Transport gratuit la comenzi mai mari de 250 RON

Coșul meu

Nu aveți produse in coș.

Aromaterapia: cum mă poate ajuta? Sfaturi practice și eficiente.

Aromaterapia face parte din categoria obiceiurilor sănătoase, exact ca hrana bună, mișcarea, aerul curat și igiena psiho-emoțională. Aceste obiceiuri au nevoie de efort susținut, consecvență și răbdare. Sunt lucruri mici care, făcute zilnic, ajung mari și influente. Îți pot schimba viața doar dacă le integrezi și le practici în mod constant, conștient și asumat.
AUTOR:
Lenard Emil
PUBLICAT:
2021-10-22

Care sunt beneficiile Aromaterapiei?

  • Sprijină sistemul imunitar în lupta împotriva agenţilor patogeni: atât difuzate, inhalate, cât şi diluate corespunzător în uleiuri purtătoare. Mai multe despre acest subiect poți citi aici
  • Susțin sistemul respirator într-un mod remarcabil de la simple răceli și până la probleme respiratorii cu cauză alergică – în toate situațiile uleiurile esențiale pot fi folosite ca remedii adjuvante. Citește despre combinații de uleiuri esențiale necesare alergicilor și uleiuri esențiale must-have în timpul epidemiilor de gripă
  • Reduc stările de depresie, anxietate, teamă și uneori chiar fobiile pot fi ameliorate cu ajutorul uleiurilor esențiale. Citește despre igiena psiho-emoțională și aromaterapia
  • Inhalarea lor poate promova un somn linistit, poate calma și relaxa.
  • Ajută la îngrijirea pielii. Diluate corespunzător şi adăugate în creme, unturi, sau uleiuri purtătoare pot înlocui cu succes cremele sintetice pentru îngrijirea pielii, pentru exfoliere, după epilat, etc.
    Aromaterapia se folosește cu succes în timpul ședințelor de masaj.
  • Uleiurile pot fi inhalate, adăugate în uleiul de masaj sau produse cosmetice, diluate în apa de baie sau difuzate cu ajutorul unui difuzor de aromaterapie. Pot ajuta la relaxare profundă, la drenaj limfatic, la hrănirea pielii, la ameliorarea durerilor, reducerea vergeturilor, hrănirea și catifelarea pielii, etc.
  • Susține sănătatea copiilor într-un mod absolut remarcabil, copiii fiind mult mai receptivi la aceste remedii decât adulții. În plus, uleiurile esențiale facilitează conectarea părinte-copil în feluri în care niciun alt remediu nu o poate face.

Dacă vrei să afli mai multe detalii, citește despre 15 beneficii ale uleiurilor esențiale și 5 efecte secundare fabuloase ale aromaterapiei

Aromaterapia și copiii. Riscuri. Contraindicații. Recomandări.

Folosirea uleiurilor esențiale la copii a fost și poate va fi mereu un subiect controversat.
Uleiurile esențiale sunt substanțe chimice naturale care au capacitatea de a susține organismul și starea de sănătate, însă nu sunt lipsite de riscuri și contraindicații.

Noi, cei de la Aromateria ne-am asumat, încă de la început să punem la dispoziția clienților și membrilor din comunitatea noastră, informații care să-i ajute să folosească uleiurile esențiale în siguranță. Citește despre copii și uleiuri esențiale
Recomand și articolul Kids Approved. Ce uleiuri esențiale folosim și ce nu folosim?

Prin urmare, vreau să îți aduc la cunoștință 5 reguli importante pentru siguranța copiilor:

  • Copiii nu ar trebui să ingereze vreodată uleiuri esențiale.
  • Există unele uleiuri esențiale care nu se folosesc deloc la copii. Cele mai comune sunt cele de: Mentă, Anason, Fenicul, Mesteacăn.
  • Pentru aplicarea topică, diluarea este sfântă, indiferent de ulei. Atunci când sunt aplicate pe piele, uleiurile esențiale se diluează într-o bază purtătoare care poate fi un ulei vegetal sau o cremă naturală.
  • Pentru copiii sub doi ani, aromaterapia ar trebui să se rezume la: hidrolați. Hidrolații reprezintă cea mai blândă formă de aromaterapie. Aceștia sunt produși diferiți de uleiurile esențiale. Practic este apa rămasă în urma distilării, apă “încărcată” cu proprietățile terapeutice ale plantei, însă într-o formă mult mai blândă și lipsită de contraindicații.
  • Consultați un specialist dacă copilul este alergic, suspect de astm sau alte probleme respiratorii, și/sau are imunitatea foarte scăzută!

Când începeți să folosiți uleiurile esențiale pentru copii, nu uitați că încă nu știți dacă acesta este sau nu alergic la vreun ulei. Urmăriți orice tip de reacție și permiteți organismului copilului să se obișnuiască cu uleiul respectiv. Acest lucru este valabil și pentru aplicare topică și pentru difuzare.

Aromateria copiilor a apărut din dorința de a ușura munca părinților. Este un loc în care părinții se simt în control, iar copiii în siguranță. Părinții sunt siguri că ceea ce folosesc pentru copiii lor este potrivit acestora, sunt relaxați și se pot concentra pe a-și face puii să se simtă iubiți necondiționat, fără stresul că aromaterapia le poate face vreun rău.

Cum îți poți da seama care este cel mai calitativ și pur ulei din multitudinea de brand-uri de pe piață?

Uleiurile esențiale se remarcă:

  • Printr-un miros natural. Nu frumos, nu urât, ci natural.
  • Prin etichetă completă.
  • Prin trasabilitate.
  • Prin raport GC/MS pus la dispoziție.
  • Prin informare corectă în privința folosirii.
  • Prin transparență.
  • Prin intuiția care îți spune că faci alegerea corectă

Citește mai multe despre cum alegem un ulei esențial pur și de calitate.

Noi, Aromateria, facem tot ce ține de noi să vă asigurăm produse de o calitate superioară, obținute în mod responsabil din punct de vedere etic și ecologic și cu trasabilitate absolută.

Pentru a intra mai ușor în starea de relaxare, folosește-te de puterea plantelor. Cel mai simplu e să achiziționezi un difuzor sau nebulizator pentru aromaterapie în care să pui uleiurile tale preferate. Despre diferențele, avantajele și dezavantajele celor două tipuri de difuzoare poți citi mai multe în acest articol.

Momentul în care te gândești să investești într-un difuzor pentru aromaterapie reprezintă una dintre cele mai bune investiții pe care le faci în sănătatea ta, a familiei tale și a stării voastre de bine. Difuzorul pentru aromaterapie va schimba atmosfera din casă, birou sau cabinet.

Noi vă recomandăm uleiurile esențiale de la Aromateria. De ce?
Pentru că oferim garanția că uleiurile noastre sunt 100% pure și naturale, fără rectificare și nediluate. Acestea sunt definite botanic și chemotipate atunci când este necesar. Fiecare lot fiind selectat riguros pentru proprietățile sale organoleptice și fizico-chimice.
Pentru a oferi materiale aromatice de înaltă calitate, care asigură bunăstarea planetei și a locuitorilor acesteia, ne-am angajat să respectăm regulamentul de certificare ecologică CEE încă de la începuturile noastre și ne implicăm partenerii în practici ecologice.
Citește mai multe despre de unde provin uleiurile Aromateria.

Aromateria, cu drag. ♡

Inspiră! by Aromateria, ep 2. Cum ne întărim imunitatea

Vorbim despre imunitate, importanta conexiunii parinte-copil si cum ne ajuta uleiurile esentiale sa depasim momentele provocatoare.
AUTOR:
Lenard Emil
PUBLICAT:
2021-10-01

Vorbim despre imunitate, importanta conexiunii parinte-copil si cum ne ajuta uleiurile esentiale sa depasim momentele provocatoare.

Inspiră! by Aromateria cu Ada Guțiu, aromaterapeut, psihoterapeut în formare și coach este sursa ta de inspirație pentru un fel de-a trăi mai conștient, mai în prezent, mai autentic și mai asumat. Discutăm despre uleiuri esențiale, emoții, provocări fizice și psihice și venim cu idei care să ne ajute să creștem din ele. Împreună.
Inspirată de plante, existența mea simplă și autentică, va atinge lumea.

Aromateria, cu drag ♡

Legătura dintre imunitate și starea emoțională a copilului

AUTOR:
Lenard Emil
PUBLICAT:
2021-09-16

Odată cu redeschiderea școlilor și cu venirea toamnei sistemul imunitar al copiilor devine un subiect de mare interes.

Adesea primesc întrebări de tipul:

Copiii mei se îmbolnăvesc des; cum să le întăresc imunitatea?

Ce ulei esențial îmi recomanzi pentru creșterea imunității copiilor?

În primul rând trebuie să știi că nu există soluții magice de întărire a imunității. Și nu există niciun super-aliment, supliment alimentar sau ulei esențial care să-ți țină departe copilul de boli. Nu în sensul în care te aștepți să o facă!

Un răspuns imunitar adecvat e posibil prin bifarea mai multor factori:

  • igienă psiho-emoțională,
  • alimentație corectă,
  • somn suficient și liniștit,
  • mișcare.

Uleiurile esențiale vin să ne susțină organismul și să stimuleze capacitatea acestuia de a se reface. Și fac asta prin proprietățile antibacteriene, antifungice, antiinflamatoare, analgezice, de calmare și relaxare psihică.Dar acestea nu au efect dacă nu îți susții copilul emoțional (să petreci timp de calitate cu el, să-l asculți, să îi crești încrederea în sine), dacă nu îi asiguri o alimentație sănătoasă, dacă nu îl îndrumi spre dezvoltarea unor rutine sănătoase (somn, odihnă, mișcare în aer liber, sport).

E important de știut că sănătatea emoțională stă la baza piramidei imunității.
Studiile din ultimele decenii au furnizat suficiente dovezi privind similitudinile și suprapunerile între răspunsurile imune și cel emoționale. Legătură dintre cele două sisteme este complexă, dar e suficient să știm că stările emoționale negative de scurtă și lungă durată duc la creșterea unor biomarkeri precum cortizolul și la scăderea celulelor ucigașe naturale (NK), care au rolul de a ataca celulele infectate. Astfel de modificări fiziologice slăbesc capacitatea de răspuns a sistemului imunitar.
Prin urmare, concentrați-vă pe capacitatea voastră de a-i iubi necondiționat și de a-i înțelege pe copii.

Uleiurile esențiale nu tratează direct cauza. Doar ne susțin în acest proces și pot trata unele simptome. Uleiurile esențiale au potențial extraordinar în a stimula creierul să secrete neurotransmițătorii care ne dau o stare de bine și ne țin departe de gândurile negative. Pentru a susține sănătatea emoțională a copiilor tăi, te poți baza pe unul dintre aceste 2 kituri:

Un aspect la care să fiți atenți ca părinți este propria anxietate și propriile emoții negative pe care, involuntar, le veți transmite copiilor. Comportamentul vostru ca părinții, modul în care comunicați, ce comunicați, modul în care reacționați se transmite copiilor la nivel conștient și subconștient.

Pentru a face față perioadelor dificile aveți la dispoziție mai mulți aliați: dieta echilibrată, sportul, meditația, scrisul, vorbitul despre propriile sentimente cu cineva care știe să asculte (prieteni sau psihoterapeut) și, nu în ultimul rând, aromaterapia.
Aromaterapia ajută la relaxarea sistemului nervos și poate stimula secreția de neurotransmițători care dau o stare de bine și vă țin departe de gândurile negative. Pentru a vă susține în depășirea oboselii fizice și psihice, în gestionarea emoțiilor negative, vă recomand 2 kituri speciale cu uleiuri esențiale care acționează în mod sinergic:

Dacă vrei să știi care sunt cele mai importante reguli în aromaterapia pentru copii – ce uleiuri NU sunt potrivite pentru copii, cât și cum difuzăm în preajma copiilor și alte informații utile, citește acest articol.

Aromateria,
cu drag ❤️

Uleiurile esențiale și coronavirusurile

La 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat o pandemie cauzată de SARS-CoV-2 - un virus ce a fost pentru prima oară observat în orașul chinezesc Wuhan, iar care ulterior a apărut practic în fiecare țară din lume. Această desemnare semnifică faptul că epidemia virusului și a bolii cauzate de acesta, boală numită COVID-19, s-a răspândit internațional și prin transmisie comunitară. Eforturile de a controla epidemia au eșuat. Declararea pandemiei nu înseamnă că virusul a devenit mai infecțios sau mai letal, nici că riscul individual a escaladat (în afară de riscul de a-l contacta). Clasificarea ca pandemie înseamnă că guvernele trebuie să schimbe strategia de la izolarea virusului (obiectivul de control al epidemiei) la atenuarea efectelor (Fischer 2020).
AUTOR:
Echipa Aromateria
PUBLICAT:
2020-04-06

Acest articol este o traducere a articolului “Essential Oils and Coronaviruses” scris de către Shannon Becker, PhD RA, și publicat de către Tisserand institute în 18 martie 2020. Articolul a fost tradus în limba română și publicat de către Aromateria cu acordul Hanei și al lui Robert Tisserand. Menționăm faptul că uleiurile esențiale pomenite în articol nu vizează vreun brand anume, ci uleiuri esențiale pure. Cei de la Tisserand institute promovează educația în aromaterapie, nu sunt asociați cu niciun brand de uleiuri esențiale.

La 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat o pandemie cauzată de SARS-CoV-2 – un virus ce a fost pentru prima oară observat în orașul chinezesc Wuhan, iar care ulterior a apărut practic în fiecare țară din lume. Această desemnare semnifică faptul că epidemia virusului și a bolii cauzate de acesta, boală numită COVID-19, s-a răspândit internațional și prin transmisie comunitară. Eforturile de a controla epidemia au eșuat. Declararea pandemiei nu înseamnă că virusul a devenit mai infecțios sau mai letal, nici că riscul individual a escaladat (în afară de riscul de a-l contacta). Clasificarea ca pandemie înseamnă că guvernele trebuie să schimbe strategia de la izolarea virusului (obiectivul de control al epidemiei) la atenuarea efectelor (Fischer 2020).

Efectele pe care acest virus le-a avut asupra vieților oamenilor dimprejurul lumii nu pot fi contestate – de la școli închise la evenimente sportive și conferințe anulate și la, în unele cazuri, punerea în carantină a unei țări întregi.

Ce este un coronavirus?

Coronavirusurile sunt numite astfel pentru că posedă un înveliș extern pe care se află proeminențe glicoproteice numite spicule, care oferă suprafeței virusului un aspect de coroană/corona. In arborele biologic, coronavirusurile sunt parte din familia Coronaviridae, ordinul Nidovirales. Coronavirusurile sunt virusuri încapsulate (ca și gripa), ceea ce înseamnă că sunt acoperire cu o membrană celulară luată de la celula-gazdă, iar genomul coronavirus constă într-o singură moleculă lineară de acid ribonucleic (ARN). Liliecii sunt rezervoare obișnuite ale coronavirusurilor, iar majoritatea acestora trec printr-o specie purtătoare intermediară înainte ca oamenii să ajungă să fie infectați.

Cunoaștem un număr de șapte coronavirusuri care infectează oamenii, inclusiv patru care sunt responsabile pentru aproximativ 15% din răcelile comune. Cele patru coronavirusuri ale “răcelii” afectează tractul respirator superior și cauzează simptome cum ar fi durerile în gât sau curgerea nasului. Trei coronavirusuri au cauzat boli umane majore: SARS-CoV, MERS-CoV și SARS-CoV-2 uzual denumit “noul coronavirus”. Acestea trei afectează tractul respirator inferior – plămânii. Încă nu este clar dacă SARS-CoV, MERS-CoV și SARS-CoV-2 ar putea afecta și tractul respirator superior (Yang et al 2020).

O privire înapoi înspre SARS și MERS

SARS-CoV și MERS-CoV au fost cauza a două izbucniri majore în ultimele două decade în Asia de Sud-Est și Orientul Mijlociu (SARS este un acronim al Severe Acute Respiratory Syndrome iar MERS al Middle Eastern Respiratory Syndrome). Ne putem uita la aceste epidemii din trecut pentru a înțelege comportamentul altor coronavirusuri și felul în care am gestionat răspândirea lor.

SARS-CoV a fost prima oară identificat în provincia chineză Guangdong in 2002 și s-a răspândit în mai mult de 30 de țări. În izbucnirea din 2002/2003 SARS-CoV a avut o rată a mortalității de aproape 10%. Sursa intermediară au fost civetele de palmier (pisica indoneziană) vândute în piețe de carne vie, care au fost prealabil infectate de liliecii cu potcoavă ce au reprezentat rezervoare ale SARS-CoV (Tessini 2018, Luk et al 2019). SARS-CoV (virusul din 2002/2003) a fost izolat cu succes cu ajutorul echipamentelor adecvate de protecție personală ale lucrătorilor medicali, al clinicilor de testare ce urmăreau anomalii în numărul celulelor albe (semnalizând infecții) și efectuau radiografii pulmonare, al aripilor de spital desemnate doar pentru SARS cu capacitate de 1000 de paturi, al închiderii facilităților medicale prost întreținute și al diseminării corecte a informației (Yang et al 2020). În jur de 8000 de oameni au fost infectați în timpul izbucnirii, cu mai puțin de 800 de fatalități în 11 țări (Luk et al 2019).

Izbucnirea MERS-CoV a avut loc în 2012 și toate cazurile au fost de persoane rezidente sau care au călătorit prin Orientul Mijlociu, cu mai mult de 80% în Arabia Saudită. Vârsta medie a persoanelor infectate cu MERS-CoV a fost de 56 de ani iar boala a avut forme mai severe la pacienții în vârstă și la cei cu afecțiuni preexistente. MERS-CoV este răspândit prin contact direct, stropi respiratori și aerosoli. Purtătorul intermediar este cel mai probabil dromaderul, dar mecanismul de transmitere la om este necunoscut. Rata fatalității este de aproape 35%, iar aproximativ 21% dintre persoanele infectate au avut simptome ușoare sau au fost asimptomatice. Izbucnirea din 2012 a fost izolată devreme, cu un total de 2494 de oameni infectați, dar un număr mic de cazuri încă apare în fiecare an (OMS).

COVID-19 și noul coronavirus

Noul coronavirus este numit oficial SARS-COV-2 iar boala cauzată de acesta se numește COVID-19. Numele a fost ales de către OMS și este o abreviere pentru corona virus disease. Inițial cazurile de COVID-19 au fost infectate prin contact cu o piață de carne vie în Wuhan, China, în noiembrie și decembrie 2019 (Tessini 2020). Cea mai apropiată omologie secvențială, sau cea mai apropiată rudă genetică, pentru SARS-CoV-2 a fost inițial un virus găsit în liliacul chinezesc chrysantemum. Recent, un virus găsit în pangolini a fost demonstrat a fi secvențial identic în proporție de 99%, astfel pangolinii ar putea fi specia intermediară (Yang et al 2020). SARS-CoV-2 este răspândit prin picături mari de stropi respiratorii, dar s-ar putea răspândi și prin rute fecal-orale, suprafețe infectate de stropii respiratorii și prin aerosoli. Perioada de incubare a fost estimată între 1-14 zile. Estimările inițiale a fatalității transmise de China au fost 2,3%, în timp ce în cazul SARS au fost 10%, iar în cel al MERS au fost 35% (Tessini 2020). Totuși, este important să notăm că ratele fatalității COVID-19 sunt încă neclare, fluctuând de la țară la țară, între 0,9% în Coreea de Sud și 7% în Italia, dar aceste rate ale fatalității sunt puternic influențate de numărul de testări efectuat. Cu focusul aflat acum pe pacienții foarte bolnavi este imposibil a se determina cu acuratețe câți oameni sunt infectați, deoarece mulți dintre ei pot înregistra simptome ușoare, dar nu ajung sa fie testați.

Simptomele COVID-19 includ febră, tuse și dificultate în a respira. Cazuri mai severe pot prezenta limfopenie (un nivel anormal de mic al limfocitelor in sânge) și radiografii pulmonare ce arată ca pneumonia (Tessini 2020). Pacienții aflați în stare critică pot progresa rapid înspre sindromul de detresă respiratorie acută (ARDS), șoc septic, acidoză metabolică, disfuncție de coagulare sau chiar deces (Yang et al 2020). SARS-CoV-2 cauzează deteriorarea celulelor epiteliale ale căilor respiratorii, ceea ce înseamnă că acestea nu mai sunt capabile să curețe plămânii de praf sau mucus, iar asta poate duce la pneumonie. Pacienții arată și dovezi ale unei “furtuni de citokine”, care semnifică o creștere dramatică și dăunătoare a nivelului de molecule inflamatorii chemokine și citokine, adesea complicată mai departe de către pneumonie.

Tratamente de adresare a “furtunii de citokine” observată în anumiți pacienți sunt în proces de  investigare (Brussow et al 2020). Anumite persoane cu COVID-19 ar putea avea puține simptome sau chiar deloc, dar acesta este un fapt neclar atâta timp cât, în afară de cazul în care persoanele au avut contact direct cu vreun pacient testat pozitiv, ele nu sunt testate pentru SARS-CoV-2 în Statele Unite. Această abordare va duce în mod probabil la indivizi infectați în comunitate, netestați, care vor împrăștia virusul mai departe. Persoanele in vârstă și cele cu afecțiuni preexistente, cum ar fi boli cardiovasculare sau respiratorii sunt cele mai predispuse la a experimenta simptome severe și la a avea un risc mai mare de deces.

Odată ce virusul infectează sistemul respirator, spiculele proteice ale SARS-CoV-2 se leagă de receptorii ACE2 ai celulei gazdă, exact ca și SARS-CoV ( Hoffman et al 2020), și particula virală legată de receptori pătrunde în celula gazdă în interiorul unui endozom, cam ca și în cazul gripei (Fung and Liu 2019). Pentru o reprezentare vizuală a procesului recomandăm acest grafic al New York Times.

De reținut!

  • Există o pandemie a COVID-19, o boală cauzată de noul coronavirus numit SARS-CoV-2
  • COVID-19 poate fi o boală serioasă cu o mortalitate probabilă între 0,5% și 7% a celor infectați
  • Acest virus este o rudă apropiată a SARS-CoV și MERS-CoV, virusuri responsabile pentru izbucnirile din 2002 și 2012 a SARS, respectiv MERS
  • Cercetările în privința proprietăților antivirale ale uleiurilor esențiale sunt limitate la cercetări in vitro, care nu pot fi ușor extrapolate către uz clinic
  • Ceea ce funcționează pentru un virus ar putea să nu fie aplicabil pentru alte virusuri
  • Nu există cercetări în efectul uleiurilor esențiale asupra SARS-CoV-2, iar în momentul de față nu putem recomanda vreun ulei esențial ca tratament antiviral sau virucidal pentru persoanele infectate cu COVID-19
  • Uleiurile esențiale pot fi folositoare pentru gestionarea simptomelor minore
  • Uleiurile esențiale sunt potrivite perfect pentru a ajuta la gestionarea anxietății cauzate de situația actuală
  • Căutați imediat sprijin medical în cazul simptomelor severe cum ar fi dificultatea în respirare
  • Pentru prevenție și protecție urmăriți recomandările OMS sau a altor autorități locale de sănătate. Practicați o igienă responsabilă și distanțarea socială.

Ce se știe despre uleiurile esențiale antivirale?

La timpul scrierii acestui articol nu există un tratament cunoscut pentru COVID-19 (deși multe posibilități sunt chiar acum testate) și nu este momentan nicio cercetare în efectele pe care uleiurile esențiale le-ar putea avea asupra acestui virus în mod special. Astfel, noi nu sugerăm niciun tratament cu uleiuri esențiale pentru infecția cu SARS-CoV-2. Standardul curent al îngrijirii pentru COVID-19 este singurul de susținut.

Uleiurile esențiale considerate a fi “antivirale” nu sunt virucidale universale. Înainte de a explica cercetările existente asupra “uleiurilor esențiale antivirale” este important să clarificăm diferența dintre virucidal și antiviral. “Antiviral” înseamnă că un compus inhibă proliferarea unui virus, în timp ce “virucidal” înseamnă că un virus este distrus sau dezactivat. În multe cazuri, uleiurile esențiale pot fi eficiente în omorârea unui singur virus specific, dar nu a unui altuia. Uleiul esențial de arbore de ceai (Melaleuca alternifolia) inhibă proliferarea virusurilor gripale in interiorul celulelor (făcându-l antiviral), dar doar într-o mică măsură inhibă HSV-1 și HSV-2 (Garozzo et al 2009). Uleiul esențial de arbore de ceai nu a fost capabil să inhibe proliferarea virusurilor non-încapsulate poliovirus 1, adenovirus 2, echovirus 9 și Coxsackie B1 (Garozzo et al 2009). O mare parte din cercetările existente asupra uleiurilor esențiale antivirale sunt asupra virusurilor ce cauzează îmbolnăviri ale pielii (herpes simplex I și II: HSV-1 și HSV-2), care au puțină relevanță asupra virusurilor ce cauzează infecții ale tractului respirator.

În plus, a găsi cercetări asupra activității antivirale nu este egal cu a găsi o “rețetă de uleiuri esențiale pentru virus”. De exemplu, un studiu in vitro/in vivo ce a examinat un coronavirus aviar ce cauzează infecții ale tractului respirator superior la pui de găină și alte păsări mici în jurul lumii a arătat că un compus propriu a demonstrat activitate virucidală și a fost eficient în controlarea bronșitei cauzate de coronavirus la găini (Jackwood et al 2010). Manufacturierii au raportat că acel compus conține oleorășini și uleiuri esențiale botanice, dar nu au eliberat formula acestuia. Alt studiu in vitro ce a examinat același coronavirus aviar a descoperit faptul că materii de plante extrase cu etanol ar putea interveni în infecția cu coronavirus. Cele mai de succes au fost extracțiile cu etanol (nu uleiurile esențiale distilate) din mentă (Mentha piperita), cimbru (Thymus vulgaris) și o plantă numită desmodium (Desmodium canadense) (Lelesius et al 2019). Totuși, după cum a fost mai sus menționat, acestea NU semnifică niciun efect dovedit.

Cel mai apropiat de un studiu cu aplicabilitate este un studiu in vitro ce examinează SARS-CoV (virusul cu izbucnirea în 2002/2003) și efectele câtorva uleiuri esențiale. Autorii raportează că un ulei distilat extras din fructele de Laurus nobilis a fost un virucidal eficient împotriva SARS-CoV (Loizo et al 2008). Fructele de Laurus nobilis proveneau dintr-o regiune din Liban, iar uleiul esențial conținea B-ocimene, 1,8-cineole, a-pinene și B-pinene ca și constituenți principali. Acest ulei esențial conținea și eremanthin și dehydrocostus lactone ca și constituenți minoritari în cantitatea de 3,65%, respectiv 7,57% (Liozzo et al 2008). Acești compuși sunt cumva neobișnuiți pentru uleiurile esențiale, dar cel puțin un studiu in vitro a arătat că dehydrocostus lactone a prezentat activitate împotriva virusului hepatitei B, un adenovirus încapsulat (Chen et al 1995). Totuși, uleiul esențial din fructe de dafin nu este disponibil în comerț, iar uleiul esențial din frunze de dafin nu este aceeași substanță. Este posibil ca uleiul folosit să fi fost o combinație de ulei esențial și ulei vegetal obținut din fructele de dafin prin metode tradiționale, din moment ce doar 56% din compușii volatili au fost identificați (Tisserand și Young 2012, p322).

Cercetările în privința coronavirusurilor vor adresa la un moment dat eficacitatea antivirală a uleiurilor esențiale, dar, în acest moment, datele in vitro asupra activității antivirale și virucidale a uleiurilor esențiale sunt limitate, iar datele umane in vivo sunt non-existente. Astfel, mecanismele specifice folosite de coronavirusuri sunt prea puțin înțelese. SARS-CoV-2 este cea mai recentă izbucnire, ceea ce înseamnă că sunt chiar mai puține date despre acest coronavirus.

Ce putem învăța despre uleiurile esențiale din cercetările asupra altor virusuri?

Studiile limitate disponibile sugerează că virusurile încapsulate sunt inactivate de către anumite uleiuri esențiale și constituenții lor, în timp ce virusuri non-încapsulate ca și virusul Coxsackie B1 sau virusul papilloma uman (HPV), nu sunt. Deoarece NU EXISTĂ STUDII CLINICE în privința coronavirusurilor și a uleiurilor esențiale, folosirea gripei ca reprezentativ poate oferi elemente de înțelegere. Ca și gripa, coronavirusurile sunt virusuri încapsulate, iar în momentul intrării în celulă prin endozom ele trebuie să își elimine învelișul pentru a pătrunde în citoplasmă. Vă puteți imagina asta ca un seif. Pentru a putea ajunge la banii dinăuntru trebuie prima oară să cunoști cifrul de la încuietoarea acestuia. Virusurile încapsulate trebuie să aibă acea membrană eliminată pentru ca partea din interior a particulei virale să pătrundă în citoplasma celulei gazdă, unde se poate reproduce. Acest mecanism de a dizolva membrana a fost foarte bine caracterizat în cazul gripei și puteți citi mai mult despre uleiurile esențiale și constituenții chimici ce afectează gripa aici. Coronavirusurile afectează tractul respirator la fel ca gripa și cauzează “furtuna de citokine”, urmată de pneumonie și uneori, deces.

Sugestiile din articolul Becker 2017 asupra gripei au fost bazate pe studii asupra biologiei gripei și interacțiunile uleiurilor esențiale și a constituenților chimici cu multiple mecanisme virale ale infecției (Becker 2017). După cum a fost discutat în Becker 2017, dezvelirea membranei virale la gripă se petrece când PH-ul scade în interiorul endozomului, iar proteina gripală legată de receptori trece printr-o schimbare a conformației, ce permite conținutului virusului să pătrundă în citoplasma celulei gazdă. În cazul gripei, un număr de uleiuri esențiale și compuși ai acestora intervin în acest proces in vitro, dar e puțin probabil să aibă însemnătate în cazul pacienților infectați cu gripă (Becker 2017). Mecanismul de dezvelire al coronavirusurilor este neclar, dar diferă de mecanismul folosit de gripă datorită diferenței de conținut a proteinei virale, și nu putem presupune că aceeași compuși interacționează cu coronavirusurile în acest moment. Proteinele implicate în ieșirea din celula gazdă în cazul gripei (mai exact NA) nu sunt găsite în cazul SARS-CoV-2.

Imunitatea înnăscută a gazdei este provocată odată cu infecția gripală și o cascadă de căi inflamatorii sunt deschise. În plus, un proces numit autofagie este declanșat în celula gazdă. Autofagia este un mecanism ce reciclează conținutul celular. Poate fi declanșat când o celulă este alarmată sau când o celulă detectează proteine deteriorate ce trebuie dezintegrate (Jackson 2015). Autofagia este implicată în moartea celulelor și interacționează cu sistemele inflamatorii (Want et al 2018). SARS-CoV (izbucnirea din 2002) și MERS-CoV interacționează și ele cu autofagia (Fung și Liu 2019).

Ca și în cazul gripei, infecția cu SARS-CoV-2 adeseori rezultă în “furtuni de citokine”, care semnifică o creștere dramatică și dăunătoare a nivelului de molecule inflamatorii chemokine și citokine, adesea complicată mai departe de către pneumonie (Hayashi et al 2007, Li et al 2012, Wu et al 2012, Dai et al 2013, Brussow et al 2020). Sugestiile Becker 2017 pentru a diminua “furtuna de citokine”, inflamația, leziunile pulmonare și pneumonia au fost bazate pe studii de cercetare in vitro și in vivo ce au implicat ulei esențial din muguri de cuișoare (Syzygium aromaticum), eugenol, patchoulol și trans-cinamaldehidă (Hayashi et al 2007, Li et al 2012, Wu et al 2012, Dai et al 2013), dar nu există studii umane ce examinează asta. Este important de notat că prevenția și tratarea nu sunt același lucru. Un ulei esențial ce ucide particule virale în aer sau pe suprafața pielii este un concept diferit față de unul ce intervine în acțiunile unui virus odată ce acesta a intrat în corp. În acest moment nu putem sugera nicio formulă aromaterapeutică pentru a preveni sau trata infecția cu SARS-CoV-2.

Gestionarea simptomelor și bunăstarea psihică

Deoarece nu există un tratament cunoscut pentru COVID-19, intervențiile medicale se concentrează pe gestionarea simptomelor și, în cazuri severe, necesită sprijin respirator prin intermediul ventilatoarelor. Sub nicio formă nu trebuie să încercați să gestionați un caz sever al bolii singuri, iar odată ce apare dificultatea în respirare trebuie să apelați imediat la ajutor medical specializat. Dacă prezentați doar simptome ușoare, puteți folosi uleiuri esențiale pentru a ajuta în alinarea acestora – frecții pe piept cu uleiuri esențiale bogate în conținut de pinene sau cineol cum ar fi Eucaliptul (Eucalyptus globulus) sau Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) sau inhalații cu aburi ale acestora, etc. Puteți deasemenea folosi inhalații pentru a combate stresul și anxietatea inevitabile. Folosirea uleiului esențial de lavandă (Lavandula angustifolia) împreună cu uleiuri esențiale de citrice, adesea de portocală dulce (Citrus sinensis) sau lămâie (Citrus limon), a fost eficientă în reducerea anxietății situaționale cât și în a celei cronice (Lehrner et al 2005, Perry și Perry 2006, Goes et al 2012).

De departe cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru a diminua pandemia este să respectați recomandările OMS și a altor autorități publice de sănătate – distanțarea socială și igiena mâinilor.

Sumar

Virusurile depind de celulele gazdă pe care le infectează pentru a se reproduce și există câteva etape de găzduire a infecției celulare virale. SARS-CoV-2 este un virus încapsulat, ca și virusul gripal A (IAV) și există cercetări promițătoare asupra unor uleiuri esențiale și felul în care acestea intervin în mecanismele pe care IAV le folosește pentru a infecta celulele. Totuși, in timp ce unele dintre aceste mecanisme “antivirale” s-ar putea aplica în cazul SARS-CoV-2, nu știm încă dacă uleiurile esențiale au eficacitate clinică in cazul gripei, și nici nu avem o idee clară despre administrare, dozaje, siguranță, sisteme de livrare ș.a.m.d.. Deasemenea, știm că există câteva diferențe fundamentale între IAV și SARS-CoV-2. Astfel, a face orice presupuneri în acest punct ar fi o săritură foarte mare. În timp ce afirmațiile că uleiurile esențiale vă vor ajuta în a vă proteja sau în a trata COVID-19 nu sunt bazate pe dovezi, asta nu înseamnă că nu puteți sau nu ar trebui să faceți folos de ele pentru ajutor în respirație sau ca sprijin psihologic.

Mulțumiri

Mulțumiri speciale pentru Christine Carson, PhD, Marco Valussi, BSc, și Linda Halcon, PhD, pentru comentariile lor valoroase


Referințe

Scurt ghid de stare de bine și imunitate puternică

AUTOR:
Ada
PUBLICAT:
2019-01-21

Toată lumea caută soluții blânde care să susțină organismul și sistemul imunitar. Știm cu toții oare că fiecare dintre noi avem niște mecanisme extraordinare de auto-vindecare și că aceste mecanisme își fac foarte bine treaba atunci când sunt ajutate de aromaterapie?

Este foarte important să știi că un sistem imunitar sănătos nu este suficient pentru un organism sănătos. Avem aici toate explicațiile pentru tine!

Cum te ții departe de viroze, gripă și alte neplăceri?

Prevenția este specialitatea aromaterapiei. Un organism sănătos este perfect susținut de uleiurile esențiale atât timp cât acestea sunt integrate în diferite forme. Ce poți să faci?

Folosește-le difuzate, în apa de baie (diluate), în inhalatoarele personale, în loc de parfum (puțin diluate), în bijuteriile pentru aromaterapie și în orice alt fel simți tu că te poți conecta cu ele. Ține mereu cont de aromă, e important să îți placă. Poți citi aici mai multe explicații pe acest subiect. Reține că orice ulei care îți place și îți oferă o stare de bine îți va susține organismul.

În ceea ce privește cantitățile, nu există o rețetă exactă. Pentru aplicare pe piele, citește neapărat acest articol ca să știi ce fel de diluție să folosești în funcție de destinatar și efectul urmărit. Pentru difuzare, cantitatea de ulei poate să difere în funcție de preferințe personale, mărimea camerei, sensibilitate la mirosuri, persoanele expuse. Avem pentru tine două articole care îți vor fi utile pentru a-ți face o idee, însă cea mai utilă îți va fi intuiția și ascultarea semnalelor pe care le transmite corpul.

Citește acest articol dacă folosești un difuzor pentru aromaterapie cu ultrasunete și acest articol dacă ai un nebulizator sau ești curios de ce ar trebui să ai unul.

Super-erou

Super-Erou este o sinergie de uleiuri esențiale creată special pentru a susține organismul atât în menținerea sănătății, cât și în lupta cu diferiți agenți patogeni și în refacerea după diferitele provocări la care este supus. Uleiurile esențiale pe care le are în compoziție sunt alese dintre cele care au proprietatea de a susține întreg organismul și mai ales sistemul imunitar,  astfel că această sinergie se poate transforma într-unul dintre cei mai eficienți aliați ai sănătății întregii familii.

Ingrediente: Lavandă (Lavandula angustifolia), Palmarosa (Cymbopogon Martini), Bergamot mint (Mentha citrata), Rosalina (Melaleuca Ericifolia), Portocală roșie (Citrus Aurantium Dulcis Peel), Davana (Artemisia Pallens).

 

Îți oferim câteva sugestii de combinații:

Bergamotă + Rozmarin

Pe lângă toată pozitivitatea și starea de bine care vin odată cu această combinație, aerul din încăpere va fi curățat și împrospătat.

Cuișoare + Lămâie + Lavandă

Această combinație este de folosit atât în scop preventiv, cât și în timp ce boala de orice fel este în plină desfășurare.

Bergamotă + Lemongrass + Lime

Aer curat și veselie-n toate!

Eucalipt + Ienupăr + Lămâie

O combinație care curăță aerul, lipezește mintea și aduce bună – dispoziție.

Neroli + Vetiver

În apa de baie sau în uleiul pentru masaj – acest gen de răsfăț este absolut necesar dacă vrei cu adevărat un organism puternic.

Mușețel roman + Mandarină

Masajul copilului sănătos și fericit.

Patchouli + Santal + Ylang Ylang

Această combinație poate să stimuleze sistemul imunitar, va aduce, deci, multiple beneficii atât corpului cât și minții.

Ce faci când simți că te îmbolnăvești?

Ceri părerea medicului. Apoi, mai citești o dată acest articol și îți reamintești felul în care acționează uleiurile esențiale și cum sunt ele complementare cu medicina alopată. Te expui la uleiuri de la primele simptome și o faci o dată la 2-3 ore până când începi să te simți mai bine. Inhalatorul personal din care inspiri profund îl folosești des – chiar și de câteva ori pe oră. Te asiguri că folosești uleiuri esențiale ale căror arome nu te deranjează. Dacă vreo aromă îți provoacă repulsie, o înlocuiești.

Cum te expui la uleiuri o dată la 2-3 ore? Folosindu-le în:

  • nebulizatoarele care îți livrează uleiurile într-o formă foarte concentrată și eficientă
  • inhalatoarele personale care-ți sunt mereu la îndemână
  • apa pentru inhalațiile cu abur
  • apa de baie
  • sau masate pe piele.

Cantitățile folosite depind enorm de factorul personal al beneficiarului și felul în care se expune la ele. În ceea ce privește difuzarea, important de știut este faptul că nebulizatoarele asigură o formă de terapie mult mai eficientă în caz de boală. În acest articol găsești și argumentele. În inhalatoarele personale se pun 10-12 picături pentru copii și 15-18 picături pentru adulți. Aici găsești un filmuleț din care poți învăța să-ți personalizezi inhalatorul personal. Din uleiurile foarte puternice precum mentă sau ylang ylang, pune mereu o cantitate mică și completezi ulterior dacă e cazul. Inhalațiile la abur se fac adăugând 1-2 picături de ulei esențial într-un bol cu apă fierbinte (nu clocotită) și stând deasupra bolului (cu prosop în cap) pentru aproximativ 5 minute. În apa de baie, uleiurile esențiale se adaugă diluate în baze purtătoare (ca la aplicarea pe piele) care pot fi uleiurile vegetale, Solubolul, gel de dus, miere. Cantitățile pentru aplicarea topică (masajul) diferă în funcție de destinatar. În acest articol găsești toate informațiile de care ai nevoie.

Iată câteva sugestii de combinații utile în plin sezon de viroze respiratorii:

Bergamotă + Eucalipt + Ienupăr

Vor reduce congestia și vor scădea riscul de a ajunge la infecții respiratorii.

Trandafir + Piper negru

Un masaj al pieptului cu această combinație va ameliora congestia bronșică. Trandafirul este unul dintre cele mai potrivite uleiuri pentru astmatici, iar masajul pieptului cu acest ulei va ameliora spasmele bronhice și inflamația.

Copaiba + Myrrh + Santal

Această combinație va diminua vâscozitatea mucozităților, va avea efect decongestiv și va calma tusea.

Ienupăr + Lime + Mentă

Efectul va fi unul decongestiv și de curățare a sistemului respirator.

Eucalipt + Pin + Rozmarin

Atât inhalarea cât și aplicarea topică a acestei combinații vor avea un efect decongestiv și stimulant pentru ca organismul să lupte eficient cu boala.

Cimbru + Copaiba + Eucalipt

Infecțiile respiratorii vor sta departe cu ajutorul acestei combinații, iar corpul se va vindeca și proteja.

Pin

Diluat în apa de baie va veni la pachet cu un efect tonic esențial în orice luptă cu boala.

Santal

Masat pe gât sau diluat în miere și amestecat în apa pentru gargară vor alunga orice durere de gât. Repetați procedura o dată la 2 ore și mai ales seara, înainte de culcare, până când durerea dispare.

Hidrolații

Hidrolații sunt produși diferiți de uleiurile esențiale, la fel de prețioși mai ales pentru copiii sub doi ani pentru că nu prezintă niciun risc, nu au contraindicații. Sugestii:

Hidrolatul de cimbru

Pus în apa de baie, pulverizat pe piept și spate vor ajuta în lupta cu tusea și răceala.

Hidrolatul de mentă

Va răcori un corp cu temperatură crescută și va limpezi mintea afectată de febră.

Hidrolații de lavandă și trandafir

Vor ajuta la obținerea unei stări de buine, pace, echilibru. Copiii adoră hidrolații!

Corpul știe să se refacă și are toate mecanismele prin care să facă asta. Dă-i o mână de ajutor, dar, cel mai important, ai încredere în el! Atât în al tău, cât și în cel al copilului tău! Și condimentează totul cu dragoste și gânduri pozitive! ❤️

Cu mult drag de voi,
Ada

Uleiurile esențiale întăresc sistemul imunitar. Sau nu?

AUTOR:
Ada
PUBLICAT:
2017-04-23

„Mă îmbolnăvesc des. Copiii mei se îmbolnăvesc des. Ce ulei ne întărește imunitatea?”

Această întrebare îmi este adresată frecvent. Toată lumea vrea un sistem imunitar puternic pentru propria persoană și pentru cei dragi. Internetul este plin de sfaturi pentru întărirea sistemului imunitar, în media apar reclamele la suplimente că ciupercile după ploaie, industria farmaceutică vrea să ne susțină imunitatea, medicul de familie ne îndrumă și el către diferite produse, firma de la care cumpărăm uleiuri esențiale ne promite același lucru, doamna de la magazinul naturist la fel.

Suntem într-o goană extraordinară după „imunitate” și există o vastă gamă de produse care ne promit sprijin și în care ne punem toată speranța. Fruntași suntem și la consumul de antibiotic. Și la alimentația nesănătoasă. Și la stres. Și mai ales la… nefericire, victimizare, neasumare, lipsa curajului de a ne întoarce către noi și către cei dragi.

Românii sunt cei mai depresivi oameni din Uniunea Europeană. Anxietatea, frica, stresul fac parte din viața colectivă. Mulți nu știu că sunt depresivi sau anxioși. Cei mai mulți caută vinovați în exterior și se descarcă cum pot. În toată nebunia asta începem să somatizam. Iar imunitatea pălește și ne imbonavim tot mai des. Am avea opțiunea să conștientizam și să căutăm cauzele, însă mereu alegem să tratăm simptomele. Așa ajungem să căutăm cele mai bune suplimente și metode prin care să ne întărim sistemul imunitar pentru că e mai simplu să iei niște pastiluțe decât să privești în tine și să cauți cauzele.

Într-o anumită măsură aceste lucruri se aplică și copiilor. Trăiesc și ei anxietatea părinților, lipsa de încredere a acestora în organismul copilului care are voie să răcească de minim 8 ori pe an, care face febră pentru că febra e bună, care folosește tusea ca pe o reacție normală și benefică, care, îmbolnăvindu-se, se imunizează. Anxietatea părinților îi trimite direct către soluții magice de întărire a imunității, fără să aibă în vedere că alimentația, somnul, mișcarea, felul de a gândi, sănătatea emoțională a copilului și a celor din jurul lui, sunt toți factori extrem de importanți. Difuzezi uleiuri și îi dai suplimente, dar strigi la el și nu îl asculți. Pentru că nici tu nu ai fost ascultat. Pentru că sufletul tău are nevoie de ajutor si abia după ce ai grijă de el îți poți crește frumos copilul.

Indiferent dacă ești sau nu părinte, îți fac o propunere: înlocuiește goana după „imunitate” cu niște vizite la un psihoterapeut. Sănătatea emotională ar trebui să ne fie unul dintre cele mai importante obiective. Este exact ceea ce stă la baza piramidei imunitătii. Igiena psiho-emotională aduce cu ea echilibru și în mod natural este urmată de alimentație sănătoasă, mișcare, liniște, încredere în capacitătile noastre și ale copiilor noștri, optimism și pozitivitate. Dacă pe langă toate aceste lucruri integrezi și aromaterapia, te asigur că nu vei avea nevoie niciodată de suplimentele care-ți promit rezistentă în fața bolilor.

Vă rog opriți-vă din a biciui sistemul imunitar al copiilor. Concentrați-vă pe capacitatea voastră de a-i iubi necondiționat și de a-i înțelege. Pe hrană sănătoasă, somn, mișcare și liniște. Și cel mai important: aveți încredere în ei și în capacitatea lor de a lupta!

Să revenim la aromaterapie.

Dacă o luăm strict din punct de vedere științific, literatura de specialitate este limitată în acest domeniu. Robert Tisserand, într-o postare pe Facebook, din perspectiva strictă a omului de știință:

„The immune system is complex, and “boosting” it is a vague term. What are we boosting? CD4+ cells? NK cells? Complement? Cytokines? Neutrophils? And are we increasing production, activity or both? Nothing much is known about how “immune-boosting” essential oils affect anyone, healthy or otherwise. Most of the existing research is either in vitro or in vivo (animal research). There isn’t much solid research in humans.”

Auzim des, totuși, despre uleiuri care susțin sistemul imunitar. Fac ele cu adevărat asta? Dacă mă întrebați pe mine, uleiurile esențiale nu întăresc sistemul imunitar. Nu în sensul clasic cu care suntem cu toții obișnuiți. Ele ne întăresc pe noi, în întregimea noastră, nu au acțiune strictă asupra sistemului imunitar (există câteva uleiuri care își aduc aportul, dar tot nu în sensul în care o fac suplimentele, spre exemplu). Se vorbește mult despre acțiunea uleiurilor esențiale pe planul fizic deoarece această acțiune este mult mai ușor de demonstrat. Avem studii care le confirmă potențialul antiviral sau antibacterian, știm în ce fel ajung la creier și cum pot influența planul psihic, dar nu avem studii care să le poată confirma potențialul asupra planului emoțional. Iar acest subiectivism în ceea ce privește acțiunea lor asupra sănătății emoționale îngreunează capacitatea noastră de a înțelege felul în care acționează cu adevărat.

Mi se întâmplă și mie să spun des „uleiul X susține sistemul imunitar”. Andreea Butje se exprimă foarte frumos când vorbește despre unele uleiuri: „they support the terrain”. Exact la asta mă refer și eu. Există uleiuri care s-au dovedit de-a lungul timpului a fi extrem de utile în susținere, recuperare. Sunt uleiuri ale căror efecte pe planurile fizic, psihic și emoțional, le creează un profil de „ulei sustinator”.

Foarte multe persoane care au integrat aromaterapia în viața lor au constatat, la un moment dat că nu se mai îmbolnăvesc și dacă o fac, se întâmplă rar. Le-a întărit uleiul X imunitatea? Nu! Dar fiecare contact cu uleiurile pentru diferite scopuri, i-a adus mai aproape de o stare de bine. Iar starea de bine le-a adus sănătate și rezistentă. Uneori i-a binedispus Salvia când o aplicau pentru dureri menstruale, alteori le-a dat curaj Piperul negru când l-au difuzat pentru răceală, sau Palmarosa i-a ajutat să se adapteze când l-au aplicat pentru o Candida. Și cum eu cred că nimic nu e întâmplător, sunt sigură că exact de asta aveau nevoie în acele momente: bună-dispoziție, curaj sau adaptabilitate crescută. Nevoi pe care poate nici nu le conștientizau. Așa acționează uleiurile esențiale. Cu blândețe!

În concluzie, uleiurile esențiale nu îți vor întări sistemul imunitar în sensul în care te aștepți să o facă, nu vor merge la ținta stabilită de tine. Ele acționează într-un mod mult mai fîn, progresiv, căutând acces către sursele problemelor. Tu pune la bătaie disponibilitate și răbdare, iar ele își vor face treaba, mai ales dacă combini aromaterapia cu igiena psihoemoțională, alimentație sănătoasă, mișcare, somn.

În continuare, citește despre acele uleiuri esențiale care au rol în susținere și despre care se spune că ne întăresc (unele pe timp de boală, altele folosite pe termen lung).

Cu mult drag de voi,
Ada

Copiii și uleiurile esențiale

AUTOR:
Ada
PUBLICAT:
2016-11-09

Popularitatea uleiurilor esențiale a cresut semnificativ în ultimii 15 ani. Faptul că acestea sunt tot mai folosite este absolut minunat, însă, din păcate, educarea consumatorului în acest sens a cam fost pierdută din vedere. În trecut, cei care vindeau și recomandau uleiurile esențiale erau aromaterapeuții certificați. Tot ei aveau grijă ca omul care le va folosi să primească uleiuri sigure (lipsite de orice risc) pentru problema lui specifică, să știe cum să le aplice fără a avea neplăceri și să știe și contraindicațiile. Astăzi, în schimb, au ajuns să vândă uleiuri esențiale tot felul de oameni care nu știu absolut nimic despre ele, nu au cunoștințe despre aromaterapie, despre cum funcționează ea și, cel mai important, nu știu absolut nimic despre partea de siguranță în utilizare. Iar asta poate deveni extrem de periculos atunci când vorbim despre copii și femei însărcinate.

Cele mai importante reguli în aromaterapie pentru bebeluși și copii:

Copiii nu ar trebui să ingereze niciodată uleiuri esențiale!

Păstrați-le în locuri în care copiii nu pot ajunge. Unele dintre uleiuri sunt toxice dacă sunt ingerate. Nu aplicați niciodată copiilor, mai ales intern, „scheme de tratament” gândite de vecina de la parter, consultant în vreo mare companie care vinde uleiuri esențiale.

În ceea ce privește accidentele, marea majoritate a cazurilor de otrăvire implică copii mici, de multe ori între 1 și 3 ani. În SUA, 75% dintre cazuri implică copii până în 6 ani. (sursa: „Essential Oils Safety”)

Diluarea este foarte importantă pentru TOATE uleiurile esențiale!

În această categorie de vârstă nu vorbim niciodată despre excepții. Absolut toate uleiurile esențiale se diluează înainte de a fi puse pe pielea copiilor, indiferent de brand, de câte zile îl folosim sau de zona unde îl aplicăm. Inclusiv atunci când îl punem în apa de baie a copilului, uleiul trebuie diluat într-o bază purtătoare precum mierea nerafinată, glicerină vegetală, Solubol (acestea sunt foarte potrivite în apa de baie) sau ulei vegetal de calitate. În cazul în care nu le diluăm, uleiurile intră în contact cu pielea în forma lor pură, concentrată și vor produce iritații.

La bebeluși, aplicarea pe tălpi este cea mai sigură dintre toate, pentru că tălpile sunt cel mai departe de fața bebelușului și aplicând acolo se evită inhalarea directă. Aplicarea pe tălpi este foarte discutată deoarece aromaterapeuții spun că este puțin eficientă, spre deosebire de consultanții marilor companii MLM (Multi-Level Marketing), care insistă mult pe acest tip de aplicare. Eu merg pe mâna marii majorități a aromaterapeuților și sunt convinsă că aplicarea pe tălpi la adulți și la copii mari este mai puțin eficientă decât aplicareacât mai aproape de zona pe care vrem să o tratăm.

Întrebat despre care sunt cele mai potrivite zone pe care să aplicăm uleiuri esențiale în cazul copiilor, Robert Tisserand zice așa: „Depinde mult unde este localizată problema. Cu copiii foarte mici nu este nicio diferență dacă aplicăm pe tălpi sau pe umeri, cantitatea inhalată este aceeași, doar dacă nu acoperim picioarele cu șosete. Dar, în general, aplicăm uleiurile unde este nevoie. Aplicarea pe tălpi este adesea menționată pentru copii. Acest lucru este în regulă și este o opțiune relativ sigură. E de menționat, însă că tălpile nu absorb uleiul mai bine decât altă parte a corpului, ba chiar absorb mai puțin. În general, aplicăm pe spate și pe stomac.”

După cum spuneam, la copii mici (sub 2 ani), consider aplicarea pe tălpi sigură și poate fi și eficientă. Sigură pentru că sunt șanse ca uleiul să fie inhalat în cantitate mai mică, mai ales dacă acoperim imediat cu șosete, și poate fi și eficientă deoarece pielea tălpilor copiilor este mult mai subțire decât cea a adulților. Este o metodă pe care aș folosi-o strict din motive de siguranță și în cazuri mai puțin acute, deoarece nu îi garantez eficiența. În cazuri acute, în care îmi doresc eficiență maximă, am că primă opțiune inhalarea și apoi masajul spatelui, pieptului, abdomenului.

Folosiți principiile diversificării, introduceți câte un ulei o dată și dați-i timp să acționeze!

Când începeți să folosiți uleiurile esențiale pentru copii, nu uitați că încă nu știți dacă acesta este sau nu alergic la vreun ulei. Urmăriți orice tip de reacție și permiteți organismului copilului să se obișnuiască cu uleiul respectiv. Acest lucru este valabil și pentru aplicare topică și pentru difuzare.

Consultați un specialist dacă copilul este alergic, suspect de astm sau alte probleme respiratorii,  și/sau are imunitatea foarte scăzută! 

De când începem să le folosim?

Alegerea mea personală este să nu recomand uleiuri esențiale în primele trei luni de viață ale copilului și cu foarte mare prudență până la un an. Corect este să vă scriu însă și părerea expertului în materie de siguranță, Robert Tisserand. Acesta dă niște reguli generale de diluare a uleiurilor pentru copii mici și foarte mici. Vă reamintesc faptul că nu toate uleiurile pot fi folosite la copii mici, că se folosesc numai la nevoie și numai dacă beneficiile depășesc riscurile. Conform lui Tisserand, diluăm așa:

  • Pentru copii mai mici de 3 luni, pentru aplicare pe tot corpul, concentrație de maxim 0,1%, iar pentru aplicare locală maxim 0,2%.
  • Pentru copii între 3-24 luni, pentru aplicare pe tot corpul, concentrație de maxim 0,25%, iar pentru aplicare locală maxim 0,5%.
  • Pentru copii între 2-6 ani, pentru aplicare pe tot corpul, concentrație de maxim 1%, iar pentru aplicare locală, maxim 2%.

Din experiența personală, pot spune cu certitudine că inhalarea este mult mai eficientă decât aplicarea topică (conform lui Robert Tisserand, atunci când le inhalăm se absorb în proporție de 75%, iar când le aplicăm topic, doar 10%) și că foarte rar este nevoie să ajungem la diluție de 2%. În marea majoritate a cazurilor, diluția de 1% este și eficientă și mult mai sigură.

În ceea ce mă privește aleg o variantă mult mai sigură. Eu recomand pentru copiii sub doi ani numai uleiuri Kids Approved inhalate (difuzate de obicei), iar pe piele hidrolați. În cazul problemelor cărora hidrolații nu le fac față, se pot aplica pe piele uleiuri Kids Approved în concentrațiile de mai sus. Pentru copiii peste doi ani alegem tot inhalarea în primă fază, însă dacă este nevoie se poate apela și la aplicare topică cu respectarea concentrațiilor de mai sus. Cel mai adesea o diluție de 1% este suficientă.

Ce uleiuri NU sunt potrivite pentru copii?

În primul rând, uleiuri care necesită atenție sporită sunt cele care conțin 1,8 cineol și mentol. Cele mai comune sunt menta cu mentol, iar cu 1,8 cineol: majoritatea speciilor de eucalipt, rozmarinul, cajuput, cardamom, niaouli, ravintsara, lavandă spike.

Cele mai multe controverse în lumea uleiurilor esențiale sunt în legătură cu folosirea uleiurilor de mentă și eucalipt la copii, pentru că acestea conțin cele mai mari cantități de mentol și 1,8 cineol. Când am răsfoit pentru prima dată cartea „Essential Oils Safety” (ediția din 2014), indicațiile la mentă erau să nu fie aplicat pe sau aproape de fața copiilor, iar la eucalipt indicația era să nu fie folosit pentru copiii sub 10 ani. Între timp, după alte studii, lucrurile s-au schimbat puțin. Pentru că, în asemenea situații, părerea specialiștilor este cea care contează, îl voi cita din nou pe Robert Tisserand (sursa: http://wegotreal.com/essential-oil-concerns-robert-tisserand/ ):

„Sunt uleiurile esențiale de mentă și eucalipt potrivite pentru copii?”

R.T.: „Acestea sunt două dintre cele mai eficiente uleiuri esențiale pentru infecții respiratorii și congestie, dar prea mult poate fi destul de periculos, mai ales pentru bebeluși. Din cauza compușilor 1,8 cineol din eucalipt și mentol din mentă, aceste uleiuri pot încetini respirația sau pot cauza probleme neurologice, dar există și opțiunea folosirii în siguranță. Pentru copiii sub 3 ani, menta ar fi mai bine să fie evitată de tot, iar eucaliptul poate fi difuzat sau folosit topic în concentrație de maxim 0,5%. Pentru copii între 3 și 6 ani, ambele pot fi difuzate, iar când sunt aplicate topic, menta să fie în concentrație de maxim 0,5%, iar eucaliptul maxim 1%. ”

Există în continuare aromaterapeuți care nu recomandă menta sub 6 ani și eucaliptul sub 10 ani. Oricum, este bine de știut că există multe alte uleiuri perfect sigure pentru copii și foarte eficiente în probleme respiratorii. Câteva exemple ar fi: busuioc, piper negru, cedru, chiparos, musețel german, tămâie, măghiran, arbore de ceai, lămâie, cimbru, etc. Dcă niciun ulei Kids Approved nu funcționeazăse poate difuza și eucaliptul în cantități mici.

Uleiuri care NU se aplică deloc pe pielea copiilor sub 2 ani, pentru că pot fi iritante ( pot fi difuzate, însă): piper negru, cassia, cuișoare, lemongrass, smirnă (myrrh), oregano, cimbru, ylang ylang.

Uleiuri care nu se folosesc la copii sub 5 ani din cauza efectelor estrogenice:  fenicul, anason, anason stelat.

Uleiuri total interzise copiilor:  wintergreen,  mesteacăn.

Precizez că am menționat uleiurile cele mai comune. Este foarte important ca, atunci când cumpărați un ulei esențial, să citiți informațiile puse la dispoziție de producător sau furnizor în materie de siguranță.

Alegeri personale

Fetele mele beneficiază din plin de proprietățile uleiurilor esențiale. Cel mai des apelez la difuzie. Singurele uleiuri pe care le-am mai aplicat pe piele în ultimele câteva luni au fost lavanda, cedrul, mușețelul german, în concentrație de maxim 1%. Restul, toate și-au făcut treaba în difuzor sau în inhalatoare personale.

Evit să recomand uleiuri esențiale difuzate și mai ales aplicate pe piele bebelușilor sub 3 luni. Aș difuza pentru copii atât de mici doar dacă ar fi maximă nevoie și numai uleiuri foarte blânde și în cantități foarte mici. Da, între niște picături de nas și ulei de lavandă în difuzor, aș alege uleiul de lavandă. M-aș asigura, însă că bebelușul este văzut de către medicul pediatru la primele sim ptome de boală. Între 3 și 6 luni, aș difuza în cantități mici uleiuri blânde precum lavandă, mandarină sau mușețel. După 6 luni, aș rămâne tot de difuzie în cantități mici și aș mai adăuga uleiuri precum bergamotă, cedru, chiparos, lămâie, brad, grepfrut, geranium, scorțișoară, neroli, palmarosa, pin, rosalina, trandafir, santal, portocală, arbore de ceai, tămâie, etc.

Aș lăsa aplicarea topică pentru perioada de după 1 an, dar și atunci tot difuzia mi-ar fi prioritară. Aceleași uleiuri pe care până la 1 an doar le-aș difuza, după 1 an, în caz de nevoie, le-aș aplica pe piele (cu excepția scorțișoarei care este sigură doar difuzată) în concentrație de maxim 1% și cu mare atenție la cele fototoxice.

Sub nicio formă nu recomand: wintergreen și mesteacăn la copii de nicio vârstă (din cauza salicilatului de metil, care poate cauza sindromul Reye), fenicul sau anason (inclusiv anason stelat) la copii sub 5 ani și sunt foarte atentă la combinațiile gata făcute care conțin aceste uleiuri. În legătură cu mentă și eucalipt, mă ghidez după indicațiile lui Robert Tisserand (cele de mai sus).

Cât de mult e prea mult? Cât și cum difuzăm în preajma copiilor?

R.T.: „Difuzarea uleiurilor esențiale în așa fel încât uleiul esențial să se simtă într-un mod discret este în regulă oriunde, pentru orice perioadă de timp. Asta înseamnă câteva picături în 24 de ore (completare- „câteva” pentru mine înseamnă aproximativ 10). În cantitate mai mare de atât, ar trebui să fie folosite doar intermitent și doar la nevoie – atunci când copilul este bolnav sau atunci când altcineva din casă este bolnav. Intermitent înseamnă: 30-60 de minute pornit, 30-60 de minute oprit (difuzorul). Difuzoarele care pot fi programate sunt perfecte pentru asta. Difuzarea intermitentă este mult mai eficientă și sigură decât cea continuă. Dacă un copil face infecții respiratorii repetate, una după alta, e posibil să aibă nevoie de ajutorul unui aromaterapeut. Copiii au sistem imunitar foarte puternic, ba chiar acesta are nevoie să fie provocat pentru a deveni și rămâne puternic. Folosirea zilnică a uleiurilor esențiale în scop preventiv, pe parcursul mai multor săptămâni sau luni, nu este întotdeauna o idee bună. Folosirea la nevoie este o alegere generală bună. ”

În ceea ce privește difuzarea intermitentă, tot Tisserand explică pe pagina de Facebook Robert Tisserand Essential Training, de ce aceasta este mult mai eficientă: „Deoarece corpul nostru, în special sistemul nervos, se obișnuiește (cu substanța respectivă) după această perioadă de timp (30-60 de minute). Dacă difuzăm în mod continuu, beneficiile nu cresc și există dovezi că organismul devine stresat în diferite feluri.”

15-despre-difuzare

Folosiți uleiurile esențiale cu încredere în susținerea sănătății copiilor voștri! Respectați regulile de siguranță, nu excludeți niciodată părerea medicilor și, în același timp, aveți încredere în voi și în copiii voștri! Și nu în ultimul rând, oferiți-le dragoste, îmbrățișări, siguranță și cuvinte calde!

Cu drag de voi,

Ada

Resurse: