleiul esenţial de mentă a demonstrat efecte virucide. Autorii consideră că natura liposolubilă a acestui ulei esenţial permite folosirea topică în scop virucidal împotriva infecţiilor herpetice. (Schuhmacher et al. 2003)

Analgezic

Göbel et al (2016) au realizat un studiu randomizat unde au administrat paracetamol, acetilsalicilic şi un amestec etanolic de concentraţie 10% ulei esenţial de mentă masat pe tâmple şi frunte aplicat de trei ori (prima aplicare şi la 15 respectiv 30 minute după prima aplicare) la pacienţii cu dureri migrenoase. Rezultatele au arătat că uleiul esenţial de mentă aplicat în acest fel are efecte asemănătoare cu cele două medicamente. Însă cea mai eficientă metodă a fost combinarea masajului cu ulei esenţial cu paracetamol. (Göbel et al 2016)

Stimulant cognitiv

Meamarbashi & Rajabi (2013) au testat efectele administrării a 500 ml apă în care era dispersat 0,05 ml ulei esenţial de mentă la 12 studenţi. Rezultatele lor au arătat că administrarea acestui ulei a avut efecte stimulatoare asupra sistemului nervos central, efect tonic respirator cardiac şi digestiv.

Antispasmodic, astringent, febrifug

În studiul realizat de Göbel et al (2016) s-a stabilit că efectul analgezic al acestui ulei esenţial este dat de faptul că activează senzorii de răcorire din corp (răcoreşte, scade temperatura corpului), reduce spasmele musculare dureroase, activează circulaţia sanguină în sistemul cardiac şi are efecte antinociceptive.

Antioxidant

Un studiu in vitro (Yang et al. 2010) realizat pe properietăţile antioxidante a mai multor uleiuri esenţiale (lavandă, mentă rozmarin, lămâie, grepfrut, tămâie) uleiul esenţial de mentă a avut cele mai puternice efecte de luptă împotriva radicalilor ABTS

Antiinflamator

Compusul menthol are efect supresor asupra citokinelor şi a mediatorilor pro inflamatori (Guimarães et al. 2013). Proprietăţile antioxidante, antispasmodice şi antinociceptive contribuie la proprietăţile antiinflamatoare ale acestui ulei.

Generalități

  • Nume latin

    Mentha x piperita

  • Denumirea în engleză

    Peppermint

  • Familia botanică

    Lamiaceae (Labiatae)

  • Principalii compuși chimici

    Menthol, n-menthone, menthyl acetate

  • Țara de origine

    SUA, Australia, India

  • Metoda de extracție

    Distilare cu aburi

  • Partea plantei din care se extrage uleiul

    Frunze

  • Cultura

    Organică

  • Nota - rata de evaporare

    Mijloc – vârf

Proprietăți terapeutice

Antiviral: Studiat în vitro pe virusurile herpetice HSV 1 si HSV 2 şi a HSV 1 ACV res (rezistent la aciclovir) uleiul esenţial de mentă a demonstrat efecte virucide. Autorii consideră că natura liposolubilă a acestui ulei esenţial permite folosirea topică în scop virucidal împotriva infecţiilor herpetice. (Schuhmacher et al. 2003)

Analgezic Göbel et al (2016) au realizat un studiu randomizat unde au administrat paracetamol, acetilsalicilic şi un amestec etanolic de concentraţie 10% ulei esenţial de mentă masat pe tâmple şi frunte aplicat de trei ori (prima aplicare şi la 15 respectiv 30 minute după prima aplicare) la pacienţii cu dureri migrenoase. Rezultatele au arătat că uleiul esenţial de mentă aplicat în acest fel are efecte asemănătoare cu cele două medicamente. Însă cea mai eficientă metodă a fost combinarea masajului cu ulei esenţial cu paracetamol. (Göbel et al 2016)

Stimulant cognitiv Meamarbashi & Rajabi (2013) au testat efectele administrării a 500 ml apă în care era dispersat 0,05 ml ulei esenţial de mentă la 12 studenţi. Rezultatele lor au arătat că administrarea acestui ulei a avut efecte stimulatoare asupra sistemului nervos central, efect tonic respirator cardiac şi digestiv.

Antispasmodic, astringent, febrifug În studiul realizat de Göbel et al (2016) s-a stabilit că efectul analgezic al acestui ulei esenţial este dat de faptul că activează senzorii de răcorire din corp (răcoreşte, scade temperatura corpului), reduce spasmele musculare dureroase, activează circulaţia sanguină în sistemul cardiac şi are efecte antinociceptive.

Antioxidant Un studiu in vitro (Yang et al. 2010) realizat pe properietăţile antioxidante a mai multor uleiuri esenţiale (lavandă, mentă rozmarin, lămâie, grepfrut, tămâie) uleiul esenţial de mentă a avut cele mai puternice efecte de luptă împotriva radicalilor ABTS

Antiinflamator: Compusul menthol are efect supresor asupra citokinelor şi a mediatorilor pro inflamatori (Guimarães et al. 2013). Proprietăţile antioxidante, antispasmodice şi antinociceptive contribuie la proprietăţile antiinflamatoare ale acestui ulei.

Carminativ, antiemetic Uleiul esenţial de mentă are dublă acţiune pe plan digestiv(stimulare şi antispasmodic) ceea ce îl face un bun remediu împotriva greţurilor  îi conferă proprietăţi carminative şi ajută la decongestionarea ficatului, a vezicii biliare şi a stomacului.  ( pag 296 Holmes 2012)

Antibacterian, atifungic: Studiat în vitro uleiul esenţial de mentă are efecte antibacteriene împotriva Staphylococcus aureus , Micrococcus flavus , Bacillus subtilis,Staphylococcus epidermidis şi Salmonella enteritides. Activitatea antifungică a acestuia împotriva alternaria alternaria fusarium tabacinum, penicillum spp, fusarium oxyporum şi Aspergillus fumigates. (Desam et al 2019)

Psihic/Emoțional/Spiritual

  • Înviorează mintea și reduce oboseala
  • Trezește, împrospătează, vitalizează
  • Stimulează ideile noi și creativitatea
  • Sprijină încrederea în sine

Precauții și contraindicații

Essential Oils Safety recomandă o concentrație maximă pentru aplicare topică de 5,4%.

Uleiul esențial de mentă este total contraindicat (orice cale de administrare) în caz de fibrilații cardiace sau de deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza (G6PD).

A nu se aplica pe sau aproape de fața copiilor pentru a evita ca aceștia să inhaleze o cantitate prea mare (a se evita folosirea la copii sub 3 ani).

Potrivit pentru aplicare topică și inhalare. Ingestia trebuie făcută doar cu recomandarea medicului specializat în aromaterapie sau a aromaterapeutului specializat pe ingestie (ca toate uleiurile esențiale, de altfel) deoarece poate să interacționeze cu anumite medicamente, este total interzisă în caz de sindrom colestatic și contraindicată în caz de reflux gastroesofagian.

Toate uleiurile esențiale trebuie diluate atunci când sunt aplicate pe piele.

Înainte de a folosi uleiurile esențiale, asigurați-vă că ați luat la cunoștință regulile de bază pentru siguranța în aromaterapie.

Difuzarea uleiurilor esențiale se face cu precauție în preajma animalelor de companie. Asigurați-vă că ușa încăperii este deschisă astfel încât acestea să o poată părăsi în cazul în care simt disconfort, iar dacă apar reacții neobișnuite adresați-vă medicului veterinar.

Păstrare

  • A se păstra la loc uscat, rece și ferit de lumină. Recomandăm păstrarea uleiurilor esențiale în frigider, într-o cutie închisă (pentru ca mirosul lor să nu cuprindă și mâncarea).
  • A nu se păstra la îndemâna sau vederea copiilor.
  • A se păstra departe de orice sursă de foc, deoarece uleiurile esențiale sunt inflamabile.
  • A se păstra cu capacul bine închis.
  • A se păstra în ambalajul inițial. Dacă e necesar să le mutați, folosiți recipiente sterile de sticlă colorată.
  • A nu se folosi în scop terapeutic (difuzare, inhalare, aplicare cutanată) după data expirării menționată pe ambalaj. După această dată, pot fi folosite pentru curățenie.

Compoziția chimică

Întrebări frecvente

Înainte de a folosi uleiurile esențiale, asigurați-vă că ați luat la cunoștință regulile de bază pentru siguranța în aromaterapie.

Cum se folosesc uleiurile esențiale?

Pot să consum intern uleiurile esențiale Aromateria?

Pot fi aplicate pe piele?

Copiii pot folosi uleiurile esențiale?

Cât de des pot folosi uleiurile esențiale?

Sunt sigure uleiurile esențiale în timpul sarcinii sau alăptării?

Sufăr de o boală cronică, pot folosi uleiuri esențiale?

Ce precauții ar trebui să iau când folosesc uleiuri esențiale?

Care este calitatea uleiurilor Aromateria? Sunt pure și naturale?

De unde provin uleiurile Aromateria?

Cum explicați prețul atât de mic (sau mare)?

Pot folosi uleiuri în preajma animalelor?

Alte întrebări legate de comenzi, livrare și retur

Recenzii

41 reviews for Ulei esențial de Mentă

adaugă o recenzie

  1. andreeajfy

    perfect pentru concentrare

  2. speedydya

    Uleiul preferat ! Mirosul e divin il folosesc si la curatenie si e chiar persistent,un miros proaspat si racoritor

  3. conta2016mihaela

    este uleiul meu preferat! nelipsit din casa!

  4. radunamariana

    Un ulei calitativ, ca de altfel toate de aici.

  5. Daniela

    Si la uleiul de menta am făcut o recenzie , în 2019. Revin acum cu mențiunea ca a rămas uleiul meu de suflet, la care s-au mai adăugat câteva, dar prima dragoste nu se uita.

  6. Sorina

    Ador menta de la Aromateria. Din ceea ce am incercat de pe piata mi se pare cea mai potrivita, ca aroma, sufletului meu.
    Tocmai ce mi-a luat cu mana o durere brusca si puternica de stomac. Eu o mai foloseam pentru respiratie, energie, in combinatie cu lamaie si rozmarin pentru dureri de burta, de multe ori doar imi turnam in palme si inspiram. Insa acum pur si simplu a fost cea mai buna cu mine.
    Am somatizat o situatie, astfel ca m-am trezit cu o gheara fix in capul pieptului, extrem de puternica. Primul instict a fost sa pun tamaie, insa durerea a persistat. Apoi am folosit un blend, nu a functionat. Imediat m-am gandit la menta, am turnat cateva picaturi si am simtit cum isi face efectul instant.
    Inclusiv mintea mi s-a linistit. Iar durerea a trecut ca si cum nici n-ar fi fost.
    Iubesc menta de la Aromateria. Cred ca si ea pe mine :)

  7. Borgovan Ana

    Eram in căutare de uleiuri mai accesibile și la preț și sunt mulțumita de Menta achiziționata! Va mulțumesc

  8. Lacramioara

    Folosesc uleiul de mentă când am dureri de cap, aplicat diluat la tâmple și pe frunte, dar și din inhalator. Ma ajuta foarte mult sa nu iau medicamente alopate.

  9. Cristina

    Uleiul de menta este spectaculos. Imi place menta si el wow!

  10. Ramona

    Miroase foarte bine si poate fi folosit in multe situatii, il folosesc chiar si in mancare.

  11. nedelcu andreea

    cred ca pot spune ca este un ulei bun la multe – dureri de cap, revigoarare, muscaturi de insecte

  12. sandradory

    Miroase foarte bine! Iti desfunda nasul numai cand mirosi din sticluta. Foarte fresh,revigorant. iar in combinatie cu lamaie este superb! Acest ulei l-as folosi in dufuzor zilnic cu lamaia, pe timp de vara, mai ales!

  13. nicoleta trandafir

    este uleiul meu preferat! nelipsit din casa!*****

  14. Daniela

    Este uleiul meu preferat…nelipsit din geanta, nelipsit din difuzor… sunt dependenta de el…ma racoreste, ma energizeaza, ma binedispune.
    Pur si simplu, il ador, este divin. Uleiul de menta de la AROMATERIA, este cel mai bun ulei de menta din cate am avut. Astept sa reapara pe stoc.

  15. Ana

    uleiuri minunate!!

  16. Diaconu Dorina

    Este uleiul meu preferat. Pentru difuzare il combin cu arbore de ceai sau lamaie, depinde de stare. Miroase super!

  17. ely_dumitru

    Excelent atunci cand imi doresc sa fiu mai plina de viata – il combin cu lamaia.
    Minunat si pentru raceli cu sinusuri afectate, in combinatie cu pin si tea tree.

  18. Teodora

    Foarte bun, desi e o aroma intensa, nu e deloc inecacios. Multumita lui am scapat de o durere de cap care ma tot urmarea de 4 zile.

  19. Andreea

    Menta e printre ULEIURILE MELE PREFERATE. mIROASE FOARTe bine, ma ajuta sa fiu treaza si alerta. AM folosit-o cu succes si pentru febra si durerile de burtica ale copiilor.

  20. Elena Daniela

    Menta imi place mult; dimineata, pt energizare si trezirea simturilor pun o picatura in palma impreuna cu wild orange si inspir! mmmm..super combinatie ca miros si efecte.

  21. Godoi Georgiana

    NU L-am achizitionat la prima comanda, dar la a doua comanda a fost printre primele alegeri. Sotul se confrunta des cu dureri de cap, iar acest ulei l-a ajutat sa isi revina. Pe mine m-a ajutat cand aveam nasul infundat. De asemenea, e foarte bun pentru starile de voma.

  22. Iulia

    Folosesc menta in combinatie cu ghimbir si portocala la drumurile cu masina pentru ca e foarte util pentru concentrare si atentie. In inhalatorul personal il folosesc in combinatie cu eucalipt, busuioc si portocala pentru dureri de cap sau lipsa de concentrare. Este un ulei care ofera deschidere si intelegere.

  23. TELMAN CRISTINA

    Uleiul de menta a fost o adevarata descoperire. Simt ca il pot folosi in orice situatie. Baiatul meu il nominalizeaza foarte des atunci cand isi alege combinatiile pentru difuzor. Are seri in care nu adoarme fara sa ii difuzez uleiuri.

  24. Crina

    Menta împreună cu rozmarinul îl ajută pe soț să se concentreze la lucru in zilele agitate si ii ofera putere de concentrare si inspirație

  25. Ramona

    Uleiul de menta merge f bine amestecat cu lavanda pentru durere puternica de cap. A funcționat atât la mine, cât și la soțul.

  26. Alina

    Uleiul de menta m-a ajutat sa-i vindec un umar dureros sotului meu. Impreuna cu Tamaie, maghiran, copaiba si lavanda, aplicate in straturi, cate o picatura doua, seara si dimineata. Menta ultima, care ii oferea si senzatia de racoritor.
    Ma ajuta si la hipotiroidie, topic in roll-on la un loc cu alte uleiuri.
    are efect calmant pentru piele, prurit etc, ajuta la dureri de cap. Da energie.
    Fac si limonada in care pun o picatura de menta.

  27. Alina

    Uleiul de menta m-a ajutat sa-i vindec un umar dureros sotului meu. Impreuna cu Tamaie, maghiran, copaiba si lavanda, aplicate in straturi, cate o picatura doua, seara si dimineata. Menta ultima, care ii oferea si senzatia de racoritor.
    Ma ajuta si la hipotiroidie, topic in roll-on la un loc cu alte uleiuri.
    are efecat calmant pentru piele, prurit etc, ajuta la dureri de cap. Da energie.
    Fac si limonada in care pun o picatura de menta.

  28. Sorina

    Menta cu ghimbirul l-a ajutat pe tatal meu sa isi revina dupa ce a varsat. Iar reactia lui a fost “sunt minunate uleiurile”.

  29. Ursan Dorina

    Extraordinara pentru refacerea si racorirea pielii dupa plaja, utilizata astfel: menta, cedru, tamaie dizolvate in gel de aloe si completat un recipient cu pulverizator cu apa de lavanda sau imortele. Puf-puf răcoritor!

  30. Ursan Dorina

    ȘTIAȚI CĂ? Menta calmează iritațiile și pruritul provocat de pișcăturile de insecte sau infecții fungice.

  31. Mary

    Maxim îmi place menta așa că implicit și uleiul. Îl luăm în inhalator la drum împreună cu ceva lămâie pt raul de mișcare. La răceli stim oricum cu toții că e nelipsit.

  32. Irina

    Proaspat si revigorant, racoritor si placut!

  33. Crina

    Ueiul de menta aplicat este potrivit pentru ingrijirea pielii grase si iritate(diluat corespunzător)

  34. Cristina

    As spune ca e uleiul meu preferat pana acum, imi da mereu o stare de bine, de fericire. L-am folosit cu succes (in combinatie cu lavanda) in tratarea migrenelor.

  35. Ursan Dorina

    Utila în rău de mișcare. O folosesc alături de ghimbir și lămâie, portocală pentru difuzat în mașină.

  36. Nicoleta

    Menta ne mobilizeaza, ne da un impuls, ne limpezeste mintea si ne ajuta sa ne concentram.

  37. Crina

    Folosita in stări de oboseală, dureri de cap..este un revigorant pe cinste!

  38. Cristina Pantiru

    Deocamdata am incercat uleiul de menta intr-o criză stomacala a tatalui meu, dupa ce alopatele au dat greș. A mers perfect :)

  39. Serban Claudia

    Ador Menta!! Habar nu aveam de acest lucru pana sa primesc coletul! O folosesc in migrene si stari de greață si da, funcționează! Ma bucur ca ne am întîlnit!!

  40. faur_monydan30

    Menta ii un ulei revigorant! L-am folosit cand eram nervoasa, obosita si chiar m-a ajutat sa trec cu bine peste aceste stari! Si pe problemele digestive si in febra ii un bun aliat.

  41. Florea Delia

    Acest ulei m-a surprins intr-um mod foarte placut. Am ezitat sa-l achizitionez, credeam ca mirosul lui e deranjant, insa e foarte placut. Imi da o stare de bine, ma relaxeaza si ma revigoreaza. Pe plan fizic, l-am folosit cu succes la gripa in combinatie cu tamaie si maghiran.

Add a review

Your email address will not be published. Required fields are marked *

37.00 lei54.00 lei
0

Your Cart is Empty

0