Aromaterapie în siguranță

Pot fi ingerate uleiurile esențiale Aromateria?

de Ada
4 minute de citit

Ne este adresată această întrebare tot mai des. Cei interesați de subiect au în minte unul dintre următoarele obiective: să verifice dacă uleiurile noastre sunt pure pentru că s-a răspândit informația conform căreia doar un ulei esențial pur poate fi ingerat sau să se “trateze” cu uleiuri esențiale de diverse afecțiuni.

Uleiurile esențiale Aromateria sunt 100% pure. Plantele din care sunt obținute provin din diferite părți ale lumii și sunt distilate sau presate, după caz, în distilerii mari, cu zeci de ani de experiență în spate, de către specialiști, cu drag de plante și de oameni. Ne alegem colaboratorii după aceleași principii pe care le expunem și în relația cu voi, clienții noștri: transparență, calitate, grija pentru om și ceea ce ne înconjoară. Este firesc să apară întrebări și dubii, mai ales când există atâtea diferențe între branduri, prețuri, arome. Pentru asta, am scris un Manifest pentru autenticitate.

Mitul conform căruia doar un ulei esențial pe eticheta căruia scrie că poate fi ingerat este pur, se demontează ușor: pentru ca să putem scrie pe etichetă faptul că uleiul esențial poate fi ingerat, avem nevoie să notificăm acest produs ca fiind supliment alimentar. Acest lucru este împotriva tuturor principiilor noastre legate de aromaterapie și împotriva viziunii noastre. Există multe uleiuri esențiale pure pe piața europeană și mondială pe eticheta cărora nu scrie nimic despre ingestie. Ba mai mult, o companie care promovează aromaterapia adevărată și sigură, nu va scrie niciodată așa ceva pe etichetă.

Aromaterapia este, înainte de toate, despre simțul mirosului. Aromaterapia adevărată este o terapie complementară care susține, care atinge în mod subtil, care acționează asupra sistemului limbic. Efectele psihologice ale uleiurilor esențiale sunt cele mai prețioase, nu cele farmacologice. Produse naturale, din plante care să aibă efecte farmacologice există multe și unele sunt mult mai potente decât uleiurile esențiale. Însă produse din plante care să fie volatile și să aibă acces direct la creier, nu mai există. Singurele produse obținute din plante care au efecte atât farmacologice, cât și psihologice sunt uleiurile esențiale. Sunt singurele care pot fi mirosite, fiind volatile. Simțul mirosului oferă calea cea mai rapidă către creier, mai exact către sistemul limbic. Cu alte cuvinte, atunci când aroma unui ulei esențial ajunge la tine, impactul acesteia nu ajunge să fie procesat de către mintea conștientă. Îți influențează starea de spirit, cogniția, fiziologia și comportamentul după cum studiile demonstrează, înainte ca tu să poți conștientiza acest lucru. Citește în acest articol despre Legătura dintre sistemul imunitar, creier și emotii.

Când vorbim despre ingestia uleiurilor esențiale aromaterapia pe care noi o promovăm și despre care am scris mai sus devine aromaterapie clinică – o formă de terapie mult mai apropiată de medicină, decât de aromaterapia care are la bază, prin definiție, simțul mirosului. În acest caz, medicametele alopate se înlocuiesc cu uleiuri esențiale și se ingerează. Cel care prescrie o asemenea schemă de tratament trebuie să aibă cunoștințe atât medicale, farmacologice, cât și despre uleiurile esențiale, compoziția lor chimică și contraindicațiile lor. În articolul Ingestia, da sau nu? am expus toate argumentele pentru care noi nu suntem de acord cu ingestia doar dacă aceasta este făcută pe o perioadă limitată și sub supraveghere de specialitate.

Având în vedere toate cele de mai sus, sper că este clar motivul pentru care noi, cei de la Aromateria, nu vom scrie niciodată pe eticheta uleiurilor noastre “supliment alimentar”  și doză zilnică recomandată (care este obligatorie pentru suplimentele alimentare). Nu vom face asta chiar dacă uleiurile noastre vin cu documente care le certifică puritatea, cultura organică și notificarea în Franța în categoria “food”. Nu o vom face chiar dacă acest lucru ne-ar aduce multă credibilitate. Pentru că uleiurile esențiale nu sunt suplimente alimentare, sunt ceva mult mai complex de atât. Nu sunt nici medicamente și nu este corect să fie tratate așa. Cine le folosește ca “medicamente naturale”, nu înțelege nimic din aromaterapia pe care noi o promovăm. Vă recomand cu toată căldura să citiți Cum reușesc uleiurile esențiale să te suțină în vindecare.

În concluzie, răspunsul la întrebare este: uleiurile Aromateria sunt 100% pure, însă cu ingestia nu suntem de acord doar dacă aceasta este făcută sub supravegherea unui medic sau farmacist specializat în aromaterapie și ingestie sau a unui aromaterapeut specializat în ingestia uleiurilor esențiale. Și se apelează la aromaterapia clinică și ingestie doar atunci când s-au epuizat alte forme de terapii complementare mai puțin invazive și când beneficiile depășesc riscurile. Între timp, vă recomandăm să folosiți uleiurile esențiale mai ales pentru susținere complementară și pentru prevenție.

Dragoste și gânduri bune, că-s cele mai bune medicamente! ;)

Cu drag de voi,
Ada <3

Facebook grup
0

Your Cart is Empty

0